Sport

MOAIC STIRI SPORTIVE: Martina Hingis revine

Ziarul de Vrancea
17 iul 2013 448 vizualizări
Elveţianca Martina Hingis, fost număr 1 mondial, va reveni, la 32 de ani, în tenisul de performanţă şi va participa la un turneu de dublu, la şase ani de la ultima apariţie pe circuitul WTA.

"Mă bucur că voi reveni în competiţie la Carlsbad. Iubesc să mă aflu pe terenul de tenis", a declarat Hingis, care va face pereche cu slovaca Daniela Hantuchova. Turneul de la Carlsbad (SUA)  este programat în perioada 27 iulie - 4 august. Hingis a caştigat acest turneu la simplu în 1997 şi la dublu în 1997 şi 1999.  Hingis s-a retras prima oară în 2003, la 22 de ani, din cauza accidentărilor repetate. Ea a revenit pe circuit în 2006. În noiembrie 2007, a părăsit din nou competiţia, după ce a fost depistată pozitiv cu cocaină la turneul de la Wimbledon. Hingis a afirmat în repetate randuri că este nevinovată.

Petrolul se colorează cu africani

Gruparea Petrolul Ploieşti a anunţat pe site-ul oficial achiziţionarea mijlocaşului camerunez Njongo Lobe Priso, care a semnat un contract pe două sezoane. Născut la 24 decembrie 1988, Njongo Priso a mai evoluat la FC Valletta, AEK Larnaka şi, din ianuarie 2012, la ŢSKA Sofia.  El a evoluat în 22 de partide în stagiunea trecută a campionatului Bulgariei, reuşind un gol şi 3 pase decisive. Totodată, mai multe site-uri franceze anunţ că atacantul congolez Ferebory Dore de la echipa Angers, fost coechipier cu Claudiu Keşeru, ar putea ajunge la Petrolul Ploieşti. Dore, în varstă de 24 de ani, a venit la Angers în 2009 şi mai are o ofertă şi de la OSC Lille.

Săpunaru a semnat cu Elche

Fundaşul Cristian Săpunaru urmează să semneze astăzi un contract pe trei sezoane cu gruparea spaniolă Elche. Săpunaru a sosit la Elche marţi şi a vizitat oraşul, iar negocierile pentru transferul lui s-au desfăşurat pană la miezul nopţii, acordul nefiind semnat din cauza unor mici detalii, scrie sursa citată. După ce va semna contractul, Săpunaru se va alătura noilor săi coechipieri aflaţi în stagiu de pregătire în localitatea San Pedro del Pinatar. Cristian Săpunaru a evoluat în sezonul trecut tot în Spania, la Real Zaragoza, pentru care a disputat 29 de partide şi a marcat două goluri. Elche este nou promovată în Primera Division

Chivu, în echipă cu Mutu?

Fundaşul formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, ar putea deveni coechipier cu Adrian Mutu la echipa AC Ajaccio. Jucătorul mai are un an de contract şi se află cu echipa Inter în stagiul de pregătire la Pinzolo, însă Ajaccio vrea un fundaş cu experienţă şi nu foarte scumpoprindu-se la trei nume: Chivu, Yepes şi David Rozehnal. Chivu are încă probleme la un picior şi nu se poate antrena la ca, pacitate maximă. Totodată, el nu este dorit în lot de antrenorul Walter Mazzarri, venit la Inter în aceată vară.

Amical cu Cipru la tineret

Echipele sub 21 de ani ale Romaniei şi Ciprului vor susţine, la 13 august, pe stadionul echipei ACS Berceni, de la ora 20.30, o partidă amicală, informează site-ul oficial al FRF. Echipa Romaniei, care participă în preliminariile Campionatului European din 2015, va întalni în al doilea meci al Grupei a VI-a, la 9 septembrie, formaţia statului Muntenegru. În prima etapă, jucătorii pregătiţi de Emil Săndoi au remizat în Insulele Feroe, scor 2-2. Pe 14 august, reprezentativa de seniori a Romaniei va întalni, pe Arena Naţională, echipa similară a Slovaciei.

ŢSKA se întoarce la Mladenov

Tehnicianul bulgar Stoicio Mladenov a fost numit antrenor la ŢSKA Sofia, la şapte luni de la demiterea din funcţie din cauza rezultatelor slabe. "Începem de la zero. ŢSKA Sofia şi-a pierdut imaginea, autoritatea, demnitatea, în contextul în care locul nostru este în Europa", a declarat Mladenov, citat de cotidianul Troud. Fondat în 1948 şi de 31 ori campion al Bulgariei, clubul ŢSKA Sofia a încheiat pe locul trei în sezonul trecut, însă nu va participa în Liga Europa din cauza problemelor financiare. Mladenov, 56 de ani, a fost demis în ianuarie, fiind repus în funcţie, după ce Hristo Stoicikov a renunţat la post la 8 iulie. ŢSKA Sofia a reuşit să evite falimentul şi va deveni societate pe acţiuni


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.