Sport

Atletul care l-a învins pe Hitler

Ziarul de Vrancea
13 sep 2013 312 vizualizări
La Paris, a avut loc o ceremonie cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea legendarului Jesse Owens, cel care a cucerit, sub nasul oficialilor nazişti, patru medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936

O ceremonie în memoria americanului Jesse Owens, cvadruplu campion olimpic la JO de la Berlin, în 1936, a avut loc la Paris, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea celebrului sportiv. Cu ocazia începerii turnării filmului "Race", în care vor fi redate detalii din cariera sportivă a lui James Cleveland Owens, producătorii Luc Dayan şi Jean-Charles Lévy au avut iniţiativa organizării unui astfel de eveniment, în condiţiile în care în SUA nu a avut loc nicio ceremonie naţională.  "El a traversat perioade care au marcat istoria lumii: cea de segregaţie rasială în SUA şi apoi cea a nazismului, la JO de la Berlin. A trecut peste toate acestea păstrandu-şi valorile şi fiind un exemplu în faţa barbariei. Este mai mult decat o legendă, o referinţă morală", a declarat Bernard Amsalem, preşedintele Federaţiei Franceze de Atletism (FFA), prezent la ceremonie. Jesse Owens a caştigat la Berlin patru medalii de aur, la 100 de metri, 200 de metri, săritura în lungime şi ştafeta de 4x100 metri. El a încetat din viaţă la 31 martie 1980. La Jocurile Olimpice de la Berlin, dictatorul nazist Adolf Hitler a părăsit tribuna oficială după desfăşurarea probei de săritura în lungime, ca să nu fie obligat să dea mana cu un sportiv de culoare. A făcut-o, însă, învinsul său din finală, săritorul german Lutz Long.
La evenimentul de la Paris  au participat şi două din cele trei fiice ale lui Owens. "Sunt foarte bucuroasă, foarte impresionată şi mandră. A fost un om minunat, ca sportiv şi mai ales ca tată. Avea respect pentru toţi", a afirmat cea mai mare fiică a lui Jesse Owens, Gloria, în varstă de 81 de ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.