Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Amendat şi Buze

Ziarul de Vrancea
24 iul 2013 454 vizualizări
Bodyguardul care i-a agresat pe jurnaliştii Pro TV la Skopje, Iulian Ioniţă "Buze", a fost audiat de poliţia macedoneană şi a pledat vinovat în faţa tribunalului, fiind amendat cu 25.000 de dinari (400 de euro), la fel cum a fost şi managerul stelist, Mihai Stoica, informează prosport.ro.

Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de managerul Mihai Stoica şi de un bodyguard care a însoţit lotul Stelei, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Stoica şi agentul de pază i-au smuls din maini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor. De remarcat faptul că Ioniţă a fost dublu campion naţional de box şi a participat la CM din 1997, la Budapesta.

Suporterii se joacă, Rapid plăteşte

Gruparea Rapid Bucureşti a fost sancţionată cu o penalitate de 5000 de lei de către Comisia de Disciplină din cadrul LPF, în urma incidentelor în care au fost iplicaţi suporterii giuleşteni la partida cu FC Vaslui, din cadrul primei etape a Ligii I. Tot pentru incidente provocate de spectatori în cadrul primei etape au fost sancţionate cu "avertisment" cluburile ACS Poli Timişoara, Dinamo, U. Cluj, Petrolul Plolieşti.

27 de ani şi atat

Columbianul Radamel Falcao a calificat, ieri, drept ridicole zvonurile apărute în privinţa varstei sale, asigurand că are 27 de ani, după ce un responsabil de la fosta sa şcoală afirmase că are cu doi ani ani mai mult. "Am fost surprins de informaţiile din presă privind varsta mea care sunt complet ridicole. Vreau să le dezmint categoric şi să termin pentru totdeauna cu această poveste", a scris pe Twitter noul atacant al AS Monaco, transferat în această vară de la Atletico Madrid. În 2005, Falcao a jucat pentru Columbia la Campionatul Mondial under-20. Dacă informaţia fostei sale şcoli este adevărată, atunci participarea lui la această competiţie ar fi ilegală şi ar putea face obiectul unei anchete FIFA.  Fişa jucătorului de la federaţia columbiană arată că acesta este născut la 10 februarie 1986. Vicepreşedintele şcolii San Pedro Claver din Bucaramanga (nordul Columbiei), unde a învăţat jucătorul, a declarat pentru televiziunea columbiană, că la înscrierea în această instituţie, Falcao a furnizat la data naşterii anul 1984.

Djalma Santos nu mai este

Fostul fundaş dreapta brazilian Djalma Santos, de două ori campion mondial, a murit, ieri, la 84 de ani, din cauza unei insuficienţe respiratorii, anunţă presa braziliană. El fusese internat în spital cu pneumonie la 1 iulie. Cu 98 de selecţii la naţionala Braziliei, Djalma Santos a participat la patru ediţii ale Cupei Mondiale, caştigand două, în 1958 şi 1962. El a făcut parte de trei ori din echipa ideală a Cupei Mondiale. Djalma Santos şi-a început cariera în 1948 la Portuguesa, unde a jucat 11 ani, înainte de a trece la Palmeiras, formaţie pentru care a evoluat de peste 500 de ori. în 1970, Djalma Santos s-a retras din activitate de la Atletico Paranaense. El este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istorie pe postul său. Djalma Santos a revoluţionat rolul de fundaş, fiind mult mai ofensiv decat contemporanii săi.  Djalma Santos nu a primit niciun cartonaş roşu de-a lungul carierei sale.

Gago s-a întors în Argentina

Mijlocaşul argentinian Fernando Gago a părăsit gruparea Valencia şi va reveni la Boca Juniors, echipa la care s-a format. Gago, în varstă de 27 de ani, împrumutat sezonul trecut la Velez, a mai jucat la Real Madrid şi AS Roma. Boca Juniors a achiziţionat 50 la sută din drepturile jucătorului, contra sumei de 1,7 milioane de euro, astfel că acesta va fi la dispoziţia tehnicianului Carlos Bianchi începand de luni.

Maradona s-a operat la ochi

Diego Maradona a fost supus, marţi, la Mendoza, unde intervenţii chirurgicale la ochi, a anunţat medicul fostului fotbalist argentinian, Roberto Zaldivar. "Maradona este bine, a fost o operaţie normală de presbiopie pe care o facem des. El s-a comportat foarte bine, este un pacient bun", a declarat Zaldivar.  Campionul mondial din 1986 va fi supus unui control de rutină, astăzi, iar apoi va reveni la Buenos Aires. Maradona, în varstă de 52 de ani, locuieşte în prezent la Dubai, unde este ambasador al sportului pentru Emiratele Arabe Unite.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.