Atleta vrânceancă Claudia Prisecaru, vicecampioană națională la cros senioare și inclusă în echipa de cros a României pentru CE
Nu mai puțin de 145 de atleți (62 la feminin și 83 la masculin), reprezentând 46 de cluburi, s-au aliniat astăzi (duminică 16 octombrie 2021) la startul Campionatului Național de cros, rezervat seniorilor (S), tineretului (U23) și juniorilor 1 (U20), competiție desfășurată la Botoșani (Pădurea Rediu).
Concurând în proba de senioare pe o distanță de 8000 de metri, atleta vrânceancă Claudia Prisecaru, legitimată la CSM Focșani 2007, pregătită de antrenorul Cristian Orza, a obținut medalia de argint și titlul de vicecampioană națională.
Deși specialistă a probei de alergare 3000 metri obstacole, în urma performanței obținute în competiția desfășurată sâmbătă, 16 octombrie 2021, la Botoșani, ( n.r. clasarea pe locul al doilea la Campionatul Național de Cros în proba de senioare), atleta vrânceancă Claudia Prisecaru a fost inclusă în echipa de cros a României pentru Campionatul European, programat să aibă loc la Dublin, pe 11 decembrie 2021.
Sâmbătă, 16 octombrie 2021, la Botoșani (Pădurea Rediu), s-a desfășurat Campionatul Naţional de Cros rezervat seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor 1 (U20). S-au alergat pe următoarele distanțe: U20 Feminin - 4000 m, Masculin - 6000 m; U23 Feminin - 6000 m, Masculin - 8000 m; Seniori – Feminin - 8000 m, Masculin - 10000 m. S-a întocmit la această competiție, clasament la individual și pe echipe, la toate cele trei categorii de vârstă, masculin si feminin. În proba pe echipen acestea au putut fi alcătuite din patru atleţi, dar au punctat primii trei sosiți. Starturile s-au dat astfel: 09,00 - seniori Masculin - 10000 m; 09,45 - U23 Masculin - 8000 m; 10,25 - seniori Feminin - 8000 m; 11,20 - U23 Feminin - 6000 m; 12,10 - U20 Masculin - 6000 m; 12,35 - U20 Feminin - 4000 m.
În proba de senioare în care a concurat și atleta vrânceancă Claudia Prescaru, legitimată la CSM Focșani 2007, rezultatele înregistrate au fost următoarele:
Senioare feminin (8000 m); individual 1. Ancuța Bobocel Lădaru (CSU Craiova-CS Dinamo; 26:22,72), 2. Claudia Prisecaru (CSM Focșani 2007; 26:34,62), 3. Elena Panaet (CS Știința Bacău-CSM Pitești; 26:43,23); echipe 1. CSM Craiova (Bălan/Puia/Lătărețu/Trocan).
Deși specialistă a probei de alergare 3000 metri obstacole, în urma performanței obținute în competiția desfășurat sâmbătă, 16 octombrie, la Botoșani, ( n.r. clasarea pe locul al doilea la Campionatul Național de Cros în proba de senioare), atleta vrânceancă Claudia Prisecaru legitimată la CSM Focșani 2007 a fost inclusă în echipa de cros a României pentru Campionatul European programat să aibă loc la Dublin, la 11 decembrie 2021.