Astana a visat un sfert de oră
Formația din Kazahstan a învins pe Celtic cu 4-3, după ce a condus cu 4-1 * Napoli, Olympiakos și Sevilla s-au calificat și ele în grupele Ligii Campionilor
Echipa kazahă Astana a crezut, un moment, nebunia că va depăși performanța rarisimă a Barcelonei în dubla de pomină din sezonul trecut cu Paris Saint Germain. Învinsă la Glasgow cu 0-5 de către Celtic, Astana a deschis scorul, în min. 26, cu sprijinul fundașului norvegian Ajer care a marcat în proprie poartă. Sinclair a egalat opt minute mai târziu, însă repriza a doua a început cu un bombardament la poarta lui Gordon: Mujikov și Twumasi au înscris în mai puțin de minut, ultimul recidivând în min. 69. Mai rămâneau 20 de minute, dar și trei goluri de marcat. Celtic, cu mulți tineri de perspectivă în echipă, s-a trezit din final și, pe măsură ce timpul trecea, a ieșit și la atac înscriind în final două goluri prin Ntcham (’89) și Griffith (’90), lăsând echipei antrenate de bulgarul Stanimir Stoilov doar satisfacția unei victorii de palmares.
Rijeka, echipa la care evoluează românul Florentin Matei, n-a reușit să valorifice promițătorul rezultat (1-2) obținut în Grecia, în fața echipei Olympiakos. Golul marcat de germanul Marko Marin (‘25) a fost suficient pentru calificarea elenilor, în fața campioanei Croației, la care a jucat, din minutul 77, românul Florentin Matei. Napoli, cu Vlad Chiricheș pe banca de rezerve, a dispus cu 2-0 de Nice, pe Coasta de Azur, același scor cu care câștigase în tur. Golurile au fost marcate de Callejon (’48) și Insigne (’89). Slovenii de la NK Maribor au pătruns în grupele Ligii, după ce au dispus cu 1-0 pe teren propriu de fosta echipă a lui Ovidiu Hoban, Hapoel Be’er Sheva. Golul calificării formației pregătite de Darko Milanic a fost marcat în min. 15, de Mitja Viler. FC Sevilla și-a asigurat și ea calificarea. Victoria din tur în deplasare cu Istanbul Bașakșehir (2-1) îi prefigura un viitor optimist, însă n-a fost așa: turcii au condus la pauză cu 1-0, prin golul marcat de tânârul olandez Eljero Elia (’17) însă Sevilla a marcat de două ori prin Escudero (’52) și Ben Yedder (’83). Visca a făcut 2-2 (’83) dar nu mai avea importanță.