Sport

Al zecelea autogol la Cupa Mondială

Ziarul de Vrancea
3 iul 2018 616 vizualizări

Devierea elvețianului Akanji a trimis Țara Cantoanelor acasă * Suedia s-a calificat în sferturile de finală

După thrillerul oferit luni seara de Japonia și Belgia, primul sfert de finală al Cupei Mondiale, disputat pe marele stadionul din Sankt Petersburg a fost o dezamăgire cruntă. Suedia și Elveția, două echipe europene conștiincioase, au pus prudența pe primul plan și au arătat puțin spectacol. Ceva mai multe argumente fotbalistice prezenta echipa elvețiană, care a dominat mai tot timpul meciului. Ocazii, însă, puține, faze periculoase aproape deloc, doar o posesie obsedantă și o sumedenie de centrări într-un careu de atleți, cele mai multe lovindu-se de primul adversar ieșit în calea balonului. Până la urmă, însă, a câștigat echipa mai disciplinată tactic și aceasta a fost Suedia. “Decizia” s-a dat în minutul 66, la o fază simplă: un șut de la 20 de metri al lui Forsberg și devierea fundașului Akanji în proprie poartă. Al zecelea autogol la o Cupă Mondială la care (se spune) apărările sunt la mare preți. Helveto-kosovarii au atacat în continuare, însă apărarea lor, lipsită de Schär și Lichsteiner, ambii suspendați, s-a arătat vulnerabilă. Iar în timpul adițional, suedezul Olsson a scăpat spre poarta lui Sommer, a fost agățat de Lang, care – fiind în postură de ultim apărător – a primit cartonașul roșu. Arbitrul sloven Damir Skomina a acordat penalty, însă după ce a consultat sistemul VAR, a schimbat decizia într-o lovitură liberă de la marginea careului, rămasă fără rezultat.  Suedia s-a calificat în sferturile de finală, în care va întâlni învingătoarea disputei Columbia – Anglia, disputată aseară.

Suedia – Elveția 0-1 (0-0), la Sankt Petersburg. Akanji (’66 – autogol)

Suedia: Olsen – Lustig (’82 – Krafth), Lindelöf, Granqvist, Augustinsson – Claesson, Svensson, Ekdal, Forsberg (’63 – Olsson) – Berg (‘90^1 – Thelin), Toivonen. Selecționer: Janne Andersson.

Elveția: Sommer – Lang, Djourou, Akanji, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili (’73 – Seferovic), Zuber (’73 – Embolo)– Drmic. Selecționer: Vladimir Petkovic.

Arbitru: Damir Skomina (Slovenia). Cartonașe galbene: Lustig / Behrami, Xhaka. Cartonaș roșu: Lang (‘90^4).

Programul sferturilor de finală (6-7 iulie)

Vineri: Franța – Uruguay (ora 17:00, la Nijniii Novgorod), Brazilia – Belgia (21:00, la Kazan).

Sâmbătă: Suedia – Columbia sau Anglia (17:00, la Samara), Rusia – Croația (21:00, la Soci).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.