Sport

Afară e frig, dar Vasluiul arde!

Ziarul de Vrancea
4 oct 2013 419 vizualizări
Steaua face a doua deplasare în Moldova, astăzi de la ora 19:30 întalnind astăzi echipa patronată de Adrian Porumboiu, în direct pe DigiSport

Etapa care se derulează în acest week-end este ultima dinaintea dublei echipei naţionale cu Andorra şi Estonia, care poate duce, cu ajutorul Olandei, tricolorii la barajul pentru Cupa Mondială. Derbiul etapei a X-a se dispută la Vaslui, un derby încărcat de evenimente adiacente, conotaţii şi supoziţii. Meciul se joacă astăzi, de la ora 19:30, însă oficialii Stelei au făcut tămbălău mare cerand ca disputa de la Vaslui să se deruleze duminică, pentru a se mai odihni eroii neamului după confruntarea cu Chelsea. LPF, la sugestia Federaţiei, nu a aprobat această mutare, pentru că Piţurcă îşi vrea încă de luni jucătorii selecţionabili la pregătirea lotului. Cum înstelaţii nu s-au prea omorat cu firea în jocul cu flăcăii lui Mourinho, bănuim că Steaua nu este dezavantajată de această programare, iar jucătorii vor fi prezenţi la lot atunci cand trebuie. De partea cealaltă, Vasluiul a fost penalizată cu opt puncte de către comisia de disciplină a FRF, pentru un litigiu cu un impresar. Fireşte că finanţatorul Adrian Porumboiu a luat foc, iar oficialii vasluieni au dovedit că decizia respectivă a fost luată cu picioarele, astfel încat există mai multe variante de rezolvare a problemei. Deocamdată, depunctarea este valabilă pană la noi ordine, iar FC Vaslui a ajuns în hăţişurile clasamentului, pe locul XVI, la egalitate cu "U" Cluj. Pentru jucătorii moldoveni, o victorie în faţa Stelei (pe care au obţinut-o şi anul trecut, tot cu aceeaşi Stea, cu Chipciu, Rusescu cu tot) nu înseamnă doar o chestie de orgoliu, ba chiar şi de supravieţuire în circumstanţele amintite. Pe de altă parte, nici nu este imposibilă, decepţia după episodul Chelsea putandu-şi pune amprenta pe jocul Stelei. Astfel încat nu excludem un succes al elevilor cvasi-anonimului Ionuţ Moşteanu.
Contracandidatele Stelei au şanse de victorie: Astra Giurgiu chiar foarte mari, pe terenul nefericitei Concordia. În acest campionat, echipele mici au mai produs surprize, dar Astra n-a iertat niciodată echipele slabe: a învins Viitorul la Constanţa cu 4-0 şi Corona Braşov cu 5-2. Ceva mai greu va fi cu Petrolul, Gaz Metan Mediaş fiind electrizată de victoria din etapa trecută de la Targu Jiu. Şi clasamentul ne obligă să luăm în calcul, în acest context, şi formaţia FC Botoşani, care are acasă un meci aparent mai uşor, cu "U" Cluj. "Şepcile roşii" au o situaţie dramatică în clasament, dar după cele văzute, poate acuza mai multe ghinioane pană acum. Tot din această etapă, de urmărit este şi partida Dinamo - Ceahlăul. Nu de alta, dar Vasile Miriuţă, surprinzătorul antrenor al Ceahlăului, se află printre preferaţii patronului dinamovist, Ionuţ Negoiţă, la următoarea schimbare de antrenor. Dinamo a reuşit, după amar de vreme, să obţină un succes în deplasare, la Galaţi şi nutreşte speranţe mari de a se apropia de zona europeană. Iar Pandurii, după pozna cu Mediaşul şi egalul european din Portugalia, poate să mai arate odată că joacă mai bine în deplasare. Cu Săgeata Năvodari nici n-ar fi prea greu să demonstreze. În sfarşit, în ultimul meci al etapei, pe dealul Gruia, antrenorul Petre Grigoraş întalneşte, după Pandurii, o nouă fostă iubită, Oţelul Galaţi. Important pentru el este să şi caştige.


Programul etapei a X-a a Ligii I
Ziua    Ora    Meci    TV
Vineri    19:00    Braşov - Viitorul    DigiSport1
Vineri    21:30    Timişoara - Corona    DigiSport1
Sambătă    17:00    Concordia - Astra    DigiSport1
Sambătă    19:30    Vaslui - Steaua    DigiSport1
Duminică    14:00    Dinamo - Ceahlăul    Antena 1
Duminică    17:00    Săgeata - Pandurii    DigiSport1
Duminică    19:30    Mediaş - Petrolul    DigiSport1
Luni    16:00    Botoşani - "U" Cluj    DolceSport 1
Luni    20:30    CFR Cluj - Oţelul    DigiSport1


Clasament
1. Astra    8    6    1    1     23-6    19 (^7)
2. Steaua    7    6    1    0     19-5    19 (^7)
3. Petrolul    9    5    4    0     13-7    19 (^4)
4.Botoşani    9    5    3    1     10-6    18 (^6)
5. Ceahlăul    9    4    4    1     13-6    16 (^1)
6. Pandurii    9    4    2    3     16-12    14 (-1)
7. Dinamo    9    3    3    3     14-9    12 (0)
8. Mediaş    9    3    3    3     11-11    12 (0)
9. Săgeata    9    3    3    3     9-12    12 (0)
10.Timişoara    9    3    2    4     9-11    11 (-1)
11.Oţelul    9    3    1    5     8-14    10 (-2)
12.CFR    9    2    4    3     8-14    10 (-2)
13.Chiajna    6    2    1    3    7-11    7 (-2)
14. Viitorul    8    1    4    3     4-9    7 (-8)
15. Braşov    9    1    4    4     7-13    7 (-5)
16. Vaslui    8    3    2    3     8-7    3 (^2) *
17. "U" Cluj    9    0    3    6     5-19    3 (-12)
18. Corona    9    0    1    8     5-17    1 (-14)
* echipă penalizată cu opt puncte








În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.