Sport

Așteptând marea confruntare

Ziarul de Vrancea
16 apr 2019 437 vizualizări

 Fetele din echipa de Fed Cup sunt încrezătoare în victoria de la Rouen * partidele încep sâmbătă, de la ora 15:00

Componentele lotului României de Fed Cup au susținut o conferință de presă, ieri,  înaintea meciului cu Franța din semifinale. Fetele au evidențiat că sunt mulțumite de suprafața pe care se vor juca meciurile și sunt încrezătoare că pot scrie istorie.  Simona Halep țintește sus și se gândește departe, la finala competiției. Spune că trofeul este obiectivul său individual din acest an. “E un meci foarte important, chiar uriaș, jucăm pentru o finală de Fed Cup după 43 de ani. Nu vreau să par arogantă, dar merităm să fim aici, să jucăm pentru finală, pentru că avem o echipă puternică, am muncit foarte mult împreună să ajungem aici și să facem o performanță mare pentru România. Dacă vom câștiga, va fi și mai mare! Obiectivul meu personal în 2019 este câștigarea Fed Cup și sper să reușim. Mă simt excelent! Am jucat foarte bine în aceste două zile de antrenament, sunt sănătoasă, am energie în mine, deci abia aștept să joc la cel mai înalt nivel”, a declarat liderul naționalei.

Irina Begu consideră că diferența va fi făcută de omogenitatea echipelor, unde România ar avea câștig de cauză. Lotul este foarte unit, iar asta se va vedea pe parcursul weekend-ului. “Asta este secretul nostru: unitatea! Am fost și suntem foarte unite, ne-am ajutat mereu una pe cealaltă. Suntem la fel de pozitive, relaxate și încrezătoare ca și la Ostrava”.

Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Raluca Olaru au făcut și ele o analiză a meciului cu Franța. “E important pentru mine că am început să câștig în ultima perioadă, pentru încrederea în forțele proprii. Lucrul pozitiv din ultimele meciuri este că am început să alerg cu mai multă ușurință, să-mi simt picioarele, cum se spune. Sunt pregătită să și joc, dar să fiu și în tribună” (Mihaela Buzărnescu); “Abia aștept să joc, am avut niște emoții incredibile cu Cehia și vreau să retrăiesc acele momente. Îmi place foarte mult sala. Abia aștept să ne bucurăm iar cu suporterii și echipa” (Monica Niculescu); “Îmi doresc mult să joc, dar tot ce contează este să învingem. Cu Cehia m-am bucurat de la TV, cum sper să mă bucur alături de fete”, Raluca Olaru.

Tragerea la sorți a meciurilor semifinalei Franța - România va avea loc vineri, de la ora 13:30 - ora României. Sâmbătă, primele două meciuri de simplu sunt programate de la ora României 15:00, iar duminică - un maxim posibil de trei meciuri (două de simplu, unul de dublu), de la ora 14:00. A doua semifinală Fed Cupa se dispută între Australia și Belarus.

Cu cine mergem la Roland Garros?

Oficialii turneului open al Franței au anunțat, miercuri, lista participanților la ediția din acest an. Pe tabloul principal al turneului feminin de Mare Șlem vor participa patru românce, în timp ce Marius Copil are locul asigurat la băieți. Turneul din Franța va avea loc în perioada 26 mai - 9 iunie. Campioana din ediția precedentă, Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (30 WTA), Irina Begu (83 WTA) și Sorana Cîrstea (99 WTA) au locul asigurat pe tabloul principal feminin de simplu, în timp ce Monica Niculescu (132 WTA) și Ana Bogdan (148 WTA) vor lua startul în calificări. În total, 128 de jucătoare se vor afla pe tabloul principal. 108 dintre ele au deja prezența asigurată, în timp ce 12 vor veni din calificări, iar alte opt vor beneficia de wildcard. Pe tabloul principal masculin, România va fi reprezentată de Marius Copil (78 ATP). 16 jucători din calificări și opt beneficiari de wildcard vor completa lista din care fac parte marii favoriți Rafael Nadal, deținătorul trofeului, Novak Djokovic, Alexander Zverev și Roger Federer.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.