Sport

Runda derbiurilor regionale

Ziarul de Vrancea
23 aug 2013 405 vizualizări
Multe meciuri între echipe apropiate în etapa a VI-a a Ligii I. Capul de afiş este confruntarea dintre fostele concitadine Astra şi Petrolul

Etapa care a început aseară în Liga I reprezintă ultimul act al Ligii I înaintea unei întreruperi de două săptămani, pentru ca internaţionalii noştri să-şi vindece rănile după confruntările din Cupele Europene şi să pornească imediat decisiva campanie Ungaria - Turcia a echipei reprezentative. Runda a VI-a a campionatului se caracterizează prin cateva derbiuri în felul lor. Nu este vorba despre un "derby de Romania" ori "el clasico rumano", nici măcar nu se întalnesc primele două din clasament între ele. Sunt însă nişte confruntări locale sau regionale: de pildă, aseară s-au întalnit reprezentantele Dobrogei, Săgeata Năvodari şi Viitorul Constanţa, în dorul Farului cu lumina palpaindă. Maine, are loc un derby al zonei de Est, fiindcă, crema fotbalului din Moldova a ajuns să se ungă la Botoşani şi Vaslui. Culmea este că şi celelalte echipe din această zonă se confruntă, Ceahlăul şi Oţelul, pe stadionul de sub Pietricica. Şi tot maine, se întalnesc Astra şi Petrolul, într-un meci care resuscitează animozităţi şi orgolii de pe vremea cand cele două reprezentau acelaşi targ. Dacă judecăm drept, confruntarea de la Giurgiu este cel mai interesant meci al etapei, între două echipe care n-au mai fost "eurofantastice" cand au dat de greu. Petrolul are doar două victorii la activ, ambele obţinute în deplasare, Astra a caştigat totul şi are un golaveraj impresionat, plus cel mai mare număr de goluri marcate dintre toate echipele, 15, cat Steaua, Dinamo şi CFR Cluj la un loc. Nu mai spunem că astralii au un meci mai puţin disputat, e drept, cu Steaua. Se anunţă un joc pe atac, deschis oricărui rezultat, în ciuda antecedentelor favorabile Astrei. 

Steaua se deplasează la Mediaş unde este favorită în faţa unor gazde care încă n-au gustat dulceaţa victoriei în cinci etape disputate. Singura speranţă a "Gazului" este că Reghecampf îşi va odihni caţiva dintre titulari, în vederea confruntării de interes major care va avea loc marţi la Varşovia. O altă echipă care a dat chix în Europa, Pandurii, merge la Chiajna, unde dă de revelaţia etapei trecute, o formaţie cu punctaj maxim, dar din două jocuri. Credem că Pustai, antrenorul gorjenilor, va caştiga duelul cu Ionuţ Chirilă, chiar dacă ilfovenii mai reprezintă pentru mulţi o enigmă a campionatului. Balul se încheie cu un joc de "1 solist", cel puţin aşa speră Petre Grigoraş. Pentru că, dacă feroviarii de pe Gruia nu bat nici măcar pe Corona (care vine, totuşi, după un egal nesperat cu Dinamo), atunci e jale mare. Şi nu se ştie cine va plăti oalele sparte: Grig sau Cadú?

Programul etapei a VI-a a Ligii I

Ziua Ora Meci TV

Vineri 19:00 Săgeata - Viitorul DigiSport1

Vineri 19:30 Braşov - Timişoara DolceSport1

Vineri 21:30 Dinamo - "U" Cluj DigiSport1

Sambătă 19:00 Ceahlăul - Oţelul DigiSport1

Sambătă 21:30 Mediaş - Steaua DigiSport1

Duminică 17:30 Botoşani - Vaslui DigiSport1

Duminică 19:00 Concordia - Pandurii DolceSport1

Duminică 19:30 Astra - Petrolul DigiSport1

Luni 19:30 CFR Cluj - Corona DigiSport1

Partidele Săgeata Năvodari - Viitorul Constanţa, FC Braşov - ACS Poli Timişoara şi Dinamo - "U" Cluj s-au disputat aseară. 

Clasament

1.Astra 4 4 0 0 15-4 12 (^6)

2.Botoşani 5 3 2 0 6-3 11 (^5)

3.Timişoara 5 3 1 1 8-5 10 (^1)

4.Steaua 3 3 0 0 7-2 9  (^3)

5.Petrolul 5 2 3 0 5-3 9 (0)

6.Oţelul 5 3 0 2 6-5 9 (0)

7.Ceahlăul 4 2 1 1 6-3 7 (^1)

7.Vaslui 4 2 1 1 6-3 7 (^1)

9. Pandurii 5 2 1 2 7-7 7 (-2)

10.Chiajna 2 2 0 0 4-0 6 (^3)

11.Săgeata 5 1 2 2 4-5 5 (-1)

11.Dinamo 5 1 2 2 4-5 5 (-1)

13. CFR 4 1 2 2 4-10 5 (-1)

14.Mediaş 5 0 2 3 3-6 2 (-4)

15. Braşov 5 0 2 3 3-7 2 (-4)

16.Viitorul 4 0 2 2 2-7 2 (-7)

17. "U" Cluj 5 0 1 4 3-10 1 (-8)

18.Corona 5 0 1 4 3-11 1 (-8).

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.