Sport

“Șansele FCSB la TAS sunt minime”

Ziarul de Vrancea
16 mai 2017 724 vizualizări

Susține Justin Ștefan, președintele LPF în privința scandalului atribuirii titlului de campioană

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a declarat că există trei precedente în privința departajării așa cum s-a făcut la finalul play-off-ului și că șansele FCSB la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) sunt minime. Întrebat la Digi Sport de ce nu scrie clar în regulament că sunt luate în considerare pentru departajare meciurile directe din play-off, ștefan a răspuns: "Până la acest moment – și avem precedentele pe care le-am amintit chiar începând din sezonul 2013/2014 -  toți oamenii care au citit acest regulament în integralitatea lui, nu separat au apreciat că exprimarea este suficientă pentru a se înțelege că vorbim de criterii de departajare pe faze competiționale și nu pe întreg campionatul". El a menționat trei precedente, unul în liga a treia, unul în eșalonul secund și al treilea în play-out-ul Ligii I. "În 2013/2014 lucrurile stăteau altfel, în Liga a III-a, când în acel sezon am avut parte de sezon regular și play-off – play-out. Într-adevăr în partea a doua a sezonului, în faza de play-off și play-out nu se intra cu punctele înjumătățite, ci ținând cont de rezultatele dintre echipele calificate pe fazele respective, dar la finalul sezonului, în liga a treia, au existat două echipe care au fost la egalitate, respectiv Inter Clinceni și CS Balotești. Dau un exemplu care a fost tratat de Comitetul Executiv al FRF în baza ROAF, care în acel moment avea aceeași formă ca și astăzi, în modul în care l-a tratat și LPF. Sunt trei precedente, în afară de cel pe care l-am amintit, e vorba și de precedentul din liga a doua, din sezonul 2015/2016, când în regulamentul competiției se regăsesc exact aceleași mențiuni referitoare la Regulamentul de organizare a activității fotbalistice și de asemenea și precedentul din sezonul trecut din Liga I, din play-out, când departajarea dintre CSMS Iași și CSU Craiova  s-a făcut ținând cont de același criteriu, respectiv departajarea în baza meciurilor directe din acea fază a competiției", a spus oficialul LPF. De fapt, în sezonul trecut și dacă s-ar fi făcut departajarea între Craiova și Iași pe baza tuturor rezultatelor, avantajul ar fi fost tot de partea ieșenilor: punctaj direct egal în ambele faze, golaveraj direct 6-5 per total (5-3 în play-out) pentru echipa antrenată atunci de Nicolo Napoli.

Ștefan a subliniat că Regulamentul de organizare a activității fotbalistice aparține FRF și este de părere că forul va face o analiză, prin consultare cu LPF. "FC Viitorul Constanța este campioana acestui sezon iar șansele FCSB la TAS din perspectiva mea sunt minime", a menționat Justin ștefan.

Formația FC Viitorul a învins CFR Cluj, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I și, conform LPF, care susține că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, este noua campioană a României. FCSB a învins CSU Craiova cu 3-0 și a terminat la egalitate de puncte cu FC Viitorul, 44. însă, potrivit părerii oficialilor FCSB , la egalitate de puncte trebuie să se țină cont de toate rezultatele directe, și din sezonul regulat și din play-off. În această situație, FCSB, care a învins CS Universitatea Craiova, scor 3-0, ar trebui să fie campioana României. Și înainte și după acest meci, patronul bucureștenilor, Gigi Becali, a spus că se va adresa TAS pentru a primi dreptate.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.