Sport

Corhană şi Şotîrcă, noii antrenori de la Energia Vulturu

Dan Chiriac
18 aug 2013 1182 vizualizări
Cei doi au absolvit cursurile pentru licenţa UEFA C în această vară u obiectivul echipei din Vulturu este ocuparea unui loc între primele patru în sezonul care va începe pe 31 august

Fotbaliştii Alin Şotîrcă şi Nicuşor Corhană sunt noi antrenori ai echipei Energia Vulturu, una dintre candidatele la promovarea în Superliga Vrancei. Decizia a fost luată de noul preşedinte al clubului din Vulturu, Ion Toia. “Cei doi se vor ocupa de pregătirea echipelor de seniori şi juniori. Nu va fi nici unul principal, ambii vor răspunde pentru rezultatele echipelor. Obiectivul nostru pentru acest sezon este un loc între primele patru echipe din Superligă. Vom încerca să completăm lotul, astfel încat să formăm o echipă competitivă”, ne-a spus Ion Toia. Acesta a reuşit să achiziţioneze un echipament nou pentru echipa sa. Echipa din Vulturu va juca în noul sezon într-un echipament roşu-negru. Conducerea clubului din Vulturu a reuşit în această vară, cu ajutorul autorităţilor locale, să renoveze complet vestiarele de la stadion. A fost pusă gresie, au fost construite grupuri sanitare, iar întreaga clădire a fost din nou văruită. Stadionul din Vulturu va avea din acest sezon şi o tabelă de marcaj. Amplasată la centrul terenului, aceasta a fost construită cu ajutorul firmei UMO Serv. Echipa din Vulturu ar fi dorit să organizeze şi un meci de retragere pentru unul dintre foştii jucători ai echipei, cunoscut după numele de “Chibiţu”. Cum zilele comunei s-au desfăşurat pe stadion, reprezentanţii echipei de fotbal nu au putut organiza acest joc special. “Chibiţu” va primi tricoul personalizat la primul meci disputat acasă de echipa din Vulturu în Superliga Vrancei, în sezonul 2013/2014.

Biroul Executiv şi Adunarea Generală într-o săptămană

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea va avea un program încărcat în această săptămană. Azi va avea loc Biroul Executiv care va discuta ultimele probleme legate de fotbalul judeţean. Vor fi făcute propuneri care vor fi aprobate ulterior în Adunarea Generală care va avea loc la Cîmpineanca, în noua sala de şedinţe modernizată de autorităţile locale. Delegaţii echipelor participante în Superliga Vrancei vor participa la şedinţa pentru stabilirea programului competiţional. Naţional Goleşti, Energia Vulturu, Foresta Gugeşti, Victoria Gugeşti, Doctor GSM Suraia, Selena Jariştea, FC Mărăşeşti, AS Cîmpineanca, Unirea Ţifeşti, Voinţa Odobeşti, Voinţa Cîrligele, Euromania Dumbrăveni, Victoria Vanători, Victoria Gologanu, CSM Focşani şi Young Stars Panciu sunt echipele care vor compune liga a patra în sezonul următor. Fiecare structură sportivă afiliată la AJF Vrancea trebuie să aducă pană la data Adunării Generale formularul de înscriere şi declaraţia de proprie răspundere completate cu datele de contact ale clubului şi datele persoanelor împuternicite să reprezinte clubul. Echipele care activează în Superliga Vrancei vor demara procedura de obţinere a C.I.S. (certificat de identitate sportivă-n.r.) de la Agenţia Naţională pentru Sport. Superliga Vrancei va debuta pe 31 august, iar liga a cincea pe 16 septembrie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.