Balamucul din Regie
Mijlocaşul Dacian Varga, care a fost declarat săptămana trecută jucător liber, a declarat că a avut, ieri, o altercaţie cu Vasile Şiman în curtea Casei Fotbalului, după ce patronul fostei sale echipe, Sportul Studenţesc, i-a arătat un contract fals, pe care l-a înregistrat la sediul FRF. Fotbalistul a adăugat că va merge la poliţie pentru a depune o plangere penală împotriva lui :iman, deoarece acesta i-a mai făcut şi altă dată un contract fals, dovedit la comisiile federaţiei. "Astăzi m-am trezit cu un nou contract, pe care l-am semnat pe 30 iulie 2013 şi care este valabil încă un an. Şi pentru că ştiu că este criză - eu aveam un salariu de 5.000 la Sportul - acum am acceptat un salariu de 4.000 de euro, în noul contract. Am fost liber de contract cateva zile. Astăzi a venit şi a înregistrat noul contract. Contractul meu are zece pagini şi pe fiecare pagină este altă semnătură. Eu mă judecam cu Sportul Studenţesc şi eram nebun pe 30 iulie să semnez alt contract şi pentru bani mai puţini? A venit cu un fals grosolan. Dar strigător la cer este că apare în contractul meu un nume, Gheorghe Cristian, care zice că are funcţia de director executiv. El a fost conducător al Sportului şi lucrează de un an şi ceva la o firmă", a afirmat Varga la Sport.ro.
Jucătorul în varstă de 29 de ani a precizat că Şiman l-a provocat la bătaie şi că între el şi patronul Sportului s-a produs o altercaţie, dar fără urmări grave. "Cand am intrat pe poarta federaţiei, dansul era în uşa federaţiei şi cand m-a văzut a început să radă şi mi-a spus «na, hai, că te-am rezolvat iar». Eu i-am zis «domne, nu ţi-e ruşine, vii iar cu falsuri» şi el m-a invitat la bătaie, să ne batem. şi ne-am tras, ne-am îmbrancit, afară din federaţie. Asta a fost tot. Cum să-l bat măr? Am şi un fizic debordant, la 1,70 ai mei cred că aş putea să mă duc la K1 dacă se zice că l-am bătut. Cand ne îmbranceam, au venit doi oameni şi ne-au zis să ne potolim. Asta a fost toată treaba", a povestit Varga, care s-a aflat în litigiu cu gruparea Sportul Studenţesc timp de mai multe luni, iar săptămana trecută a fost declarat de comisiile FRF jucător liber de contract.













