Sport

ST: Preminariilor Cupei Mondiale 2014 - Marţi, ziua clarificărilor

Ziarul de Vrancea
17 nov 2013 591 vizualizări
Aşa cum era de aşteptat, nimic nu s-a decis în prima manşă a barajelor europene pentru Cupa Mondială din 2014, deşi se poate spune, că datorită victoriilor la două goluri pe teren propriu, Ucraina şi Grecia au făcut un pas mare spre calificare * numărul echipelor calificate pentru Brazilia a ajuns la 24

La Kiev, în faţa a 60.000 de spectatori, Franţa părea favorită în faţa gazdelor. Ultimul meci, disputat la Euro 2012 chiar în Ucraina, la Doneţk, s-a încheiat cu o victorie clară a "albaştrilor" cu 2-0, iar Ucraina are amintiri recente neplăcute de la baraje. Însă fotbaliştii pregătiţi de Valeri Fomenko au dominat tactic partida, chiar dacă francezii au avut mai multe ocazii de gol. Însă cu excepţia lui Franck Ribéry, Franţa nu mai are mari vedete, însuşi mijlocaşul de la Bayern fiind destul de şters. Eroul echipei gazdă a fost varful Roman Zozulia, care a reuşit să deschidă scorul dintr-o pasă a brazilianului naturalizat Edmar, pe langă fundaşul dreapta Debuchy. Francezii lui Didier Deschamps au alergat după egalare, iar Samir Nasri (surprinzător folosit ca mijlocaş coordonator) a irosit cea mai mare ocazie, şutand în portarul Piatov. Acelaşi Zozulia a fost faultat în careu de Abidal şi a obţinut lovitura de pedeapsă transformată de Andri Iarmolenko. În minutele adiţionale, ambele echipe au suferit cate o eliminare. Fundaşul francez Koscielny a primit al doilea cartonaş galben ca urmare a unui fault la ucraineanul Kucer, acesta din urmă fiind eliminat apoi direct în cadrul unei busculade la final între jucătorii celor două echipe. Francezii au o misiune foarte grea, marţi, pe Stade de France, ştiut fiind că echipa ucraineană are un joc foarte bun de contraatac şi înscrie des în deplasare.
La Lisabona, Cristiano Ronaldo a caştigat duelul cu cealaltă mare vedetă a meciului Portugalia - Suedia, Zlatan Ibrahimovic. Chiar dacă a fost din nou enervant prin obişnuitele sale simulări, el a adus victoria echipei sale, nu printr-una din loviturile sale libere, ci cu un gol clasic, din centrarea de pe partea stangă a neobositului Cœntrão. În prima repriză, ambele echipe au avut ocazii numeroase de gol, dar după pauză antrenorul suedez Erik Hamrén a ales defensiva, portarul Isaksson remarcandu-se la şuturile lui Postiga şi Pepe. Victoria tardivă poate fi un atu important pentru lusitani, care vor încerca şi în returul de la Solna să înscrie, profitand de nesiguranţa apărării nordice.
În îndepărtatul Nord, la Reykjavik, Islanda a obţinut o remiză eroică în faţa echipei Croaţiei, care se află într-o prelungită criză de formă de aproape un an. Echipa antrenată de fostul selecţioner suedez Lars Låggerback a rezistat asaltului croat cu stoicism, mai ales că din min. 50, fundaşul Olafur Skulason a fost eliminat cu multă uşurintă de arbitrul spaniol Alberto Undiano, printr-un fault de joc comis asupra lui Perisic. Nici superstarul Mario Mandzukic, de la Bayern, nici Rakitic şi nici noul introdus Ivica Olic n-au reuşit să-l învingă pe bravul portar Haldorsson şi echipa Croaţiei condusă de noul antrenor Niko Kovac poate avea marti probleme la Zagreb, dacă cumva islandezii reuşesc să înscrie.
Rezultate, marcatori: Croaţia - Islanda 0-0; Portugalia - Suedia 1-0. Ronaldo ('72);  Ucraina - Franţa 2-0. Zozulia ('61), Iarmolenko ('82- penalty); Grecia - Romania 3-1. Mitroglou ('14, '66), Salpingidis ('21) / Stancu ('19).

Vulturi, elefanţi şi lei merg în Brazilia
Echipa Nigeriei n-a avut mari probleme în a se califica la Cupa Mondială din moment ce caştigase prima manşă a duelului cu Etiopia chiar la Addis Abeba, cu 2-1. Un prim gol marcat din penalty de Victor Moses ('20) şi o lovitură liberă transformată perfect de Victor Obinna ('82) au adus o victorie aşteptată pe stadionul din Calabar pentru "Super Eagles",  pregătiţi de fostul internaţional Stephen Keshi. Mai complicată a fost ecuaţia calificării la Casablanca (în Maroc, terenul gazdelor fiind suspendat) , în meciul Senegal - Coasta de Fildeş. Senegalezii, cu o singură prezenţă la Mondiale (dar aceea remarcabilă, în 2002, cand au ajuns în sferturi), au pornit cu un handicap de două goluri, scorul de 1-3 obţinut de ivorieni la Abidjan. Foarte bine aşezaţi pe teren de către antrenorul francez Sabri Lamouchi, "elefanţii" au rezistat asaltul "leilor din Terranga" pană în min. 76, cand chiar căpitanul ivorian, Didier Drogba, l-a trantit în careu pe Sadio Mané şi Moussa Sow a transformat penaltiul cuvenit. Elevii lui Alain Giresse au alergat după al doilea gol decisiv, Papiss Cissé l-a supus la cazne pe portarul Barry, dar în cel de-al treilea minut suplimentar, Salomon Kalou a fost lăsat nepăzit şi a înscris ca la antrenament golul egalării ivoriene.
Camerun a devenit cea de-a 24-a echipă calificată la Mondiale, caştigand pe teren propriu cu 4-1 confruntarea cu Tunisia, după ce în tur scorul a fost 0-0. Golurile au fost marcate de Pierre Webo ('4), Benjamin Moukandjo ('30), Jean Makoun ('66, '86), respectiv Ahmed Akaichi ('51). "Leii neîmblanziţi", dresaţi totuşi de antrenorul german Völker Finke ajung din nou la Cupa Mondială!
Echipele calificate la Cupa Mondială
Ţara gazdă: Brazilia
Europa: Olanda, Italia, Belgia, Elveţia, Germania, Spania, Anglia, Rusia şi Bosnia Herţegovina.
Asia: Japonia, Australia, Iran şi Coreea de Sud.
America de Sud: Argentina, Columbia, Chile şi Ecuador
CONCACAF: SUA, Costa Rica şi Honduras.
Africa: Nigeria, Coasta de Fildeş şi Camerun.
Patru dintre cele opt goluri rămase se vor ocupa în urma returului meciulor de baraj din zona europeană. Mai sunt de disputat două jocuri retur în zona africană: marţi, Algeria - Burkina Faso (în tur, 2-3) şi Egipt - Ghana (în tur, 0-6). De asemenea, miercuri se mai dispută manşele retur din barajele intercontinentale: Noua Zeelandă - Mexic (1-5) şi Uruguay - Iordania (5-0).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.