Sport

Ana Bogdan a dezamăgit

Ziarul de Vrancea
2 mai 2021 975 vizualizări

În primul tur la Madrid Open, românca a fost spulberată de letona Sevastova *astăzi, joacă Irina Begu, Sorana Cîrstea și Simona Halep

Ana Bogdan (102 WTA) a dezamăgit în primul tur al turneului de tenis de la Madrid. Doar 68 de minute i-au fost necesare letonei Anastasija Sevastova (54) s-o învingă pe jucătoarea venită din calificări, scor 0-6, 3-6. Pe tabloul turneului de la „Caja Magica” au mai rămas trei românce: Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu.Toate trei vor evolua astăzi: Irina Begu cu rusoaica Daria Kasatkina (37 WTA), Sorana Cîrstea cu americanca Jessica Pegula (33), iar Simona Halep cu spaniola Sara Sorribes (46). Cel mai interesant meci a fost cel dintre ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA) și elvețianca Jil Teichmann (40). După 6-2 (Svitolina) și 6-4 (Teichmann), în setul decisiv elvețianca a egalat la 5-5 și s-a ajuns în tiebreak, nu înainte ca Elina să rateze două mingi de meci la 6-5.Cu un moral ridicat, Teichmann a câștigat în tiebreak cu 7-5. Garbiñe Muguruza, favorita nr. 10,a abandonat înaintea meciului cu americanca Sloane Stephens, din motive medicale. Din cauza unei leziuni musculare la piciorul stâng, Muguruza a abandonat meciul din optimile de finală ale turneului de la Charleston,când conducea cu 6-0, 2-2, în fața Iuliei Putințeva din Kazahstan.Câteva rezultate din turul I: Angelique Kerber (Germania) – Marketa Vondrousova (Cehia) 7-6, 6-1; Johanna Konta (Marea Britania) – Iulia Putințeva (Kazahstan) 6-4, 6-2; Ashleigh Barty (Australia) – Shelby Rogers (SUA) 6-2, 6-1; Tamara Zidansek (Slovenia) –Hsieh Su Wei (Taiwan) 6-2, 6-4; Sloane Stephens (SUA) – Danka Kovinic (Muntenegru) 6-4, 6-1; Iga Swiatek (Polonia) – Allison Riske (SUA) 6-1, 6-1.

*Alexandra Dulgheru s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Zagreb. Jucătoarea de 31 de ani, aflată în cursa de revenire în tenisul mare, a reușit o victorie spectaculoasă în fața italiencei Elisabetta Cocciaretto (20 ani, 112 WTA), principala favorită a turneului, cea care a condus echipa Italiei la victorie în fața României (3-1), recent, în Billie Jean King Cup. Următoarea adversară a româncei, care în urmă cu zece ani se afla pe locul 26 în lume, va fi Kristina Kucova (Slovacia), a cincea favorită (151 WTA). Gabriela Ruse (175 WTA) a fost învinsă în optimi de italianca Jessica Pieri (287 WTA), cu 6-4, 6-7, 3-6, după mai bine de trei ore de joc.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.