Sport

Voinţa Deep Serv l-a transferat pe căpitanul echipei de futsal

Dan Chiriac
5 sep 2013 1316 vizualizări
Managerul echipei, Marian Spînu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, obiectivul echipei: calificarea la turneul final şi o prestaţie cat mai bună la faza finală

Echipa de minifotbal Voinţa Deep Serv şi-a prezentat ieri noua achiziţie, dar şi echipamentul şi obiectivul pentru sezonul 2013/2014. Formaţia manageriată de Marian Spînu a reuşit să-l transfere pe căpitanul echipei de futsal Progresul Focşani, Emilian Chivu. Cu noul jucător echipa Voinţa Deep Serv îşi propune obiective îndrăzneţe pentru noul sezon: participarea la turneul final al campionatului naţional şi o clasare asemănătoare cu cea de la Cupa Magic, desfăşurată la finalul săptămanii trecute la Iaşi. Atunci, formaţia focşăneană a reuşit să se claseze pe locul doi, într-o competiţie care a adunat la start cele mai bune formaţii din minifotbalul din Romania. “Aducerea căpitanului de la formaţia de futsal Progresul Focşani nu a fost uşoară. Am rămas însă plăcut surprins că jucătorul şi-a dorit să vină la noi. Din punctul de vedere al unui manager de echipă, este foarte important ca jucătorul să-şi dorească să joace în formaţia ta. Chivu este un jucător foarte important, care şi-a făcut datoria oriunde a jucat. S-a integrat foarte bine în echipă, mai ales că a jucat de-a lungul timpului alături de mulţi dintre colegii săi de la Voinţa Deep Serv”, a spus Marian Spînu. Echipa campioană a ligii de minifotbal şi-a prezentat şi noul echipament de joc, în culorile galben-albastru. Antrenorul formaţiei şi noua achiziţie Emilian Chivu au fost cei care au purtat noile tricouri de joc. Chivu s-a arătat mulţumit de alegerea făcută. “Vreau să pun umărul la caştigarea campionatului judeţean şi să reuşim o clasare cat mai bună la turneul final”, a spus Chivu

Vor să repete evoluţia de la Iaşi

Managerul echipei a vorbit şi de obiectivele în sezonul 2013/2014. “În primul rand trebuie să caştigăm campionatul în Vrancea. Trebuie să tratăm serios fiecare meci şi să fim disciplinaţi. E nevoie să respectăm fiecare adversar pentru a nu avea surprize. Ne aşteaptă partide grele încă din prima etapă. Obiectivul nostru e calificarea la turneul final şi o figură cat mai frumoasă acolo. Poate un loc asemănător cu cel obţinut la Iaşi”, a spus Spînu. Voinţa Deep Serv va juca primul meci din liga de minifotbal duminică seara, de la orele 19.00. Adversară va fi formaţia Doctor GSM, probabil una dintre contracandidatele la caştigarea campionatului. “Va fi un meci foarte greu, suntem conştienţi şi trebuie să tratăm jocul cu multă atenţie”, a spus Ionuţ Constantinescu, antrenorul celor de la Voinţa Deep Serv. Ieri, clubul focşănean şi-a lansat şi site-ul oficial al echipei. Pe adresa vointadeepserv.ro, iubitorii minifotbalului vor putea afla toate informaţiile legate de echipă. Lotul formaţiei Voinţa Deep Serv îi cuprinde pe George Sîrbu, Gabriel Lazăr, Viorel Crăciun, Cristi Gurguiatu, Claudiu Mihai, Adrian Toma, Adrian Mocanu, Marius Bodoc, Marian Spînu, Ionuţ Constantinescu, Cătălin Curteanu, Emilian Chivu.

Locul doi la cel mai puternic turneu de pregătire

Voinţa Deep Serv a obţinut locul doi la cel mai puternic turneu de pregătire desfăşurat la Iaşi. Focşănenii şi-au depăşit statul de outsideri şi au ajuns pană în finala competiţiei. “Este adevărat că nici noi nu ne aşteptam să facem o figură atat de bună. Ne-am depăşit aşteptările şi am ajuns să jucăm finala turneului. Au fost la start cele mai puternice echipe de minifotbal din ţară. Ne dorim şi noi să organizăm la Focşani un astfel de turneu, la care să aducem crema minifotbalului din ţară”, a spus Marian Spînu. Campioana ligii de minifotbal, formaţia Voinţa Deep Serv, a avut o evoluţie deosebită la Cupa Magic, desfăşurată la Iaşi. Focşănenii au jucat într-o companie selectă şi au ajuns pană în ultimul act al competiţiei unde au pierdut cu 5-1 cu Design Construct Braşov. În grupe, Deep Serv a înregistrat următoare rezultate: 2 -1 cu Fenix Piatra Neamţ, 2-5 cu Cora Pantelimon, 3-1 cu Angi Iaşi. În fazele eliminatorii rezultatele au fost: optimi Deep Serv – Auto Driver Iaşi 2-1, sferturi Deep Serv - Activ Buzău 2-0 şi semifinale: Deep Serv - Cora Pantelimon 2-1. “În finală am rezistat o repriză, apoi, braşovenii, cu o echipă foarte bună, cu jucătorii de la futsal, s-au impus pe merit”, a spus antrenorul Ionuţ Constantinescu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Robert, acum 3856 zile, 13 ore, 56 minute, 57 secunde
Felicitari dlui Marian Spinu pentru efortul sustinut si pt pasiunea nemarginita pe care o are pentru fotbal in general ! Suntem mandri de evolutia fenomenului "minifotbal" , asa cum voi ati citeste integral
Deea, acum 3856 zile, 13 ore, 59 minute, 15 secunde
Felicitari VDS!!! TOT INAINTE!! Sunteti THE BEST ! :)
un fan, acum 3856 zile, 21 ore, 46 minute, 55 secunde
vezi ca mai fac parte din echipa si capatina ionut si craciun razvan..cei din urma baieti care sunt de cand lumea la echipa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.