Sport

Adevăratul derby de România

Ziarul de Vrancea
13 sep 2018 464 vizualizări

Campionatul Ligii I se reia cu etapa a VIII-a, în care, duminică seara se întâlnesc primele două echipe din clasament: CFR Cluj și FCSB

Pauza din liga I s-a încheiat “așa și-așa” la echipa națională mare și în mod fericit pentru tineretul sub 21 de ani, care a întins deja un picior spre cizma italică, unde se va desfășura campionatul european din 2019. Dar de-acum să “revenim la oile noastre”, vorbă din bătrâni care nu este nici prea elegantă în context, dar nici potrivită întrucât în campionatul nostru cel de toate zilele există și câini și încă roșii și răi. Lăsând gluma la o parte, toate privirile sunt îndreptate spre Cluj, unde se întâlnesc CFR și FCSB. Clasamentul arată că este o bună șansă pentru bucureșteni de a se distanța la cinci puncte în fruntea clasamentului, dar și pentru clujeni de a prelua comanda: FCSB are 14 puncte, iar CFR, cu două mai puțin. Însă obișnuința arată ceva, care i-ar îndemna pe pariori să meargă pe 1-1. Trei din ultimele patru partide disputate pe “Gruia” s-au încheiat cu acest scor, iar a patra s-a soldat cu... 0-0. Singurele victorii s-au fost în Capitală, în sezonul 2016/2017: 2-1 pentru ceferiști în sezonul regulat, 2-0 pentru FCSB în play-off. În sezonul trecut, de două ori 1-1 și pe Arena Națională. Astfel încât un status quo în clasament nu este deloc imposibil, dar poate vedem oleacă mai mult de două goluri între echipele care au încheiat-o cu Europa și nu mai au alte griji.

Un meci în care este probabil să vedem multe goluri este Dinamo – Astra. Astralii au atac bunicel și apărare solidă, “câinii” au atac bun dar apărare jalnică. Echipa lui Bratu, care merge pe tineret cu pretenția de a concura Viitorul, ar putea fi favorită, în ciuda clasamentului, dacă și-a rezolvat găurile din defensivă. Craiova ne-ar putea lămuri la Mediaș dacă se poate înscrie în lupta pentru titlu, iar necăjitele echipe ilfovene se canonesc să iasă din ceață, dar e greu și pentru Concordia (cu Sepsi) și pentru Voluntari (cu Iașul). FC Botoșani încearcă să-și răzbune “megieșii” la Călărași (vorba vine!), iar Viitorul este mare favorită cu sibienii, mai ales că Ianis e pe val.

Programul etapei a VIII-a (14-17 septembrie):

Vineri: Concordia Chiajna – Sepsi Sfântu Gheorghe (ora 18:00), Dinamo – Astra Giurgiu (21:00).

Sâmbătă: Dunărea Călărași – FC Botoșani (15:00), Gaz Metan Mediaș - Universitatea Craiova (21:00).

Duminică: FC Voluntari – Politehnica Iași (18:00), CFR Cluj – FCSB (21:00).

Luni: FC Viitorul – FC Hermannstadt (21:00).

Clasament

1. FCSB         7          4          2          1          18-8    14 (^2)

2. CFR           7          3          3          1          9-6      12 (0)

3. Craiova      7          3          2          2          13-6    11 (-1)

4. Astra           7          2          5          0          8-4      11 (-1)

5. Sepsi          7          3          2          2          6-4      11 (^2)

6. Mediaș       7          3          2          2          8-9      11 (^2)

7. Dinamo      7          3          1          3          11-14  10 (^1)

8. Viitorul       7          3          1          3          8-9      10 (-2)

9. Călărași      7          2          3          2          6-6      9 (0)

10. Botoșani  7          1          5          1          9-8      8 (-1)

11. Iași            7          2          2          3          6-11    8 (-1)

12. FCH         7          2          1          4          7-8      7 (-5)

13. Chiajna    7          2          1          4          6-11    7 (-2)

14. Voluntari  7          0          2          5          4-16    2 (-7)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.