Sport

Atletul vrâncean Alexandru Novac s-a calificat în finala probei de aruncare a suliței la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Ziarul de Vrancea
6 aug 2021 2395 vizualizări

Atletul Alexandru Novac, originar din Adjud, s-a calificat în finala probei de aruncare a suliței la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pe 7 august, sportivul vrâncean urmează să lupte pentru o medalie. 

Alexandru Novac  a reuşit din prima încercare să arunce suliţa la 83,27 m, cea mai bună performanţă a sa în acest sezon, terminând pe locul al patrulea în Grupa A şi al şaptelea la general. Finala probei de aruncare cu sulița va avea loc pe 7 august 2021, de la ora 14:00, ora României.”Cu băiatul descoperit la Adjud de profesoara de sport pentru că arunca bine cu mingea de oină ne vedem pe 7 august!” menționează gsp.ro, în articolul :VIDEO Alexandru Novac s-a calificat în finală la aruncare suliței! Execuția + bucuria sportivului nostru

Atletul Alexandru Novac este acum legitimat la CSM București, unde este antrenat de Petre Manu. Sportivul este originar din Adjud, unde a făcut primii pași în atletism, la CSȘ Adjud, sub îndrumarea profesoarei Camelia Petrea, transferându-se apoi la CS Ştiinţa Municipal Bacău, unde a lucrat sub îndrumarea antrenoarei Mihaela Melinte cu care lucrează și în prezent la lotul național.

România a deplasat la Jocurile Olimpice de la Tokyo zece atleţi: Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Andrea Miklos (400 m). Ghelber s-a clasat pe locul 6 la aruncarea ciocanului, în timp ce Iuşco, Rotaru, Firfirică, Bobocea şi Toader nu au trecut de calificări, iar Miklos a declarat forfait din cauza unor probleme medicale.

Sursa: Agerpres

ALEXANDRU NOVAC

Data nașterii: 24.03.1997

Club: CSM București

Antrenor: Manu Petre

Probă: suliță

Calificarea în finala olimpice de la Tokyo a sportivului vrâncean Alexandru Novac l-a determinat și pe președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma să transmită pe Facebook următorul mesaj:

”Vești bune de la Jocurile Olimpice desfășurate la Tokyo, acolo unde atletul vrâncean originar din Adjud, Alexandru Novac, s-a calificat în finală la aruncarea suliţei, cu cea mai bună performanţă personală din acest an (83,27 metri).

Rezultatul îi permite lui Alexandru să se lupte pentru o medalie în finala de sâmbătă, 7 august.

Felicitări și succes! Să vină o nouă medalie pentru România!”-Catalin Toma


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.