Sport

Chinta roială engleză

Ziarul de Vrancea
7 dec 2017 1835 vizualizări

Toate cele cinci echipe din Albion s-au calificat în optimile Ligii Campionilor * Napoli a fost eliminată

FC Sevilla, Șahtar Donețk, și FC Porto sunt ultimele formații calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în urma meciurilor disputate miercuri seara în grupele E-H. Sevilla n-a avut nevoie decât o remiză la Maribor, într-un meci condus la centru de Ovidiu Hațegan. Și a obținut-o, în timp ce Spartak Moscova, care și-a irosit, practic, șansele cu o săptămână în urmă în fața aceleiași echipe slovene, a fost martelată de Liverpool, pe “Anfield” cu 0-7. În grupa F, speranțele napolitanilor (cu Vlad Chiricheș lustruind banca de rezerve) s-au năruit, dar nu din cauza “minerilor” din Donețk. Șahtar și-a făcut, ce-i drept, treaba învingând calificata Manchester City, dar Napoli a decepționat pierzând în secundele finale pe stadionul din Rotterdam. În grupa G, Beșiktaș, deși calificată, n-a avut milă de “taurii” din Leipzig câștigând cu 2-1, iar Porto a profitat de degringolada monegască și a învins cu 5-2. Grupa H a fost una rezolvată, Tottenham și Real Madrid fiind calificate. Borussia Dortmund a ocupat poziția a treia care duce spre Liga Europa, la golaveraj în fața echipei cipriote Apoel Nikosia.

În faza grupelor ediției 2017/2018 a Ligii Campionilor, s-au marcat 306 goluri, un record de la introducerea acestui format, cu opt grupe de câte patru echipe, în 1999. Miercuri, în ultima etapă, s-au marcat 33 de goluri. PSG a reușit cele mai multe goluri înscrise în faza grupelor - 25, urmată de Liverpool, cu 23. Cele mai multe echipe calificate în optimi le are Anglia, în număr de cinci (Chelsea, ManCity, ManUnited, Tottenham, Liverpool). Spania are trei echipe calificate (Barcelona, Real Madrid și Sevilla), iar Italia – două (Roma și Juventus). Celelalte echipe sunt din Franța (PSG), Germania (Bayern), Turcia (Beșiktaș), Elveția (Basel), Ucraina (Șahtar) și Portugalia (Porto).

În 16-imile Ligii Europa au ajuns, terminând pe locul trei în grupele LC, următoarele formații: ȚSKA Moscova, Celtic, Atletico Madrid, Sporting Lisabona, Spartak Moscova, Napoli, Leipzig și Borussia Dortmund. Tragerea la sorți a optimilor Ligii Campionilor va avea loc luni, 11 decembrie, la Nyon. În aceeași zi se va desfășura și tragerea la sorți a 16-imilor Ligii Europa, fază în care FCSB este calificată.

 

Rezultate, marcatori

Grupa E: Liverpool – Spartak Moscova 7-0. Coutinho (‘4 – penalty, ’15, ’50), Firmino (’18), Mané (’47, ’75), Salah (’85); Maribor – FC Sevilla 1-1. Tavares (’10) / Ganso (’75). Clasament: 1. Liverpool – 12 p; 2. Sevilla – 9 p; 3. Spartak – 6 p; 4.Maribor – 3 p.

Grupa F: Feyenoord – Napoli 2-1. Jørgensen (’33), St. Juste (‘90^1) / Zielinski (‘2); în minutul 83, de la Feyenoord a fost eliminat Vilhena; Șahtar Donețk – Manchester City 2-1. Bernard (’26), Ismaiy (’32) / Agüero (‘90^2 – penalty). Clasament: 1. City  -15 p; 2. Șahtar – 12 p; 3. Napoli – 6 p; 4. Feyenoord – 3 p.

Grupa G: FC Porto – AS Monaco 5-2. Aboubakar (‘9, ’33), Brahimi (’45), Telles (’65), Soares (’88) / Glik (’61 – penalty), Falcao (’78). În minutul 38, au fost eliminați Felipe de la gazde și Ghezzal de la oaspeți; Leipzig – Beșiktaș Istanbul 1-2. Keita (’87) / Negredo (’10 – penalty), Talisca (’90). În minutul 82, de la Leipzig a fost eliminat Ilsanker. Clasament: 1. Beșiktaș - 14 p; 2. Porto – 10 p; 3. Leipzig – 7 p; 4. Monaco – 2 p.

Grupa H: Real Madrid – Borussia Dortmund 3-2. Mayoral (‘8), Cr. Ronaldo (’12), Vasquez (’81) / Aubameyang (’43, ’48); Tottenham – Apoel Nikosia 3-0. Llorente (’20), Son (’37), N’Koudou (’80). Clasament: 1. Tottenham – 16 p; 2. Real – 13 p; 3. Dortmund – 2 p; 4. Apoel – 2 p,.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.