Sport

A căzut falnica redută

Ziarul de Vrancea
31 mar 2020 1024 vizualizări

Turneul de la Wimbledon nu se va mai disputa în 2020 *americanii sunt încrezători că nebunia se va termina și se pregătesc pentru USA Open

Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie - 12 iulie, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunțat miercuri organizatorii. „Cu mare regret anunțăm că decizia All England Club, asociația care organizează turneul londonez, și a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediția din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediție, a 134-a, va avea loc între 28 iunie și 11 iulie 2021”, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters.

Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial. Wimbledon era al treilea turneu de Grand al anului, în 2019 acesta fiind câștigat, la individual, de românca Simona Halep (feminin), respectiv sârbul Novak Djokovic (masculin).

Marți, președintele turneului de tenis de la Madrid (Mutua Open), Gerard Tsobanian, spunea că este necesar să se decidă dacă în acest an va mai avea loc vreo competiție și să se stabilească dacă punctele distribuite până acum sunt anulate. El opina că în cazul în care și turneul de la Wimbledon (29 iunie-12 iulie) va fi anulat, atunci acesta ar fi reperul care ar indica faptul că anul nu mai poate fi continuat.

Totmarți, în cursul unei conferințe de presă desfășurate în incinta arenei Flushing Meadows, transformată într-un spital temporar cu 350 paturi pentru bolnavii de coronavirus, Danny Zausner , directorul Federației de tenis din SUA, a declarat că US Open „trebuie să aibă loc” începând cu data de 24 august, prima zi a calificărilor pentru tabloul principal. „Vom continua să muncim în fiecare zi ca și cum turneul va fi organizat și sperăm ca, peste cinci luni, să avem bucuria să vedem jucătorii antrenându-se și jucând pe aceste terenuri”, a adăugat acesta.


Simona Halep, deținătoarea trofeului, a scris, ieri,pe rețelele de socializare, că a așteaptă cu nerăbdare să-și apere titlul în 2021. „Am aflat cu tristețe că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. Finala de anul trecut va rămâne una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Dar trecem prin ceva mai mare ca tenisul și vestea bună este că Wimbledonul va reveni anul viitor. Și asta înseamnă că voi avea și mai mult timp pentru a-mi apăra titlul acolo! Rămâneți puternici și încrezători”, a scris Halep.

Încă o lună fără tenis. Cel puțin

Ieri, ATP și WTA au anunțat suspendarea turneelor de tenis până la 13 iulie. Decizia a venit imediat după anunțul anulării turneului de la Wimbledon, o premieră după al doilea război mondial. „Din nefericire, pandemia de Covid-19 nu ne lasă altă alegere decât să prelungim suspendarea meciurilor din circuit”, a declarat Andrea Gaudenzi, șeful ATP. Astfel, au fost anulate turneele de la ‘s-Hertogenbosch, Stuttgart, London-Queen’s, Halle, Mallorca, Eastbourne, Nottingham, Birmingham, Berlin, și Bad Homburg. Inițial, la 18 martie, ATP și WTA anunțaseră suspendarea turneelor de tenis până la 7 iunie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.