Astăzi despre Simona Amânar - Gimnasta a cărei săritură a devenit subiect de teză de doctorat
Simona Amânar a făcut parte din generaţia de excepţie a gimnasticii româneşti în anii '90, atunci când ţara noastră s-a impus ca principala forţă a lumii în acest sport. Mare specialistă a săriturilor, ea are un element care îi poartă numele la acest aparat şi care a devenit ulterior subiect de teză de doctorat.
Simona Amânar (n. 7 octombrie 1979, Constanța) este o fostă gimnastă română de talie mondială, multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană, actualmente arbitră de gimnastică. A obținut 7 medalii olimpice și 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică și a câștigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci. Din 1997 este cetățean de onoare al Constanței ( De la Wikipedia, enciclopedia liberă)
Este vorba despre o săritură cu 900 de grade, extrem de dificilă, în special la aterizare. Recunoaşte că „la Sydney, nu mi-a ieşit nici mie perfect, am făcut paşi la aterizare”. Un element nu doar extrem de greu de executat, ci şi periculos. „Unei gimnaste din Rusia i-a sărit genunchiul”, a spus Amânar pentru Adevărul.
„Prima oară am executat-o cred că prin 1998, la o competiţie în Franţa. Dar ea a fost omologată de Federaţia Internaţională de Gimnastică la Olimpiada de la Sydney, din 2000. Federaţia Internaţională nu poate omologa un element decât dacă acesta este executat la un Campionat Mondial, la un European sau la o Olimpiadă. De aceea am ţinut foarte mult ca la Jocurile Olimpice din Australia, ultima mare competiţie internaţională la care am participat, să prezint o săritură pe care nu a mai facut-o nimeni şi care să rămână în istoria gimnasticii mondiale”, a povestit Simona, într-un interviu pentru Libertatea.
Deşi "săritura Amânar" nu i-a adus o medalie în 2000 (s-a clasat doar a şasea), Simona a decis să-şi susţină teza de doctorat pe acest subiect: „Vreau să vin cu noutăţi de îmbunătăţire, pentru că gimnastica evoluează de la an la an”.
Există zvonuri conform cărora gimnastele americane pregătesc pentru Londra o asemenea săritură. Fosta noastră campioană consideră că, dacă o vor reuşi, şansele lor la titlul olimpic cresc simţitor: „Nu sunt multe gimnaste în lume care se încumetă să execute săritura care-mi poartă numele. Dar sportiva care va face corect acest exerciţiu poate spera la medalia de aur!”.
Dar moştenirea Simonei Amânar este mai mare decât un element care îi poartă numele. Fosta gimnastă, născută pe 7 octombrie 1979, la Constanţa, a adunat de-a lungul carierei aproape 30 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, contribuind decisiv la cele patru titluri mondiale pe echipe obţinute de România între 1994 şi 1999, precum şi la cel olimpic din 2000.
A fost, probabil, cea mai bună gimnastă a ţării noastre la sărituri, aparat la care a fost o dată campioană olimpică (1996), de două ori campioană mondială (1995, 1997) şi de două ori campioană europeană (1996, 2000). Dar palmaresul său impresionant, care mai înseamnă un titlu olimpic la individual compus şi unul european la paralele, nu spune întreaga poveste.
Spre deosebire de alte gimnaste, Simona recunoaşte că nu ea a ales acest sport: „Eram foarte mică, aveam 6 ani, şi părinţii mei au ales acest sport. La început, pentru mine a fost un joc, pentru că mă aruncam în groapa cu bureţi. Dar, cu timpul, această joacă s-a transformat într-una mai serioasă. Mi-a plăcut foarte mult de la început şi nu mi-a părut rău că părinţii au ales pentru mine acest sport. Dacă nu aş fi făcut gimnastică, mi-ar fi plăcut să fac patinaj artistic”.
La Campionatele Europene de juniori din 1992, desfăşurate la Arezzo, unde s-a clasat pe primul loc cu echipa, a înţeles că are o şansă importantă să devină un nume mare. După acest succes, a urmat includerea în lotul olimpic, unde lidere erau Lavinia Miloşovici şi Gina Gogean. Cele dintâi concursuri de senioare au fost Mondialele şi Europenele din 1994, unde a contribuit la victoriile obţinute de echipa României.
Un an mai târziu, la Sabae, unde au avut loc Campionatele Mondiale, a cucerit al doilea titlu cu echipa, dar a reuşit şi primul succes individual, la sărituri. Europenele din 1996 au consacrat-o ca o specialistă a acestui aparat, unde a obţinut de asemenea medalia de aur, alături de cele de la paralele şi în concursul pe echipe. Rezultate care o recomandau ca una dintre posibilele protagoniste ale Jocurilor Olimpice.
La Atlanta, a contribuit la medalia de bronz câştigată de echipa României, apoi a intrat în concursul de la individual compus, înlocuind-o pe Alexandra Marinescu. „Am avut o şansă pe care nu am ratat-o pentru că am transformat-o în medalie. Şi altele au mai avut şansa să participe şi nu au obţinut nicio medalie. Eu m-am calificat în finală, dar eram a patra din echipă şi doar primele trei aveau dreptul să participe în concurs. Antrenorii şi federaţia au decis însă să particip eu. Mă bucur că nu am dezamăgit şi că am reuşit să obţin o medalie”.
Simona a luat bronzul, terminând la egalitate cu Lavinia Miloşovici şi în urma Ginei Gogean, clasată pe poziţia a doua. Dar partea mai bună avea să urmeze. Deja campioană mondială şi europeană la sărituri, românca a completat un "hattrick" de senzaţie cu titlul olimpic la acest aparat, apoi a încheiat Olimpiada centenară cu argintul de la sol, unde a fost învinsă de Lilia Podkopayeva, câştigătoarea de la individual-compus.
Cele patru medalii câştigate la Atlanta au reprezentat o importantă infuzie de încredere pentru Amânar, care s-a dezlănţuit în următorii ani, perioadă în care şi-a completat palmaresul cu alte trei titluri mondiale (două pe echipe, unul la sărituri), două europene (cu echipa şi la sărituri), două victorii la Cupa Mondială (sărituri şi sol), precum şi alte numeroase prezenţe pe podium la competiţiile importante.
Cu toate acestea, tot acum a suferit şi cea mai mare deziluzie a carierei, ratarea titlului mondial la individual-compus, în 1999: „La Tianjin, aveam nevoie de o notă modestă la ultimul aparat. Însă faptul că Maria Olaru a fost cea care a câştigat a făcut ca durerea să treacă mai repede”. În ciuda acelui eşec, Simona mergea la Jocurile Olimpice de la Sydney din postura de lider al echipei României. Ultima sa mare competiţie avea să fie şi una dintre cele mai de succes pentru ea.
„Având în vedere ceea ce s-a petrecut la Sydney, cu acel podium, şi faptul că nu s-a mai întâmplat să câştigam şi la echipe, şi podiumul de la individual-compus, cred că a fost vârful carierei. Mai ales mi-am dorit să termin acest concurs cu fruntea sus”, a povestit Simona, recunoscând însă că tensiunea nu a lipsit: „Poate şi pentru faptul că ştiam că este ultima mare competiţie la care participam şi nu îmi doream să ies pe uşa din spate din sportul care mi-a dat atâta satisfacţie. Atunci când ştii că ai şanse să fii cel mai bun, lupta se dă cu tine însuţi, totul este doar să-ţi faci exerciţiul aşa cum te-ai antrenat. Mai ales că pentru mine era a doua Olimpiadă, aveam de apărat un anumit nivel impus de mine la Atlanta”.
În Australia, principalul obiectiv al elevelor lui Octavian Belu şi Mariana Bitang îl reprezenta titlul olimpic în concursul pe echipe. În primul rând, pentru că ar fi fost primul obţinut în prezenţa marilor rivale din Rusia, cel din 1984 fiind câştigat în condiţiile boicotului sovietic. În al doilea rând, România trebuia să confirme cele patru succese consecutive de la Campionatele Mondiale, ale căror element comun îl reprezenta chiar Simona Amânar.
Gimnastele noastre au evoluat impecabil şi au dovedit că victoriile din anii precedenţi nu fuseseră întâmplătoare. România a terminat pe primul loc, cu un total de 154,608 puncte, fiind urmată de Rusia (154,403 puncte) şi China (154,008 puncte), în timp ce Statele Unite au încheiat în afara podiumului. Ulterior, chinezoaicelor le-au fost retrase medaliile de bronz (după ce s-a descoperit că una dintre membrele echipei, Dong Fangxiao, nu împlinise încă vârsta minimă pentru a concura la Olimpiadă), acestea mergând la americance.
Dacă mai exista vreun dubiu în privinţa supremaţiei gimnasticii româneşti la momentul respectiv, acestea au dispărut după concursul de la individual-compus. Cele trei reprezentante ale României -
Răducan a terminat prima, cu 38,893 puncte, urmată de Amânar (38,642 puncte) şi de Olaru (38,581 puncte). Niciodată în istoria participărilor la Jocurile Olimpice, ţara noastră nu reuşise o asemenea performanţă. Bucuria a fost însă de scurtă durată, pentru că Andreea Răducan a fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la finalul concursului. Totul din cauza unui banal Nurofen luat pentru răceală, medicamentul conţinând o substanţă care, la acea vreme, se afla pe lista celor interzise de CIO.
Românca a fost deposedată de medalia de aur, care a fost acordată Simonei Amânar. Iniţial, aceasta a refuzat să o primească, la fel cum s-a întâmplat şi cu Maria Olaru, în cazul medaliei de argint, însă, în cele din urmă, ele au fost convinse să le accepte, pe motiv că medaliile trebuie să rămână ale României.
„Eu când am acceptat acea medalie, am acceptat-o pentru că este a României. Chiar dacă nu o acceptam, tot eu eram campioana, pentru că aşa au decis cei din Comitetul Olimpic”, a rememorat Simona. În acest fel, chinezoaica Liu Xuan a primit bronzul. Cu toate acestea, Amânar continuă să susţină că adevărata campioană a fost colega ei.
În finalele pe aparate, Simona a ratat şansa de a-şi păstra titlul olimpic de la sărituri, însă a ieşit din scenă ca medaliată cu bronz la sol. Un final de carieră pe podium, aşa cum a fost învăţată şi cum ne-a obişnuit.
Acum, când priveşte în urmă şi îşi face bilanţul, nu are regrete: „Am participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, medaliată la fiecare dintre ele, am zeci de trofee la Campionatele Mondiale, Europene, turnee de Cupa Mondială, Campionate Naţionale. Perioada petrecută de mine în gimnastică a reprezentat rezultatul seriozităţii mele, a disciplinei de care am dat mereu dovadă, a respectării cu stricteţe a vieţii de sportiv de înaltă performanţă. Nu cred că există medalie care să-mi lipsească din palmares, ca gimnastă pot să spun că mi-am îndeplinit obiectivul cât pentru o generaţie întreagă”.
Ionuţ Tătaru antena3.ro
La mulți ani, Simona!
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Sport
