Sport

Cicâldău s-a antrenat normal

Ziarul de Vrancea
8 iun 2019 794 vizualizări

Membrii echipei de tineret au început cantonamentul în Italia pentru Euro 2019, sub comanda lui Mirel Rădoi

Selecționata de tineret a României continuă pregătirea pentru Euro 2019 în cantonamentul de la Bagno di Romagna. Pentru prima oară de la reunire, Alexandru Cicâldău a efectuat toate exercițiile alături de colegii lui. Ieri, de la ora locală 11.00, cei 16 tricolori prezenți în acest moment sub comanda lui Mirel Rădoi, au avut programată o nouă ședință de pregătire. Timp de aproximativ 90 de minute, jucătorii s-au antrenat pe terenul din incinta complexului hotelier. Pentru prima oară de la reunire, Alexandru Cicâldău a efectuat toate exercițiile alături de colegii lui. Mijlocașul craiovean s-a prezenta la lot cu o ușoară problemă medicală și a fost menajat în prima parte a cantonamentului.

Lipsesc din Italia cei șase jucători care se află în lotul primei reprezentative, Ionuț Radu, Ionuț Nedelcearu, Dennis Man, Tudor Băluță, Ianis Hagi și George Pușcaș, plus Cătălin Căbuz, implicat în meciurile de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Primii șase vor sosi la hotelul Miramonti mâine, direct din Malta, iar portarul de la Hermannstadt va ajunge în cantonament în cursul zilei de joi. Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în orașul Forli, situat la 30 de km de Cesena. Aici se va sta pe durata turneului final.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.