Sport

Şahiştii de la CSM 2007 – rezultate foarte bune la Predeal şi Tulcea

Dan Chiriac
19 aug 2013 257 vizualizări
Sportivii pregătiţi de Mihai Strîmbu au confirmat forma foarte bună în care se află u după titlurile naţionale obţinute, şahiştii urcă pe podium şi la alte concursuri naţionale

Şahiştii de la CSM Focşani 2007 au concurat, în perioada 13-17 august, la două competiţii internaţionale. La Predeal, la Memorialul „Emil Ungureanu”, concurs de şah clasic, într-o companie extrem de puternică, juniorul Cătălin Lucian Pătraşcu, cu ratingul 1989, a obţinut un rezultat ce poate fi considerat excepţional: după 9 runde, câte a avut întrecerea, a acumulat 6 puncte, cu 1,5 puncte mai puţin decât câştigătorul memorialului, un jucător cu rating 2379. În competiţie au evoluat 55 de jucători cu rating peste 2000, dintre care 8 cu peste 2300! Cătălin Lucian Pătraşcu a fost clasat de jocul coeficienţilor pe locul 33, la egalitate de puncte cu ocupantul locului 18, iar între şahiştii cu rating sub 2000, a terminat pe poziţia a treia, cu acelaşi punctaj – 6, ca şi primii doi clasaţi. În aceeaşi competiţie, Cosmin Vasiliu a acumulat 5 puncte, cu un procentaj de peste 50 la sută, foarte bun având în vedere dificultatea concursului, după cum ne-au relatat oficialii clubului de şah. La Tulcea, la Memorialul „Laszlo Noel”, unde s-au disputat 7 runde, în clasamentul general al juniorilor, Teodora Avădăni s-a clasat pe locul 3 la general, la şah clasic şi pe primul loc la blitz fete. Dragoş Cosmin Ion a încheiat competiţia pe locul 3 în clasamentul general la blitz şi pe locul 7 în clasamentul general la şah clasic, iar Alexandra Ioana Banciu a încheiat concursul pe primul loc la şah clasic fete. În competiţia seniorilor, Grigore Mălureanu s-a situat pe poziţia a cincea, cu 5 puncte, cu 1,5 mai puţin decât primul clasat, iar Sandu Gurguiatu s-a clasat pe locul 28, cu 3,5 puncte. „Pentru juniori, cele două competiţii au fost extrem de utile ca etape de pregătire în vederea campionatului naţional pe echipe mixte din luna noiembrie”, a spus preşedintele secţiei de şah a CSM Focşani 2007, Aurelian Grigore. Şahiştii vranceni se pregătesc pentru următoarele competiţii importante. Sportivii de la CSM Focşani 2007 au început pregătirile pentru Campionatul naţional pe echipe mixte. Campionatul naţional pe echipe mixte de juniori va avea finala la începutul lunii noiembrie. Vrancenii doresc să confirme rezultatele de excepţie realizate la ultimele ediţii, unde au obţinut titluri naţionale, dar şi clasări pe podium. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.