Sport

Ana Bogdan și-a pus fanii pe jar

Ziarul de Vrancea
2 apr 2018 682 vizualizări

Românca s-a calificat în turul II la Monterrey după un meci neașteptat de greu cu mexicanca Victoria Rodriguez * Ana a ratat două mingi de meci în setul secund și a fost condusă în tie-break-ul decisiv cu 0-4

Mihaela Buzărnescu, la Charleston și  Ana Bogdan, la Monterrey au câștigat primele lor partide la aceste turnee și s-au calificat în turul secund.  Mihaela a beneficiat de abandonul jucătoarei din Belarus, Vera Lapko (132 WTA) în fața căreia a câștigat primul set cu 6-4. Setul n-a fost ușor, Vera a condus cu 2-0 și 4-2, dar românca și-a arătat valoarea, câștigând un break la zero (4-4), apoi un game de serviciu foarte lung și ultimul joc, la a doua minge de set, care s-a dovedit și minge de meci. Buzărnescu va juca în turul al doilea cu învingătoarei partidei dintre canadianca Eugénie Bouchard (111 WTA) și italianca Sara Errani (95). Aseară, Irina Begu s-a calificat și ea în turul II la Charleston, după 6-3, 6-4 cu spaniola Georgina Garcia (154). Ea o va întâlni în turul secund pe Claire Liu (SUA, 202) învingătoare cu 1-6, 6-3, 6-3 în fața polonezei Magda Linette.

Cu multe emoții, Ana Bogdan (90 WTA) a reușit să treacă la Monterrey de îndârjita mexicancă Victoria Rodriguez (296), în fața căreia se impusese lejer în precedentele două întâlniri directe. Dornică să impresioneze în fața conaționalilor săi, Rodriguez a surprins-o pe Ana printr-un tenis foarte curajos. Victoria a câștigat primul set cu 6-4, a condus cu 4-2 și în cel de-al doilea, dar românca a avut un final de set sclipitor și a câștigat cu 6-4. Ana a avut 5-3 în decisiv și își putea face viața mult mai ușoară, însă nu s-a putut concentra nici în momentul în care a avut două mingi de meci, la scorul de 5-4 pe serviciul adversarei. Victoria Rodriguez a jucat mai exact în finalul de set și a venit rândul ei să irosească o minge de meci la 5-6, atunci când a obligat-o pe Bogdan să servească pentru tie-break. Iar suspansul s-a prelungit. Românca s-a aflat în mare dificultate în tie-break-ul decisiv, dar a revenit miraculos după ce a fost condusă cu 0-4. Rodriguez a clacat, iar de la 5-3 nu a mai luat nici măcar un punct: victorie în două ore și 25 de minute pentru Ana Bogdan, care în faza următoare se va duela cu Sara Sorribes(Spania, 115 WTA) sau Tereza Martincova (Cehia, 145 WTA).

Charleston, turul I: Alizé Cornet (Franța) – Katerîna Bondarenko (Ucraina) 6-1, 6-2; Christina McHale (SUA) – Zarina Dias (Kazahstan) 6-4, 6-2; Bernarda Pera (SUA) – Jana Cepelova (Slovacia) 6-2, 6-2; Laura Siegemund (Germania) – Natalia Vihlianțeva (Rusia) 7-5, 6-2; Kiki Bertens (Olanda) – Veronica Cepede (Paraguay) 6-4, 6-1; Varvara Lepchenko (SUA) – Andrea Petkovic (Germania) 6-4, 7-5; Daria Gavrilova (Australia) – Ons Jabeur (Tunisia) 1-6, 6-4, 6-3; Fanny Stollar (Ungaria) – Francesca di Lorenzo (SUA) 7-5, 6-1; Naomi Osaka (Japonia) – Jennifer Brady (SUA) 6-4, 6-4; Polona Hercog (Slovenia) – Maryna Zanevska (Belgia) 6-1, 6-4; Camila Giorgi (Italia)  -Silvia Soler (Spania) 6-1, 6-4; Aleksandra Krunic (Serbia) – Bethanie Sands (SUA) 6-2, 6-2; Caroline Dolehide (SUA) – Johanna Larsson (Suedia) 5-7, 6-0, 6-4; Ashleigh Barty (Australia) – Sofia Kenin (SUA) 6-3, 6-2; Claire Liu (SUA) – Magda Linette (Polonia) 1-6, 6-3, 6-3; Taylor Townsend (SUA) – Heather Watson (Marea Britanie) 6-3,6-4; Kristie Ahn (SUA) – Samantha Stosur (Australia) 6-2, 6-4.

Monterrey, turul I: Alison Riske (SUA) – Evghenia Rodina (Rusia) 6-0, 7-6; Sachia Vickery (SUA) – Irina Falconi (SUA) 6-1, 6-4; Ajla Tomljanovic (Australia) – Anna Schmiedlova (Slovacia) 4-6, 6-1, 7-6; Lesia Țurenko (Ucraina) – Nao Hibino (Japonia) 6-7, 6-4, 6-4; Magdalena Rybarikova (Slovacia) – Risa Ozaki (Japonia) 6-4, 6-3; Jana Fett (Croația) – Valentina Grammatikopoulou (Grecia) 6-0, 6-2.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.