Sport

Cea mai tare spadasină

Ziarul de Vrancea
5 mai 2019 554 vizualizări

Sportiva Ana Maria Popescu, medaliată cu bronz la Grand Prix-ul de la Cali, în weekend, este lider în clasamentul individual FIE la spadă feminin.

Ana Maria Popescu are 176 de puncte și este urmată în clasament de Mara Navarria (Italia) și Man Wai Vivian Kong (Hong Kong). Următoarea româncă în acest clasament este Maria Udrea, care este pe locul 49, cu 39 de puncte.

Chindia se apropie de promovare

Chindia Târgoviște a învins,ieri , în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Sportul Snagov, în ultimul meci al etapei a XXXIII-a a campionatului Ligii a II-a.  Liviu Mihai a marcat golul victoriei în minutul 90^3. Academica Clinceni conduce în clasament cu 76 de puncte, urmată de Chindia, cu 73 de puncte, aceste echipe fiind foarte aproape de a obține promovarea directă în Liga I Universitatea Cluj este pe locul III, de baraj, cu 69 de puncte, urmată de Petrolul, cu 65 de puncte, și Sportul Snagov, cu 63 de puncte. 

Titlul la volei merge la Blaj

Volei Alba Blaj a reintrat în posesia titlului național, după ce și-a asigurat matematic șefia clasamentului Diviziei A1 la volei feminin. Echipa arădeană a câștigat două meciuri în două zile, care i-au adus cele șase puncte necesare obținerii  celui de-al patrulea titlu din istorie. Sâmbătă, trupa antrenată de Darko Zakoc s-a impus la Bacău, în minimum de seturi (3-0), pentru ca luni să repete isprava pe teren propriu, dar în fața unei echipe mai slab cotate, Dinamo București. Alba Blaj mai are de disputat un meci pe teren propriu, cu CSM Lugoj, pe 8 mai, însă diferența de șase puncte față de locul II, CSM București, este decisivă. Anul trecut, campionatul a fost câștigat de CSM București.

Bratu pleacă de la Aerostar

Florin Bratu (39 de ani) a decis să plece de la Aerostar Bacău, cu cinci etape înainte de finalul campionatului.  Nou-promovata a ajuns cu un picior în liga a III-a, după eșecul din ultima etapă, 1-0 cu Ripensia la Timișoara. Până la numirea unui nou antrenor, interimatul va fi asigurat de “secundul” Andrei Vatră. Florin Bratu s-a despărțit pe cale amiabilă de Aerostar, echipă cu care oricum avea contract până la finalul sezonului. După eșecul de la Timișoara cu Ripensia, Bratu anunțase că nu va mai rămâne la echipă și în Liga 3. Până la finalul sezonului, fostul secund al lui Bratu, Andrei Vatră, va fi antrenorul principal.

Red Bull le dă aripi

Formația FC Salzburg a câștigat, ieri, al șaselea titlu consecutiv în Austria, impunându-se cu scorul de 2-1 în meciul din deplasare cu Austria Viena, contând pentru play-off-ul campionatului austriac. Salzburg are nouă puncte avans față de echipa de pe locul doi, Linzer ASK,  astfel că nu mai poate fi depășită în ultimele etape. Este al 13-lea titlu național din istoria clubului din Salzburg, al zecelea de când Red Bull este proprietar al echipei, din 2005. FC Salzburg a reușit eventul în acest sezon, după ce a câștigat la 1 mai și Cupa Austriei.

PSG, program de vară

Clubul Paris Saint-Germain că va disputa în această vară meciuri amicale cu Internazionale Milano și cu Espanyol Barcelona, în China, unde va juca și Supercupa Franței. PSG, campioana din Ligue 1, va întâlni câștigătoarea Cupei Franței, Rennes, în 3 august, la Shenzhen. Înaintea acestei confruntări, Paris Saint-Germain va juca împotriva echipei Internazionale Milano, în 27 iulie, la Macao, și apoi va evolua cu Espanol Barcelona la 30 iulie, la Suzhou. Parizienii se vor afla în turneu în China în perioada 24 iulie – 3 august.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.