Sport

Anul de graţie al Simonei Halep

Ziarul de Vrancea
4 nov 2013 247 vizualizări
Intrată în 2013 de pe poziţia 47, constănţeanca a ajuns a 11-a jucătoare de tenis a lumii şi o despart mai puţin de 200 puncte pentru a intra în Top 10

Aşa cum s-a anunţat, după victoria în "Champions Tournament" de la Sofia a urcat pe locul 11 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare a sa, depăşind cifra de două milioane de dolari constand în caştigurile totale din carieră. Halep, care în acest an a caştigat şase turnee WTA şi 1.222.446 de dolari, a ajuns la suma totală de 2.039.645 de dolari. Ea este a treia în topul jucătoarelor romane în activitate care au depăşit cifra de două milioane de dolari, după Sorana Cîrstea - 2.564.759 de dolari şi Monica Niculescu - 2.337.579.
În clasamentul WTA, Simona se află la o singură poziţie de Top Ten, cu 3335 puncte, la numai 185 de puncte de ocupanta poziţiei a zecea, Caroline Wozniacki. Ascensiune remarcabilă, dacă ţinem cont că la începutul anului, constănţeanca se afla pe locul 47, cu douăzeci de poziţii în urma unei alte romance, Sorana Cîrstea. Şase turnee caştigate, pe toate suprafeţele posibile, nu este de ici de colo, din moment ce numai două jucătoare au reuşit în 2013 mai multe victorii de turneu: Serena Williams şi Agnieszka Radwanska.
De fapt, urcuşul a început în luna mai cu participarea la Open-ul Italiei, de la Roma, turneu în care a înregistrat trei victorii senzaţionale la Svetlana Kuzneţova (Rusia), Jelena Jankovic (Serbia) şi Agnieszka Radwanska (Polonia), înainte de a ceda în semifinale imbatabilei Serena Williams. Eşecul de la Roland Garros (eliminată în primul tur de Carla Suarez) a fost dat uitării repede, fiind urmat de primele două turnee caştigate în iunie: la Nürnberg, în finală cu germana Andrea Petkovic şi la s'Hertogenbosch (Olanda), după o semifinală de infarct cu Roberta Vinci şi o finală cu belgiana Kirsten Flipkens. Cu aceste victorii, Simona a devenit prima jucătoare din Romania care a legat două turnee consecutive, pe suprafeţe diferite, zgură în Germania şi iarbă  în Olanda. După eliminarea din turul II la Wimbledon, a urmat curand şi a treia victorie, la Budapesta, într-un turneu mai mică încheiat cu o finală în faţa austriecei Yvonne Meusberger. Trecand pe circuitul american pe suprafeţe dure, Simona a avut ghinionul de a da în sferturi la Cincinnati de Serena Williams, însă şi-a arătat clasa la New Haven, scorurile vorbind de la sine: 6-2, 6-1 cu veterana Daniela Hantuchova, 3-6,6-4, 6-1 cu Carla Suarez (revanşă după Roland Garros), 6-1, 7-6 cu speranţa rusă Ekaterina Makarova, 6-2, 7-5 cu Caroline Wozniacki (un fel de "regină" la New Haven Open at Yale) şi un incredibil 6-2, 6-2 în finala cu Petra Kvitova, fostă caştigătoare a Wimbledonului. Dacă la US Open a dezamăgit puţin în faţa unei italience renăscute, Flavia Pennetta, în optimi (nu înainte de a o "demonta" cu 6-1, 6-0 pe o altă speranţă rusă, Maria Kirilenko!), dacă în Asia a suferit eşecuri neaşteptate (de la Venus Williams la Tokyo şi Urszula Radwanska la Beijing), Simona a încheiat anul în triumf, după o scurtă pauză de refacere: victoriile de la Moscova şi Sofia, cu aceeaşi adversară în finală: Samantha Stosur.
Simona Halep a încheiat la Sofia anul 2013. După Anul Nou urmează Golful, circuitul de la Antipozi şi Australian Open. Este o perioadă nimerită pentru ea de a acumula puncte, pentru că în partea a doua a anului 2014, va fi foarte greu de urcat în clasament, Simona trebuind să apere punctele caştigate.
Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) - 13.260 p; 2 (2). Viktoria Azarenka (Belarus) - 8.046 p; 3 (5). Li Na (China) - 6.045 p; 4 (4). Maria Şarapova (Rusia) - 5.891 p; 5 (5). Agnieszka Radwanska (Polonia) -5.875 p;6(6). Petra Kvitova (Cehia) - 4.775 p; 7(7). Sara Errani (Italia) - 4.435 p; 8(8). Jelena Jankovic (Serbia) - 4.170 p; 9 (9). Angelique Kerber (Germania) - 3.965 p; 10 (9).Caroline Wozniacki (Danemarca) - 3.520 p; . Poziţiile jucătoarelor romane: Simona Halep - 11 (14); Sorana Cîrstea - 22 (22); Monica Niculescu - 60 (55); Alexandra Cadanţu - 62 (61); Irina Begu - 124 (127); Alexandra Dulgheru - 157 (155); Andreea Mitu - 179 (177).
Top 10 ATP: 1 (1). Rafael Nadal (Spania) -12.030 p; 2(2). Novak Djokovic (Serbia) - 10.610 p; 3(3). David Ferrer (Spania) - 5.800 p; 4 (4).Andy Murray (Marea Britanie) - 5.790 p; 5 (5). Juan Martin del Potro (Argentina) - 5.055 p; 6 (7). Tomas Berdych (Cehia) - 3.980 p; 7 (6). Roger Federer (Elveţia) - 3.805 p; 8(8). Stanislaw Wawrinka (Elveţia) - 3.330 p; 9 (10). Richard Gasquet (Franţa) - 3.300 p; 10 (9).Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - 3.065 p; ... Victor Hănescu - 79 (77); Adrian Ungur - 113 (110); Marius Copil - 144 (145).  Horia Tecău, care săptămana trecută a acces pană în semifinale la Paris-Bercy, alături de Max Mirnîi, a urcat şapte  poziţii în clasamentul de dublu ATP, el aflandu-se în prezent pe locul 23.  În Top 100 de află şi Florin Mergea, care a urcat de pe locul 65 pe 62.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.