Sport

Top 20 este pe-aproape

Ziarul de Vrancea
19 aug 2013 452 vizualizări
Sorana Cîrstea ocupă locul 21 şi Simona Halep locul 23 în clasamentul WTA * schimbări majore în topul ATP: Nadal urcă vertiginos, iar Federer coboară pană pe locul VII!

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a ajuns în sferturi de finală la turneul de la Cincinnati, a urcat două poziţii şi se află pe locul 23, cu 2.040 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii ieri. Cea mai bună jucătoare din Romania în această ierarhie este Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 21, cu 2.260 de puncte. Monica Niculescu a urcat de pe locul 43 pe 42, cu 1.265 de puncte, Alexandra Cadanţu a urcat de pe locul 74 pe 73, cu 878 de puncte, în timp ce Irina Begu a coborat de pe 71 pe 74, cu 876 de puncte. Jucătoarea Cristina Mitu a urcat de pe locul 180 pe 177, cu 334 de puncte. La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 51, cu 1.720 de puncte, iar Irina Begu se află pe locul 59, în coborare de pe 57, cu 1.530 puncte. Raluca Olaru a urcat de pe locul 83 pe 82, cu 1.102 puncte. În Top 10, înfrangerea Serenei Williams în finala de la Cincinnati (6-2, 2-6, 6-7) în faţa Viktoriei Azarenka (a treia din cele 15 întalniri directe!) nu a pericilitat poziţia de lider mondial a americancei. Beneficiarele săptămanii sunt italianca Sara Errani, ajunsă pe locul V, cea mai bună clasare din carieră, şi daneza Caroline Wozniacki, care a urcat două locuri.
Schimbări importante au avut loc, însă, în Top 10 ATP. Rafael Nadal, învingător în două tie-break-uri în faţa americanului John Isner în finala de la Cincinnati, l-a propulsat pe locul II înaintea lui Andy Murray. Cu două săptămani în urmă, Nadal se afla pe poziţia a cincea. A doua schimbare importantă este căderea lui Roger Federer care iese din Top 5 după foarte mulţi ani, fiind întrecut de cehul Berdych, cel care l-a eliminat pe Novak Djokovic în Ohio, dar şi de argentinianul Del Potro. Din Top 10 a ieşit Isner, după numai o săptămană şi a revenit francezul Richard Gasquet. Referitor la tenismenii romani, ei au înregistrat mici fluctuaţii. Au coborat cate un loc Victor Hănescu (locul 54 cu 861 p) şi Adrian Ungur (106 / 520 p) şi au urcat o poziţie Marius Copil (124 / 456 p) şi Victor Crivoi (197 / 236 p).
La dublu, Horia Tecău a mai căzut un loc (17 / 3350 p), iar Florin Mergea a coborat două poziţii (68 / 1131 p).
* Victor Hănescu a ratat  calificarea în turul doi al turneului de la Winston-Salem (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 575.250 de dolari. El a fost învins, în runda inaugurală, cu scorul de 3-6, 4-6, de rusul Alex Bogomolov Jr (70 ATP).
* În turneul feminin de 690.000 dolari de la New Haven, Irina Begu a făcut pereche cu Olga Govorţova şi a pierdut în primul tur cu 3-6, 4-6 în faţa cuplului Shuko Aoyama/Andreja Klepac (Japonia/Slovenia). În primul meci de simplu al turneului, germana Sabine Lisicki a dispus cu 7-5, 6-1 de Kristina Mladenovic (Croaţia).
Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) - 12.260 p; 2 (2). Viktoria Azarenka (Belarus) - 9.505 p; 3 (3). Maria Şarapova (Rusia) - 8.766 p; 4 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) -6.335 p; 5 (6). Sara Errani (Italia) - 5.125 p; 6 (5). Li Na (China) - 4.825 p; 7 (7). Marion Bartoli (Franţa) - 4.365 p; 8 (10). Caroline Wozniacki (Danemarca) - 3.490 p; 9 (9). Petra Kvitova (Cehia) - 3.440 p; 10(8). Angelique Kerber (Germania) - 3.420 p.
Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) - 10.990 p; 2 (3).Rafael Nadal (Spania) - 8.860 p; 3(2). Andy Murray (Marea Britanie) - 8.700 p; 4 (4). David Ferrer (Spania) - 7.210 p; 5 (6).Tomas Berdych (Cehia) - 5.135 p; 6(7).Juan Martin del Potro (Argentina) - 4.740 p; 7(5) Roger Federer (Elveţia) - 4.695 p; 8 (8). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - 3.470 p; 9 (-). Richard Gasquet (Franţa) -2.625 p; 10 (9). Stanislas Wawrinka (Elveţia) - 2.610 p.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.