Sport

„Ce-ți trebuie punctele mele”?

Ziarul de Vrancea
9 mar 2020 729 vizualizări

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat iritat că Gaz Metan a luptat pentru un punct. Semnal către FRF: „Big Dan” a schimbat puștiul U21 în secunda 24

Formația CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, luni, în deplasare, în compania echipei Gaz Metan Mediaș, în etapa a doua a play-off-ului Ligii I.Cu această ocazie, Dan Petrescu a reușit o performanță unică: l-a schimbat pe tânărul Răzvan Fica, introdus în formația de start, cu Păun, în secunda 24! Meciul, cu puține faze de poartă, s-a încheiat fără gol, iar în min. 90^2, Ovidiu Hoban de la CFR a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. La final, „Big Dan” s-a arătat surprins, aproape iritat, de replica dârză a gazdelor, manifestându-și scepticismul în privința câștigării titlului: „Când nu marcăm goluri, sunt îngrijorat. Dar nu doar atacanții trebuie să marcheze. Și fundașii, și mijlocașii au avut ocazii. E clar, eu nu cred că vom câștiga acest campionat, merg pe această idee. Sunt prea multe lucruri care se întâmplă. N-avem nici noroc și n-avem nici altele. Asta e părerea mea, chiar dacă toți ne văd favoriți. N-am înțeles sacrificiul celor de la Mediaș pentru un punct. Punctul ăsta nu-i ajută prea mult. Dar sperăm să joace la fel în continuare, cu determinarea asta. Voi fi și eu mulțumit să-i văd pe Marius Constantin și pe Pleșca să joace cum o fac împotriva mea. Marius Constantin a fost jucătorul meu în China, când evoluează împotriva mea e cel mai bun de pe teren. Să facă la fel și la meciurile viitoare”, a declarat Petrescu la Digisport. El a vorbit și despre meciul cu FCSB, de duminică, din etapa a III-a, care se va juca tot fără spectatori. „Meciul cu FCSB va fi trist fără spectatori, la fel ca azi. O să fie cu nervi, cu țipete, urlete, dramatism. Va fi un meci strâns, cu intensitate, pe muchie de cuțit, așa au fost mereu jocurile cu FCSB”, a mai spus el.

După remiza cu Gaz Metan, CFR Cluj a ajuns la 30 de puncte și se menține pe primul loc în clasament. Următoarea clasată, FCSB, are 26 de puncte, la fel ca Universitatea Craiova, ocupanta locului trei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.