Sport

Șahiștii vrânceni la festivalul de șah „PRO LOGOS“ Buzău

Dan Chiriac
27 sep 2017 1030 vizualizări

u au fost organizate cinci turnee pentru seniori, juniori u Vrancea s-a clasat pe locul patru

În zilele de 23 și 24 septembrie 2017 la Consiliul Județean Buzău s-a desfășurat FESTIVALUL DE ȘAH „PRO LOGOS“ BUZĂU. Competiția a fost organizată de Asociația Club Sportiv „Pheonix“ Buzău în parteneriat cu Asociația Pro Logos și Consiliul Județean Buzău. Au fost organizate cinci turnee, astfel: TURNEUL A rezervat șahiștilor legitimați, seniori și juniori peste 14 ani, șah rapid, sistem elvețian, 7 runde, o zi, TURNEELE B, C și D, rezervate șahiștilor legitimați juniori sub 14 ani, sub 10 ani și respectiv sub 8 ani, șah clasic, sistem elvețian, 6 runde, două zile, și TURNEUL E rezervat șahiștilor nelegitimați, șah rapid, sistem elvețian, 6 runde, o zi. A fost o competiție de un nivel foarte ridicat, premiile acordate atrăgându-i pe cei mai buni șahiști (îndeosebi la juniori) din județele Buzău, Galați, Vrancea, Prahova, Brăila, Ialomița, Teleorman și Constanța. La seniori pe primul loc s-a clasat Roman Dubic, de la Voința Buzău, urmat de Vlad Tomescu, de la Pheonix Buzău. La juniori 14 ani câștigător a fost Teodor-Cosmin Nedelcu, de la Orizont 64 Brăila, urmat de Ștefan-Mario Berechet, de la Gloria Buzău. La juniori 10 ani primele două locuri au fost ocupate de gălățenii Sebastian Țăran, de la Smart Galați, urmat de Mario-Bogdan Boghici, de la Genius Galați. La 8 ani câștigător a fost Ștefan-Adrian Popescu, de la Palatul Copiilor Buzău, urat de Matei Grigore, de la Orizont 64 Brăila. În sfârșit, la 7 ani pe primele două locuri s-au clasat George-Matei Iordăchescu, de la Gloria Buzău, și David-Mihai Andrei, de la C.S.M. Focșani 2007 (după primele patru runde reprezentantul nostru se afla pe primul loc). Chiar dacă nu au fost printre primii, s-au remarcat vrâncenii Ștefan-Sebastian Ciobanu, la juniori 14 ani, Alexandru–Ionuț Borza și Valentin Corbu, la 10 ani, Andrei-Dănuț Neagu și Elena Lupu, la 8 ani, care și-au confirmat ratigul și categoria și au reprezentat cu cinste județul. O mențiune specială trebuie făcută pentru Antonia Spiridonescu. În clasamentu general al nelegitimaților ea s-a clasat la jumătate, realizând un perfect 50% (3 puncte din 6 posibile, 2 victorii, 2 remize și 2 înfrângeri), dar Antonia poate fi considerată o câștigătoare merituoasă fiindcă în clasamentul pe ani de naștere a realizat punctajul cel mai mare la fete născute în anul 2010. La nelegitimați marja de vârstă a fost de cinci ani, în consecință ea jucând într-un turneu cu parteneri până la patru ani mai mari decît ea. Maestrul FIDE Cristian-Clement Dăianu, arbitrul de la nelegitimați, nu prea a crezut că Antonia încă nu are un an de pregătire. Șahiștii participanți la FESTIVALUL DE ȘAH „PRO LOGOS“ BUZĂU sunt pregătiți de Mihai Strîmbu, Aurelian Grigore și Anton Soare.Pe județe, cu excepția turneului de seniori, unde nu am avut nici măcar un reprezentant, Vrancea s-a clasat pe locul patru, după Buzău, Galați și Brăila. De ani buni, la concursurile interjudețene de juniori, Vrancea se află în permanență în prima jumătate a clasamentului și de foarte multe ori în prima treime. Pe lângă cupe, medalii și diplome, au fost acordate și premii în bani. La TURNEUL A au fost acordate 7 premii în valoare totală de 1350 de lei (începând de la 300 până la 100 de lei). La TURNEUL B au fost acordate 6 premii în valoare totală de 1600 lei (începând de la 400 de lei până la 150 de lei), iar la TURNEELE C și D au fost acordate identic câte trei premii în valoare totală de câte 800 de lei (400 de lei, 250 de lei și 150 de lei). Condițiile de joc au fost cu totul și cu totul deosebite, fiind remarcate de părinți din toate județele. Spectatorii de la turneul seniorilor (23 septembrie) și al nelegitimaților (24 septembrie), obișnuiți până acum cu așteptatul terminării partidelor în alte încăperi sau pe coridoare, au avut posibilitatea (majoritatea pentru prima oară) să-și urmărească favoriții pe tot timpul desfășurării partidelor din fotoliile sălii de spectacole a Consiliului Județean Buzău, bineînțeles fără încurajările zgomotoase de la alte sporturi ci în liniștea caracteristică sportului minții.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.