Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Medalii pe apă

Ziarul de Vrancea
1 sep 2013 480 vizualizări
Echipajul feminin al Romaniei de dublu rame fără carmaci, format din Roxana Cogianu şi Nicoleta Albu, a caştigat, sambătă, medalia de argint la Campionatul Mondial de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud).

Ele au trecut linia de sosire cu aproapte trei secunde în urma echipajului britenic, compus din Helen Glover şi Polly Sean. Tot argint a ocupat şi echipajul feminin de 8^1 al Romaniei, în componenţa Cristina Ilie, Cristina Grigoraş, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Ioana Crăciun, Andreea Boghian, Ionela Zaharia şi Daniela Druncea, fiind clasat pe podium în urma echipajului SUA, dar înaintea celui al Canadei.
La CM de kaiac canoe de la Duisburg, Irina Lauric şi Bianca Pleşca s-au clasat pe locul III în proba de K2-1000 m, în urma echipajului maghiar (Gabriella Szabo - Krisztina Fazekaş) şi înaintea Germaniei.

Maxim, la Maxim

Mijlocaşul Alexandru Maxim a marcat două goluri şi a dat două pase decisive în partida pe care echipa sa, VfB Stuttgart, a caştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-2 (3-1), în faţa formaţiei TSG 1899 Hoffenheim, în etapa a IV-a a campionatului Germaniei, informează Kicker. Maxim, care a jucat pană în minutul 68, a marcat în minutele 28 şi 55 şi a dat centrările la golurile înscrise de Rüdiger ('12) şi Ibisevici ('20). Internaţionalul roman a primit un cartonaş galben după ce a reuşit cel de-al doilea gol pentru că şi-a scos tricoul. Celelalte goluri ale gazdelor au fost marcat tot de Ibisevici, în minutele 48 şi 63, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Volland ('26) şi Firmino ('87).

Lista lui Stelică

Selecţionerul naţionalei de tineret a Romaniei, Bogdan Stelea, a anunţat, ieri, lotul pentru partida cu reprezentativa similară Muntenegrului, din preliminariile Campionatului European, ediţia 2013-2015. Cei 19 jucători convocaţi sunt următorii: Brănescu, Buzbuchi, Greab (portari), Nica, Peteleu, Marc, Leca, Puţanu, Şt.Popescu (fundaşi), Cîrstocea, Băluţă, Gavra, Năstăsie, Ţîru, Bărbuţ, Iancu, Stanciu (mijlocaşi), Ţiru, Roman (atacanţi). Echipa naţională de tineret a Romaniei va întalni, la 10 septembrie, de la ora 20.30, la Podgorica, reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a VI-a de calificare la Campionatul European, ediţia 2013-2015.

Speranţe pentru Anvers

Gimnasta Diana Bulimar a caştigat, ieri, medaliile de aur în finale la barnă şi sol, respectiv una de bronz la paralele, iar Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, la reuniunea de la Alphen aan den Rijn (Olanda). Diana Bulimar a fost notată cu 14.533 în finala de la barnă şi cu 14.300 la sol, cucerind medaliile de aur, în timp ce la paralele, cu nota de 13.733 a obţinut medalia de bronz. La randul său, Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, cu nota de 14.133. Sambătă, la aceeaşi competiţie, Diana Bulimar a cucerit medalia de aur în finală la individual-compus, cu un total de 57.533 puncte, fiind urmată pe podium de Elisabeth Seitz (Germania, 54.833) şi de Noel van Klaveren (Olanda, 54.667). Cele două gimnaste tricolore se pregătesc pentru participarea la Campionatul Mondial din Belgia, care va debuta în 30 septembrie, la Anvers.

Gol şi "assist" pentru Keşeru

Fotbalistul Claudiu Keşeru a înscris un gol şi a fost autorul unei pase decisive în meciul caştigat de echipa sa, Bastia, sambătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei FC Toulouse, în etaşa a IV-a a campionatului Franţei. Keşeru a marcat în minutul 43, iar în minutul 88 a fost înlocuit cu Sable. Al doilea gol al gazdelor a fost înscris de Romaric, în minutul 67, în urma unei pase de la Claudiu Keşeru. Pentru Toulouse a marcat Braithwaite, în minutul 57.Într-un alt meci din campionatul Franţei, echipa lui Adrian Mutu şi ştefan Popescu, Ajaccio, a remizat în deplasare la Sochaux, scor 0-0. Adrian Mutu a jucat pană în minutul 56. Potrivit L'Equipe, Mutu a părut deranjat de schimbarea făcută de tehnicianul Fabrizio Ravanelli şi a plecat direct la vestiare. Al doilea roman de la Ajaccio, ştefan Popescu, a intrat pe teren în minutul 90^3.

Atac cu lasere la Ploieşti

Portarul echipei Swansea, Gerhard Tremmel, vrea ca UEFA să ia măsuri, deoarece în timpul meciului de joi cu Petrolul Ploieşti, contand pentru manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa, a fost vizat de un laser verde, aproape pe toată durata partidei. "Aşa ceva nu ar trebui să se întample. UEFA trebuie să găsească o soluţie ca să rezolve problema. Este un meci de fotbal, nu un joc de ţintit cu laserul. S-a întamplat aproape pe toată durata meciului. Cand eşti ţintit în ochi nu mai vezi nimic. În Premier League nu am păţit niciodată aşa ceva, pentru că suporterii ştiu că pot fi prinşi şi pedepsiţi. Este foarte derajant. Te pregăteşti pentru un corner şi te trezeşti că cineva te ţinteşte în ochi cu laserul...", a declarat Tremmel. Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa galeză Swansea, în manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa, dar a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, cu scorul general de 3-6.

I-a trecut pofta de Rooney

Tehnicianul echipei Chelsea, José Mourinho, a declarat că a renunţat la ideea de a-l transfera pe atacantul Wayne Rooney de la Manchester United. De mai multe săptămani, Mourinho şi-a exprimat dorinţa de a-l transfera pe Rooney. Chelsea a făcut două oferte, ambele refuzate de Manchester United. "Pentru toate părţile, s-a terminat", a spus Mourinho la Sky Sports. Chelsea l-a achiziţionat, joi, pe Samuel Eto'o, de la Anji Mahacikala. " Avem un lot bun. Samuel ne va aduce un plus în atac", a mai afirmat Mourinho.


Dopat la 80 de ani

Un halterofil în varstă de 80 de ani a fost suspendat pentru doi ani după ce s-a descoperit că s-a dopat cu steroizi la campionatele panamericane pentru seniori, a anunţat Agenţia Americană Antidoping (USADA). Americanul Don Ramos a fost supus unui test în timpul competiţiei, la 14 iunie, în urma căruia s-a constatat "prezenţa unui steroid de origine exogenă". Ramos încerca să stabilească un record mondial la categoria sa de varstă. Suspendarea este valabilă de la data efectuării testului pană în vara anului 2015.

Balcanicii la DecaNation

Echipa Balcanilor, din care au făcut parte şi romancele Bianca Perie, Adelina Pastor şi Dorina Korozsi, s-a clasat pe locul cinci la DecaNation, competiţie pe naţiuni ce a avut loc, sambătă, la Valence (Franţa). Competiţia a fost caştigată de SUA, cu 137 de puncte, urmată de Rusia - 121 de puncte şi de Franţa - 118 puncte.  Echipa Balcanilor a acumulat 87 de puncte. Au mai participat Germania (locul 4, 104 puncte), Ucraina (locul 6, 72 de puncte), echipa Ţărilor Nordice (locul 7, 54 de puncte) şi Italia (locul 8, 46 de puncte). Bianca Perie s-a clasat pe locul trei la aruncarea ciocanului, cu 67,87 metri, proba fiind caştigată de sportiva rusă Tatiana Lisenko (71,86 metri). În proba de 400 de metri, Adelina Pastor a ocupat locul 6, iar la 800 de metri Dorina Korozsi s-a clasat a cincea.

Un grec, campion mondial Superkombat

Sportivul grec Mike Zambidis a devenit, sambătă seară, la Bucureşti, noul campion mondial Superkombat la categoria mijlocie, după ce l-a învins la puncte pe turcul Harun Kin. "A fost un meci dificil, am avut un adversar care mi-a făcut probleme, mai ales în runda a treia, însă sunt fericit că am caştigat titlul mondial", a declarat Zambidis, în varstă de 33 de ani. Fostul fotbalist Miodrag Olar a reuşit surpriza galei Superkombat VIP învingandu-l pe grecul Alexandros Chatzichronoglou. Bogdan Stanciu l-a învins la puncte pe olandezul David Heselink, în timp ce Alexandru Popescu a pierdut în urma unei decizii unanime duelul cu surinamezul Cedric Manhoef. Cristian Spetcu a fost singurul care a devenit victorios înainte de limită, reuşind să-l învingă prin TKO în repriza a doua pe Florin Abrudan.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.