Sport

Ana Bogdan a făcut safteaua

Ziarul de Vrancea
25 aug 2019 1690 vizualizări

Jucătoarea din Sinaia a obținut prima victorie românească la US Open și va juca în turul II cu croata Petra Martic * s-au tras la sorți tablourile la dublu

*Turneul feminin de la US Open a început bine pentru România. Ana Bogdan a bifat a patra victorie de la US Open, după cele trei din calificări. Românca venea cu un moral bun în prima rundă din SUA, după cele trei victorii acumulate în calificări, toate în minimum de seturi. Tot cu 2-0 s-a impus și pe tabloul principal, în fața unei sportive care a avut același traseu ca ea, britanica Harriet Dart (139 WTA). În primul set, Bogdan a făcut diferența pe final, atunci când a realizat două break-uri consecutive și a închis manșa cu 6-3. În setul secund, sportiva din Sinaia a înregistrat tot două break-uri, dar acestea au venit în primele două game-uri de serviciu ale adversarei și a închis tabela cu 6-1. În turul secund, Bogdan va juca împotriva jucătoarei croate Petra Martic (22 WTA), care a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-1 meciul cu slovena Tamara Zidansek (66). Tot în reuniunea inaugurală s-a înregistrat o primă surpriză: tunisianca Ons Jabeur (67 WTA) a eliminat una dintre favorite, Caroline Garcia (Franța, 27 WTA), scor 7-6, 6-2. Favorita numărul 3, Karolina Pliskova (Cehia) a întâmpinat o dârză rezistență din partea compatrioatei sale, Tereza Martincova, pe care a învins-o în două tie-break-uri, după o oră și 50 de minute. Alte rezultate din primul tur: Rebeca Peterson (Suedia) – Monica Puig (Porto Rico) 6-3, 6-3; Anastassia Sevastova (Letonia) – Eugénie Bouchard (Canada) 6-3, 6-3; Johanna Konta (Marea Britanie) – Daria Kasatkina (Rusia) 6-1, 4-6, 6-2; Ashleigh Barty (Australia) – Zarina Dias (Kazahstan) 1-6, 6-3, 6-2; Ekaterina Aleksandrova (Rusia) – Samantha Stosur (Australia) 6-1, 6-3.

 * Marius Copil va evolua în proba de dublu la US Open alături de australianul Nick Kyrgios, „copilul teribil” al tenisului mondial. Conform tragerii la sorți, Copil și Kyrgios vor evolua în runda inaugurală contra perechii Marcus Daniell/Ken Skupski (Noua Zeelandă/Marea Britanie).Nick Kyrgios este cunoscut în circuit pentru temperamentul său coleric, care i-a adus sancțiuni și amenzi în repetate rânduri. Tot la US Open, în primul tur, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, favoriți numărul 5, vor evolua contra echipei franceze Jérémy Chardy/Fabrice Martin. La dublu feminin, Monica Niculescu și rusoaica Margarita Gasparian vor da piept în primul tur cu favoritele numărul 8, Viktoria Azarenka/Ashleigh Barty Belarus/Australia). Raluca Olaru și chinezoaica Yang Zhaoxun vor evolua în primul tur contra americancelor Jennifer Brady și Alison Riske.

Top 10 WTA: 1 (1). Naomi Osaka (Japonia) – 6.606 p; 2 (2). Ashleigh Barty (Australia) – 6. 501 p; 3 (3).Karolina Pliskova (Cehia) – 6.315 p; 4 (4). Simona Halep (România) – 4.743; 5 (5).Elina Svitolina (Ucraina) – 4.492; 6(6). Petra Kvitova (Cehia) – 4.386 p; 7(7). Kiki Bertens (OIanda) – 4.325 p; 8 (8).Serena Williams (SUA -3.935 p; 9 (10). Madison Keys (SUA) – 3.267 p; 10 (-). Sloane Stephens (SUA) – 3.189 p . Pozițiile celorlalte jucătoare române din Top 200: Irina Begu – 92 (92); Monica Niculescu – 105 (105); Sorana Cîrstea – 106 (106); Mihaela Buzărnescu – 129 (136); Patricia Țig 137 (137); Ana Bogdan – 152 (147); Gabriela Ruse – 177 (178); Irina Bara 191 (192). La dublu: Monica Niculescu – 36 (41); Raluca Olaru – 37 (35);); Irina Begu – 55 (56); Irina Bara – 79 (80); Mihaela Buzărnescu – 91 (91).

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 11.685 p; 2 (2). Rafael Nadal (Spania) – 7.945 p; 3 (3). Roger Federer (Elveția) – 6.950 p; 4 (4). Dominic Thiem (Austria) – 4.925; 5 (5). Daniil Medvedev (Rusia) -4.125; 6 (6). Alexander Zverev (Germania) – 4.005 ; 7(7). Kei Nishikori (Japonia) – 4.005;8 (78). Stefanos Tsitisipas (Grecia) – 3.455; 9 (9). Karen Hacianov (Rusia) – 2.890 p; 10 (10). Roberto Bautista (Spania) – 2.575.Jucătorii români din top 200: Marius Copil - 93 (96). La dublu: Horia Tecău –20 (12).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.