Sport

Buzărnescu revine puternic

Ziarul de Vrancea
2 mai 2018 816 vizualizări

Mihaela s-a calificat în sferturi la Praga, unde o va întâlni pe Kristyna Pliskova * Gabriela Ruse s-a oprit în optimi în fața unei adversare de top 40

După câteva săptămâni mai puțin reușite, românca Mihaela Buzărnescu se descurcă foarte bine în turneul de 250 mii de dolari de la Praga. Ea a învins-o cu 6-0, 7-6 după oră și 27 de minute de joc pe germana Antonia Lottner (158). Dacă în primul set n-a avut probleme, Mihaela a fost condusă cu 3-5 în cel de-al doilea,  dar a intrat în tie-break după ce a salvat trei mingi de set. În tie-break, după setball la 7-6 pentru nemțoaică, Mihaela a câștigat trei mingi consecutive și meciul și s-a calificat în sferturi, unde o va întâlni pe jucătoarea cehă Kristyna Pliskova (74 WTA), învingătoare cu 6-2, 7-6 în fața chinezoaicei Wang Qiang (65). Din păcate însă, după două un traseu excelent în calificări și victoria în primul tur în fața uneia dintre revelațiile anului, americanca Bernarda Pera, Elena Ruse (220 WTA)  a fost depășită în turul II de chinezoaica Zhang Shuai (31 WTA) cu 4-6, 4-6, în 89 de minute. Alte rezultate din turul II, la Praga: Camila Giorgi (Italia) – Tamara Korpatsch (Germania) 6-4, 6-2; Petra Kvitova (Cehia) – Natalia Vihlianțeva (Rusia) 6-3, 6-1; Katerina Siniakova (Cehia) – Ekaterina Aleksandrova (Rusia) 6-4, 3-6, 6-3; Jasmine Paolini (Italia) - Anna Schmiedlova (Cehia) 6-4, 6-1; Samantha Stosur (Australia) – Denisa Allertova (Cehia) 6-4, 6-4. Programul sferturilor: Pliskova – Buzărnescu; Stosur – Giorgi; Zhang – Paolini; Siniakova – Pliskova. La dublu, Mihaela Buzărnescu, împreună cu Lidzia Marozava (Belarus) s-au calificat în semifinale, după ce au învins cu 6-3, 4-6, 10-7 perechea  Desirae Krawczyk/Giuliana Olmos (SUA/Mexic). În penultimul act, ele vor întâlni cuplul ceh Barbora Stefkova/Barbora Strycova, care a trecut cu 6-3, 6-3 de echipa Priscila Horn / Iana Sizikova (Australia / Rusia). În schimb, cuplul Elena-Gabriela Ruse/Viktoria Kuzmova (România/Slovacia) a fost depășit cu 1-6, 0-6 de a treia pereche favorită, Nicole Melichar/Kveta Peschke (SUA/Cehia).

* La Rabat, Raluca Olaru, împreună cu rusoaica Anna Blinkova, s-au calificat în semifinale, după ce au învins cu 7-5, 6-7, 13-11 perechea Darija Jurak/Jessica Moore (Croația/Australia). În faza următoare, Raluca Olaru și Anna Blinkova vor întâlni perechea care se va impune în meciul Barbora Krejcikova/Anna Smith (Cehia/Marea Britanie, cap de serie numărul 1) – Lizette Cabrera/Jana Fett Australia/Croația). Rezultate din turul II la simplu: Aleksandra Krunic (Serbia) – Sara Sorribes (Spania) 6-3, 6-1; Sara Errani (Italia) – Johanna Larsson (Suedia) 6-3, 6-0; Elise Mertens (Belgia) – Laura Siegemund (Germania) 6-7, 6-0, 3-1 ab; Ajla Tomljanovic (Australia) – Kirsten Flipkens (Belgia) 6-3, 6-2; Jana Fett (Croația) – Magdalena Frech (Polonia) 6-2, 6-4; Hsieh Su Wei (Taiwan) – Tamara Zidansek (Slovenia) 6-7, 6-3, 6-3; Paula Badosa (Sopania) – Polona Hercog (Slovenia) 6-7, 6-1, 6-2.

* În turneul ATP de la Istanbul, perechea formată din românul Florin Mergea și slovacul Roman Jebavy a fost eliminată, scor 6-7, 1-6 de cuplul Dominic Inglot / Robert Lindstedt (Marea Britanie / Suedia).

* Monica Niculescu (64 WTA) s-a calificat în sferturile turneului ITF de la Himki, după ce a trecut cu 6-2, 6-1 de rusoaica Anastasia Komardina (538). Următoarea adversară pentru Monica este sârboaica Ivana Dorovic (234), învingătoare cu 7-5, 3-6, 6-2 în fața compatrioatei sale, Dejana Radanovic (245).

Serena, prim favorită la Wimbledon ?

Serena Williams, acum pe locul 449 WTA, ar putea fi cap de serie numărul 1 la Wimbledon, cu condiția ca la ora tragerii la sorți să se număre printre primele 32 de jucătoare participante, conform ierarhiei WTA. Serena Williams a câștigat de șapte ori turneul de la Wimbledon, iar competiția de la All England Club este singura care nu respectă  ordinea din clasamentele ATP și WTA în stabilirea favoriților. "Au fost excepții când jucătorii au fost urcați în ierarhia favoriților, dacă se aflau în Top 32 (n.r. - numărul total de favoriți pe tablourile de simplu)", a declarat Richard Lewis, directorul executiv al All England Club. Însă el a precizat că este puțin probabil să i se ofere Serenei Williams statut de favorită dacă va fi clasată în afara Top 32 WTA, în săptămâna tragerii la sorți.  "Reversul este acela că, atunci când un jucător intră în Top 32, altul care a muncit din greu tot anul ca să intre în Top 32 va fi dat afară. Serenei i s-ar putea oferi orice considerație favorabilă la o cerere de wild card. Dar noi spunem întotdeauna că nicio decizie nu se ia înaintea întrunirii pentru acordarea invitațiilor, din 19 iunie. Din nefericire, nu vor fi niciun fel de excepții de la această regulă. Dar este corect să spun că Serena ar avea un caz foarte bun", a afirmat Lewis. Turneul de la Wimbledon începe la 2 iulie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.