Sport

Ultima sforţare pentru Vettel

Ziarul de Vrancea
6 oct 2013 179 vizualizări
upă a patra victorie consecutivă, înregistrată în Coreea, neamţul poate caştiga titlul mondial la Formula 1 chiar săptămana viitoare *Mark Webber a abandonat într-a doua cursă consecutivă cu maşina în flăcări

A patra victorie consecutivă, a opta în acest sezon, îl apropie pe Sebatian Vettel la cateva sute de kilometri de un nou titlu mondial, pilotul german putand realiza această peformanţă peste numai o săptămană, la Suzuka, unde va avea loc Marele Premiu al Japoniei. "Monologul" lui Vettel, aşa cum a caracterizat Gazzetta dello Sport evoluţia germanului din ultimele curse, a continuat, duminică, la Yeongam.. Sebastian Vettel şi-a surclasat din nou toţi adversarii, a evitat incidentele care au pigmentat Marele Premiu al Coreei de Sud şi a trecut netulburat linia de sosire pe primul loc. Avansul său în clasamentul piloţilor a ajuns la 77 de puncte, iar al patrulea titlu mondial consecutiv îi poate intra în palmares duminica viitoare, dacă el va caştiga la Suzuka, iar "palidul" lui adversar, Fernando Alonso de la Ferrari, va termina mai jos de locul VIII.
Cursa de la Yeongam a început cu un acroşaj în virajul al treilea, cand Felipe Massa a atins monopostul coechipierului său, Alonso. A fost o agitaţie mare în primul tur, în spatele lui Vettel, plecat ca din puşcă din prima poziţie a grilei. Doar pilotul de la Red Bull şi Nico Rosberg (Mercedes) şi-au păstrat în Top 10 locurile avute la start, I, respectiv IV. Romain Grosjean (locul III la start) l-a depăşit surpinzător pe Lewis Hamilton (II), cel care părea singurul capabil să-i pună probleme liderul campionatului, Nico Hulkenberg (VII) a trecut de Alonso, apoi Kimi Räikkönen a caştigat şi el o poziţie. După start, cursa a intrat într-o perioadă mai liniştită, cu Vettel distanţandu-se constant, urmat de Grosjean, de Hamilton şi de Rosberg. Ajuns pe cinci, Hulkenberg (Sauber) a ţinut în spatele său trei vedete ale Marelui Circ, Alonso, Räikkönen şi Webber. Australianul a reuşit să prindă acest "trenuleţ" după ce a plecat de pe locul 13 a grilei. La primul schimb de pneuri, piloţii au "încălţat" cauciucurile medii în locul celor supersoft şi în scurt timp majoritatea a început să se plangă de uzura accentuată şi prematură a acestora. În turul 31, pneul dreapta-faţă al monopstului McLaren-Mercedes pilotat de Sergio Perez s-a exfoliat, bucata desprinsă fiind foarte aproape să-i lovescă pe Hamilton şi Webber. Organziatorii au trimis maşina de sigurnaţă pe pistă şi piloţii s-au strans din nou în spatele lui Vettel. Intrările la boxe şi rearanjarea poziţiilor în urma safety-car-ului l-au propulsat pe Räikkönen pe locul trei, înaintea lui Hamilton, care a fost urmat de Hulkenberg, Alonso şi Webber. Rosberg a ieşit din prim-plan după o problemă avută la aripa-faţă. Safety-car-ul a fost nevoit să revină la scurt timp după ce a părăsit pista, din cauza faptului că monopostul Red Bull al lui Webber a luat foc în urma unui contract cu maşina Force India pilotată de Adrian Sutil. Astfel, asutralianul a fost a doua oară consecutiv obligat să abandoneze cu maşina în flăcări, aşa cum a făcut-o la Singapore.
Finalul cursei a fost spectaculos, cu numeroase depăşiri şi dueluri roată la roată. După ieşirea maşinii de securitate, Hulkenberg l-a întrecut pe Hamilton şi Räikkönen şi-a depăşit coechipierul, dar nu a avut nicio soluţie pentru a se apropia de Vettel. Finlandezul, care din sezonul viitor îl va înlocuit pe Massa la Ferrari, a obţinut un meritat loc II, după ce a fost abia al nouălea la start, iar Grosjean a trebuit să se mulţumească doar cu locul trei. Nico Hulkenberg a fost un obstacol imposibil de trecut pentru următorii săi, astfel că Hamilton şi Alonso au încheiat pe poziţiile V, respectiv VI. Locul IV ocupat de germanul de la Sauber reprezintă cea mai bună performanţă din cariera sa. Locurile VII-X au fost ocupate în ordine germanul Nico Rosberg (Mercedes), de britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes), de brazilianul Felipe Massa (Ferrari) şi de mexicanul Sergio Perez (McLaren-Mercedes). Etapa următoare a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc, în 13 octombrie, la Suzuka (Japonia). (MEDIAFAX).
Clasamentul piloţilor: 1. Sebastian Vettel - 272 p; 2. Fernando Alonso - 195 p; 3. Kimi Räikkönen - 167 p; 4. Lewis Hamilton - 161 p; 5. Mark Webber - 130 p; 6. Nico Rosberg - 122 p.
Clasamentul constructorilor: 1. Red Bull - 402 p; 2. Ferrari - 284 p; 3. Mercedes - 283 p; 4. Lotus-Rénault - 231 p; 5. McLaren-Mercedes - 81 p.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.