Sport

O minune la ştafetă

Ziarul de Vrancea
16 aug 2013 552 vizualizări
Fără două componente de bază, echipa Romaniei la 4X400 m feminin, s-a calificat în finala probei * descalificarea ştafetei jamaicane nu a influenţat cu nimic calficarea romancelor

Dimineaţa de ieri a adus o brumă de satisfacţie atleţilor romani la Campionatele Mondiale de atletism. În proba masculină de triplusalt, Marian Oprea, a reuşit 16,91 m din prima încercare. Baremul de calificare a fost de 17,05 m, dar numai cinci atleţi au obţinut această performanţă. Rezultatul nu este unul grozav pentru Marian, dar în general s-a sărit slab în calificări, acest 16,91 m reprezentand a şaptea performanţă a calificărilor. Cel mai bun rezultat a fost realizat de francezul Teddy Tamgho (17,41 m), urmat de compatriotul său, Yohan Rapinier (17,39) şi marii favoriţi americani, Christian Taylor (17,36 m) şi Will Claye (17,08 m). Taylor este campionul mondial şi olimpic, în timp ce vicecampionul olimpic, italianul Fabrizio Donato a avut trei încercări depăşite, ratand finala.
Romania şi-a pus mari speranţe în ştafeta feminină de 4X400 m, a şasea în topul mondial al performanţelor şi prima din Europa. Numai că, din acea echipă făcea parte şi Angela Moroşanu (absentă la Moscova), iar acum, echipa a rămas şi fără a doua valoare, Mirela Lavric, care a acuzat o contractură severă după calificările ratate de la 800 m. Într-o serie dominată de Rusia şi Jamaica (clasate în această ordine pe primele două locuri care asigură calificarea directă), ştafeta romană cu o medie de varstă de 21 de ani (Alina Panainte, Adelina Pastor, Sanda Belgyan şi Bianca Răzor) trăgea speranţe la un rezultat care să-i asigure calificarea contratimp. În primul schimb, "veterana" Alina Panainte (25 de ani), a predat băţul de pe locul VI. A recuperat două locuri Adelina, iar Sanda a schimbat pe locul V, Bianca Răzor reuşind cu un finiş impresionant să urce ştafeta romanească pe locul III, în dauna Ucrainei (cu o sutime). Timpul realizat de 3:29,62 părea că a lăsat Ucraina în afara calificării, însă mult după cursă a explodat "bomba": ştafeta Jamaicăi (locul II) a fost descalificată, concurenta din primul schimb, care se aleargă integral pe culoare, Rosemary Whyte, călcand de două ori pe culoarul vecin. Astfel că în finală s-au calificat  Rusia, SUA, Marea Britanie, Nigeria, Franţa, Romania, Italia şi Ucraina. O altă atletă romană prezentă în calificările de ieri, suliţaşa Eliza Toader, a aruncat doar 55,76 m şi a fost eliminată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.