Sport

Cât va câștiga Neymar la Paris

Ziarul de Vrancea
31 iul 2017 1209 vizualizări

Fotbalistul brazilian va avea salariul dublu ca la Barcelona și va avea o primă de instalare de 60 milioane de euro

Cotidianul catalan Sport a scris, ieri, că brazilianul Neymar va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lume, dacă va semna cu PSG. Sursa citată a oferit detaliile veniturilor pe care Neymar le va încasa de la gruparea condusă de qatarioți: salariu net de 30 de milioane de euro pe an, dublu față de cât are acum la FC Barcelona, și primă de instalare de 60 de milioane de euro, sumă în care nu intră comisionul pe care PSG îl va plăti tatăului atacantului, dacă transferul se va realiza. Comisionul lui Neymar sr., care își impresariază propriul fiu, ar putea ajunge la 62 de milioane de euro, 26 de milioane de euro de la Barcelona, pentru contractul pe care Neymar îl are cu catalanii până în 2021, și 36 de milioane de euro de la PSG, dacă jucătorul va merge în Franța. Sport a mai scris că salariul lui Neymar poate atinge 50 de milioane de euro pe an, în cazul îndeplinirii unor clauze de performanță, multe dintre acestea, notează sursa citată, fiind destul de ușor de realizat în campionatul francez. Dacă Barcelona va fi de acord să-l cedeze, jucătorul de 25 de ani va semna un contract pe cinci sezoane cu PSG, club care îi mai oferă lui Neymar posibilitatea de a încheia parteneriate în nume propriu cu companiile care sponsorizează clubul din Paris. Sport mai arată că PSG va plăti Barcelonei cel puțin 222 de milioane de euro, cât e clauza de reziliere, ca să-l transfere pe Neymar.

Neymar, va ajunge astăzi în Qatar pentru a efectua vizita medicală la formația Paris Saint-Germain, a anunțat L'Equipe, citând cotidianul qatariot El Watan. După efectuarea vizitei medicale, internaționalul brazilian ar urma să se întâlnească cu Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului francez, și este posibil să semneze și contractul. Presa internațională a scris că Neymar a decis să plece de la FC Barcelona după ce Lionel Messi și-a prelungit contractul cu gruparea catalană, deoarece are șanse minime ca jucând în aceeași echipă cu starul argentinian să câștige Balonul de Aur.

Neymar, în vârstă de 25 de ani, a fost achiziționat de FC Barcelona în vara anului 2013 de la FC Santos. într-o primă fază, Barcelona a anunțat oficial că transferul jucătorului a costat clubul catalan 57,1 milioane de euro. însă potrivit autorităților spaniole, în realitate el a costat cel puțin 83,3 milioane de euro. Neymar și FC Barcelona s-au înțeles să ascundă adevărata valoarea a sumei de transfer pentru ca un fond de investiții brazilian, DIS, care deținea 40 la sută din drepturile federative ale jucătorului, să primească mai puțini bani din această afacere. Pentru achiziționarea lui Neymar, PSG este pregătită să achite clauza de reziliere de 222 de milioane de euro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.