Sport

Un "Masters" mai mic

Ziarul de Vrancea
28 oct 2013 433 vizualizări
Simona Halep este prima favorită a turneului campioanelor de la Sofia, la care participă cele mai bune jucătoare de tenis cu excepţia celor care au evoluat în turneul Masters de la Istanbul

Jucătoarea Simona Halep, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 1, va face parte din aceeaşi grupă cu sportivele ruse Maria Kirilenko (18 WTA), şi Anastasia Pavliucenkova (26 WTA), precum şi cu franţuzoaica Alizé Cornet (27 WTA), la turneul de la Sofia, informează site-ul oficial al competiţiei. În celaltă grupă se vor afla Ana Ivanovici (Serbia), locul 16 WTA, beneficiară a unui wildcard, Samantha Stosur (Australia), locul 19 WTA, Elena Vesnina (Rusia), locul 25 WTA, şi Ţvetana Pironkova (Bulgaria), locul 119 WTA, beneficiară a unui wildcard. Simona Halep, 22 de ani, a învins-o în acest an pe Kirilenko (26 de ani), în turul al treilea al US Open, scor 6-1, 6-0, în singura lor întalnire, iar pe Pavliucenkova (22 de ani) de trei ori în carieră, ultima dată în semifinale la Moscova, scor 6-2, 6-1. Singura jucătoare din grupă pe care Halep nu a învins-o pană în prezent este Cornet (23 de ani). Cele două jucătoare s-au întalnit doar o dată, în 2011, în turul întai la Monterrey, cand franţuzoaica Cornet s-a impus cu scorul de 7-5, 6-1.
WTA Tournament Of Champions, aflat la a cincea ediţie, este competiţia de simplu de încheiere a sezonului, la care participă sportivele ce au caştigat cel puţin un turneu în anul în curs, dar nu au obţinut calificarea la Turneul Campioanelor de la Istanbul, unde evoluează cele mai bune opt jucătoare din lume. Turneul are loc pentru a doua oară consecutiv la Sofia, în sală, şi este dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari. La competiţia din capitala Bulgariei se califică şase jucătoare, iar alte două primesc wildcard-uri. Ele sunt împărţie în două grupe de cate patru, sportivele jucand fiecare cu fiecare. Ocupantele primelor două poziţii în fiecare grupă se califică în semifinale. Meciurile încep astăzi.
* Jucătoarea Irina Begu (127 WTA), a învins-o, ieri, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-2, pe sportiva rusă Daria Gavrilova, locul 129 WTA, şi s-a calficat în manşa a doua a turneului de la Nanjing (China), cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari. În faza următoare, Begu va evolua împotriva jucătoarei slovace Anna Schmiedlova, locul 81 WTA şi cap de serie numărul 8. La dublu, Begu şi partenera ei Yanina Wickmayer din Belgia au fost învinse în primul tur de cuplul Misaki Doi / Yi-Fan Xu (Japonia/China), cu scorul de 6-7, 2-6.
* Tenismenii romani Adrian Ungur, Marius Copil şi Florin Mergea vor participa săptămana aceasta la turneul challenger de la Geneva (Elveţia), dotat cu premii totale de 64.000 de euro. Adrian Ungur (110 ATP) a fost desemnat cap de serie nr. 5 la simplu, iar în manşa inaugurală va înfrunta un adversar venit din calificări, elveţianul Yann Marti.  Copil (23 ani, 145 ATP) va juca în primul tur la simplu împotriva germanului Michael Berrer (33 ani, 140 ATP). Copil l-a învins pe Berrer în singurul meci direct, anul acesta, în primul tur la Bordeaux, cu 7-6, 6-2. Florin Mergea şi austriacul Oliver Marach sunt principalii favoriţi ai probei de dublu, urmand să joace în primul tur cu perechea formată din Ungur şi Copil.
Clasamentele tenisului: Simona stă pe loc
Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) - 13.260 p; 2 (2). Viktoria Azarenka (Belarus) - 8.046 p; 3 (5). Li Na (China) - 6.045 p; 4 (3). Maria Şarapova (Rusia) - 5.891 p; 5 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) -5.875 p;6(6). Petra Kvitova (Cehia) - 4.775 p; 7(7). Sara Errani (Italia) - 4.435 p; 8(8). Jelena Jankovic (Serbia) - 4.150 p; 9 (9). Angelique Kerber (Germania) - 3.965 p; 10 (9).Caroline Wozniacki (Danemarca) - 3.520 p. Poziţiile jucătoarelor romane: Simona Halep - 14 (14); Sorana Cîrstea - 22 (22); Monica Niculescu - 55 (54); Alexandra Cadanţu - 61 (66); Irina Begu - 127 (126); Alexandra Dulgheru - 155 (154); Andreea Mitu - 177 (173); Cristina Dinu - 194 (180).
Top 10 ATP: 1 (1). Rafael Nadal (Spania) -11.670 p; 2(2). Novak Djokovic (Serbia) - 11.120 p; 3(3). David Ferrer (Spania) - 6.600 p; 4 (4).Andy Murray (Marea Britanie) - 6.280 p; 5 (5). Juan Martin del Potro (Argentina) - 5.365 p; 6 (6). Roger Federer (Elveţia) - 4.245 p; 7 (7). Tomas Berdych (Cehia) - 4.180 p; 8(8). Stanislaw Wawrinka (Elveţia) - 3.240 p; 9 (9).Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - 3.235 p; 10 (10). Richard Gasquet (Franţa) -3.130 p... Victor Hănescu - 77 (76); Adrian Ungur - 110 (110); Marius Copil - 145 (144).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.