Sport

Concursul de ciclism de la Panciu a fost caştigat de un vrancean

Dan Chiriac
3 oct 2013 841 vizualizări
Victor Chircu a moştenit pasiunea pentru ciclism de la tatăl său u cei doi au făcut naveta cu bicicleta indiferent de condiţiile meteo

Caştigător a numeroase întreceri de ciclism, Ionuţ Victor Chircu, din Odobeşti, a venit la Panciu unde s-au aliniat aproximativ 100 de concurenţi din toată ţara cu dorinţa de a ieşi primul. La competiţia sportivă „Velopower Road Race 2013” - Ediţia I, câştigătorul locului întai şi al premiului oferit de sponsorul Hyundai, a fost Ionuţ Victor Chircu, din Odobeşti. Acesta este fiul profesorului de matematică Gheorghe Chircu, iar mama este învăţătoare la Liceul Teoretic din Odobeşti. A copilărit mult la ţară la bunici, în localitatea  Clondiru, judeţul Buzău, unde a învăţat mersul pe bicicleta bunicului, apoi a continuat la Odobeşti. Dragostea mersului pe bicicletă i-a fost insuflată de tatăl lui care a lucrat ca profesor de matematică la Şcoala din Vîrteşcoiu şi a făcut naveta Odobeşti-Vîrteşcoiu cu bicicleta timp de 25 ani, pană la ieşirea la pensie. “De menţionat este că profesorul a mers numai  cu bicicleta la şcoală indiferent de condiţiile meteo şi pe ploaie şi pe ninsoare. De aici a pornit dragostea mare a lui Victor pentru competiţiile de ciclism. De remarcat că Victor nu a neglijat învăţătura, a fost un elev cu rezultate deosebite la şcoală, olimpic la matematică atat în gimnaziu cat şi la liceu. Doi ani cat a învăţat la Şcoala Vîrteşcoiu a făcut naveta cu bicicleta alături de tatăl său indiferent de condiţiile meteo”, ne-a spus profesorul Vasile Tarciniu, de la Liceul “Duiliu Zamfirescu” Odobeşti. Victor Chircu a continuat studiile la Colegiul Naţional “Unirea” din Focşani şi apoi Facultatea de Informatică din Iaşi, specializarea Ingineria Sistemelor Software. În timpul facultăţii a făcut parte din lotul de studenţi acceptaţi să contribuie la proiectele software propuse în cadrul iniţiativei Google Summer of Code. Timpul liber l-a dedicat sportului. Acesta este membru la clubul de ciclism  HPM Cycling Team din Iaşi. A participat la numeroase  competiţii de ciclism  organizate în ţară: Harghita Maraton -2010,My MTB Race-2011, Maros Bike Marathon-Gilau 2012, MTB MARATON Nordul Moldovei Ediţia 2012,(locul I), Marathon Mountain Bike -Bicaz 2012(locul II). “Rezultatele bune din ultimul timp ne îndreptăţesc  să-l considerăm pe Victor un  concurent important, de luat in seamă,  atât la nivel regional cât şi la nivel naţional”, mai spune profesorul Vasile Tarciniu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.