Sport

Așteptăm decepții și în Europa League?

Ziarul de Vrancea
25 iul 2018 638 vizualizări

Astăzi au loc partidele din prima manșă a turului II preliminar: de la ora 18:00, FC Viitorul – Vitesse Arnhem, transmis de  TVR * de la ora 18:30, Rudar Velenje – FCSB,pe TVR

După eșecul “mocăniței” de la Cluj în fața suedezilor de la Malmö astăzi alte două echipe încearcă să dreagă busuiocul fotbalului românesc în Europa, în amintirea “eurofantasticelor” de altădată. În privința Viitorului, busuiocul ardelenesc are iz local fiindcă remiza cu amatorii din Marele Ducat este o rușine greu de împărțit cu alții, chiar dacă acel 0-0 chinuit a fost “punctul calificării”. La modul cinic, s-ar putea spune că punctul acela a fost salutar, însă  Viitorul și-a manifestat incompetența și acasă, cu echipa nou-promovată a Ialomiței. De data asta, în fața mânjilor lui Hagi (ce mai mânji, dacă până și prințișorul Ianis își dezamăgește părintele. Iar acum, în fața Viitorului se arată o “viitură periculoasă”: Vitesse Arnhem, echipă cu patron și antrenor rus (Leonid Sluțki). A eliminat Rapidul cu ani în urmă, dar n-a avut spor acum cinci ani contra Petrolului, cu Younes Hamza, Toto Tamuz și Adrian Mutu sub comanda lui Cosmin Contra. Și, bineînțeles, Gicu Grozav care a marcat golul calificării în ultimul minut, la Arnhem (2-1 pentru “găzari” după 1-1 la Ploiești!). Vitesse a încheiat campionatul trecut pe locul VI. Numele jucătorilor  nu spun prea multe (poate doar al slovenului Matavs), însă campionatul olandez este, dacă nu foarte puternic, mai puternic decât al nostru. Un palid avantaj al Viitorului este că a intrat deja în pâine, jucând deja un tur preliminar și o etapă de campionat, în timp ce campionatul olandez începe pe 10 august.

FCSB are șansele cele mai mari de a trece mai departe.Meciul cu Rudar Velenje nu este chiar o sperietoare, dar pică prost, între jocul de slabă calitate practicat de fecesebiști la Giurgiu și derbiul bucureștean cu Dinamo. Și ca de obicei când apele sunt tulburi, patronul Gigi Becali, le agită și mai tare: ba îl “vinde” pe Coman, ba îl amenință pe Dică cu fantoma lui Zenga și multe altele. După cum declarase fostul fotbalist ieșean Alex Crețu, care joacă de câțiva ani în Slovenia, Rudar nu e un adversar de speriat și bucureștenii sunt favoriți, însă, cu asemenea management păgubos totul e posibil. O soluție ar fi ca antrenorul Nicolae Dică să-și ia inima în dinți și să mizeze tocmai pe ambiția jucătorilor  criticați de patron. Nu e cazul de față, nici cu miza antrenorului, nici cu ambițiile.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.