Sport

Focșăneanul Patric Andrei Făcîlă a obținut locul 1 la „Cupa Brăilei”, organizată de Federația Română de Șah

Ziarul de Vrancea
11 nov 2022 1003 vizualizări

În perioada 5-6 noiembrie 2022 la Teatrul Maria Filotti din municipiul Brăila, s-a desfășurat competiția de șah clasic denumită „Cupa Brăilei”, organizarea fiind asigurată de către Federația Română de Șah în colaborare cu Primăria Brăila, Consiliul Județean Brăila, CS Orizont 64 Brăila, CS Micul Prinț Brăila și ACS Minerva Brăila, fiind omologată național la Federația Română de Șah și internațional la Federația Internațională de Șah.

Competiția s-a desfășurat pe 3 grupe de joc astfel: Open U12 (jucători cu vârsta sub 12 ani), Open U10 (jucători cu vârsta sub 10 ani), Open U08 (jucători cu vârsta sub 8 ani).

S-a jucat în sistem elvețian pe parcursul a 6 runde de joc, cu timp de joc de 30 min + 30 sec/mutare. Celor mai bine clasați în clasamentul final, dar și pe categorii de vârstă, organizatorii le-au acordat diplome, cupe, medalii, premii în bani și alte surprize.

La grupa Open U12 este de remarcat ocuparea locului 1 în clasamentul general de către Patric Andrei Făcîlă (junior U12 la CSM Focșani 2007) cu un total de 5 puncte din cele 6 partide jucate.

Talentatul junior din Focșani merită felicitat pentru acest rezultat ca de altfel și pentru altele din ultima perioadă de timp în care a evoluat la concursuri de șah în mod constant, fiind încurajat în mod deosebit de către părinții săi.

 

Mihai Strîmbu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.