Sport

Tadici şi-a fixat lotul lărgit

Ziarul de Vrancea
8 nov 2013 498 vizualizări
28 de handbaliste se vor lupta pentru titularizare în lotul Romaniei pentru Campionatele Mondiale din Serbia

Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Gheorghe Tadici, a stabilit lotul lărgit pentru turneul final al Campionatului Mondial din Serbia, de luna viitoare, printre handbalistele convocate aflandu-se şi Cristina Neagu, Oana Manea şi Ionela Stanca, ultimele două fiind jucătoare care îşi anunţaseră retragerea din echipa naţionale. Cele 28 de jucătoare convocate de antrenorul Gheorghe Tadici în lotul lărgit sunt următoarele: Paula Ungureanu, Andrada Paşca, Talida Tolnai, Denisa Dedu (portari),  Valentina Ardean, Nicoleta Dincă, Camelia Hotea (extreme stanga), Adriana Nechita, Laura Chiper, Aneta Pîrvuţ (extreme dreapta), Oana Manea, Crina Pintea, Georgiana Ciuciulete, Daniela Raţiu, Ionela Stanca (pivoţi), Luciana Marin, Aurelia Brădeanu, Laura Oltean, Eliza Buceschi, Adriana Ţăcălie, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Cristina Zamfir, Patricia Vizitiu, Diana Puiu, Daniela Băbeanu, Diana Druţu, Carmen Cartaş (interi şi centri). În lotul convocat de Gheorghe Tadici se remarcă trei reveniri ale unor foste jucătoare de la Oltchim, Cristina Neagu, care a fost indisponibilă din cauza problemelor de sănătate, dar şi pivoţii Oana Manea şi Ionela Stanca, ambele optand în ultima perioadă pentru retragerea temporară din echipa naţională.
"Nu vreau să fac referiri la vreo jucătoare anume, dar pot spune că în acest moment toate jucătoarele convocate sunt la dispoziţie, indiferent de cum se numesc. Desigur, mă refer la jucătoarele care au fost în atenţia mea, pentru convocare. Voi înainta lista oficială cu cele 18 jucătoare, probabil luni dimineaţa, şi pot spune că după meciurile amicale cu Danemarca voi decide cele 16 jucătoare care vor rămane în lotul oficial pentru Mondiale", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici. Reprezentativa se va reuni în 18 noiembrie, la Bucureşti, o zi mai tarziu avand programată vizita medicală şi controlul antidoping.  Vor urma trei zile de pregătiri la Bucureşti, două meciuri amicale cu Danemarca, în deplasare (24 şi 25 noiembrie), alte patru zile de pregătire la Cheile Grădiştei şi participarea la un alt turneu, în Franţa, cu Japonia, Tunisia şi echipa ţării gazdă.  Echipa va reveni apoi la Timişoara, unde va disputa un ultim amical, cu Angola, în 4 decembrie, după care va pleca în Serbia.
Naţionala de handbal feminin a Romaniei va debuta în grupa D a CM din Serbia (6-22 decembrie) în compania reprezentativei Tunisiei, la Novi Sad. Din grupa B mai fac parte echipele Ungariei, Cehiei, Germaniei şi Australiei. Celelalte trei grupe au următoarea componenţă: Muntenegru, Franţa, Olanda, Coreea de Sud, Republica Dominicană, Congo (grupa A, la Belgrad), Serbia, Danemarca, Brazilia, Japonia, China, Algeria (B, Nis) şi Norvegia, Polonia, Angola, Spania, Argentina, Paraguay (C, Zrenjanin).  Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad.  Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi locaţii, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.