Sport

Patru echipe luptă pentru play-off

Dan Chiriac
31 oct 2013 530 vizualizări
Azi sunt programate primele trei partide din etapa a 14-a u lupta pentru primele opt poziţii se dă pană în ultima etapă

Etapa a-XIII-a, desfăşurată la mijlocul săptămanii, din cadrul campionatului de minifotbal pentru amatori a consemnat victoria categorică a liderului Voinţa Deep Serv în jocul cu Amicii Urecheşti, scor 19-1! Campioana en-titre nu le-a dat nici un moment de respiro jucătorilor echipei Amicii la primul joc în Ligă. Sporting Car Media a condus cu 2-0 în jocul cu Dr.Gsm&Global Proiect. Antrenorul Ionică Serea şi-a mustruluit elevii chiar în timpul jocului iar doctorii au întors soarta celor trei puncte, pană la pauză. Merită consemnat însă că, Sporting Car Media, alături de Fabrica de imagine şi G.S.Mobile sunt echipele care promovează tinerii în această competiţie de minifotbal. PromoStore a pierdut cu Teomax la limită şi a intrat în zona dintre play-off şi play-out. Paul Cioran, cu o evoluţie ca în tinereţe, a reuşit marcarea celor trei goluri, din care ultimul a fost de generic tv. PromoStore, Jess Caffe, Dedeman şi G.S. Mobile, toate aflate în lupta directă pentru play-off, au pierdut în jocurile etapei, astfel încat situaţia echipelor calificate se amană pentru încă o etapă. G.S.Mobile-Promostore, Sanorom-Flux Cafe şi Dr.Gsm&Global Proiect-Teomax sunt meciurile cele mai echilibrate la final de săptămană. (Dan CHIRIAC)

Rezultatele etapei:

Altdorf Tehnik - Fabrica de imagine 4-1 (1-0)
FC Pantzer - Jess Caffe  5-2 (2-1)
G.S.Mobile - Sanorom  4-11 (1-2)
Voinţa Deep Serv - Amicii 19-1 (10-0)
Flux Cafe - Sordi di Cristo 11-2 (5-2)
Sporting Car Media - Dr.Gsm&Global Proiect 2-5 (2-3)
Promostore - Teomax 2-3 (1-3)
22 Grade - Dedeman  6-1 (2-0)
* Total Solutions a stat.
În clasament conduce Voinţa Deep Serv cu 36 p, urmată în ordine de Sanorom 31, Dr.Gsm 30, Flux Caffe 28,Teomax 27, 22 Grade 24, PromoStore 22, G.S. Mobile 20, Jess Caffe 16, Dedeman 16, Pantzer 16, Car Media 12, Altdorf 10, Total Solutions 9, Fabrica de imagine 6, Amicii 3 şi Sordi di Cristo 0 p.

Etapa viitoar programează jocurile:
Vineri 1 noiembrie :
ora 18  Dedeman - Car Media
ora 19  Amicii - Fabrica de imagine
ora 20  G.S.Mobile - PromoStore

Duminică 3 noiembrie:
ora 15  Total Solutions - Altdorf Tehnik
ora 16  FC Pantzer - 22 Grade
ora 17  Voinţa Deep Serv - Jess Caffe
ora 18  Sanorom - Flux Cafe
ora 19  Dr.Gsm&Global Proiect - Teomax
* Sordi di Cristo stă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.