Sport

Pas spre gloria eternă

Ziarul de Vrancea
12 iul 2013 581 vizualizări
Ion Ţiriac va fi admis, astăzi, în International Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Newport

Fostul tenisman Ion Ţiriac (73 de ani) va fi inclus, astăzi, alături de alte glorii ale sportului alb, în International Tennis Hall of Fame la categoria contribuţii pentru dezvoltarea tenisului prin antrenorat şi promovarea de mari turnee, într-o ceremonie care va avea loc la Newport (SUA). Motivarea includerii lui Ţiriac în Hall of Fame-ul tenisului mondial a fost făcută de fostul jucător american, Stan Smith, preşedintele International Tennis Hall of Fame & Museum şi rivalul romanilor în cele trei finale de Cupa Davis, pierdute în 1969, 1971 şi 1972: "Ca un rezultat al fabuloasei sale contribuţii la dezvoltarea tenisului şi multiplele sale calităţi, o comisie compusă din istorici ai tenisului, experţi şi membri ai Hall of Fame l-au desemnat pe Ion Ţiriac pentru această onoare. De la începutul organizaţiei, în 1954, numai 224 persoane din 19 ţări au fost incluse în Hall of Fame". Ţiriac va fi al doilea tenisman roman, după Ilie Năstase, care va intra în International Tennis Hall of Fame. El va fi admis alături de foste alte glorii ale tenisului (Martina Higins, Thelma Coyne Long, Cliff Drysdale şi Charlie Pasarell) cu prilejul unei ceremonii ce va avea loc la, astăzi, la Newport (SUA). Festivitatea va avea loc în timpul turneului ATP de la Newport, o competiţie de 250 de puncte, cu premii în valoare totală de 455.000 de dolari.
Ion Ţiriac declara, la 1 februarie, cand a aflat că va intra în Hall of Fame, că distincţia este foarte importantă pentru că vine din partea oamenilor care au activat în acest sport. "Nominalizarea a venit tarziu şi a venit devreme, pentru că sunt foarte atenţi şi foarte selectivi în opţiunile lor. Gandiţi-vă că în 50-60 de ani au fost aleşi numai 224 de indivizi. Sincer, eram undeva la mijloc, mă aşteptam şi nu mă aşteptam la această onoare. Înţeleg că federaţia internaţională m-a propus, pentru că trebuie să te propună cineva, iar oamenii au votat. Acesta este meritul cel mare, că te aleg oamenii tenisului. Nu funcţionarii, nici jurnaliştii, ci sportivii şi oamenii care s-au ocupat de acest sport", a spus Ţiriac.
Ca jucător, Ţiriac a jucat 15 ani în echipa de Cupa Davis a Romaniei şi a ajutat la calificarea în trei finale. în 1970, alături de Năstase a caştigat titlul la dublu la Roland Garros. Ţiriac a antrenat şi a condus cariera unor jucători precum Guillermo Villas, Mary Joe Fernandez, Boris Becker şi Goran Ivanisevic. Becker a caştigat cinci turnee de Grand Slam cand a lucrat cu Ţiriac.  Apoi, a fost promotor şi director a numeroase evenimente, inclusiv a două dintre cele mai mare turnee de Masters 1000, Italian Open şi Madrid Masters. El este proprietar al turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, un eveniment ATP World Tour 250, care are loc anual la Bucureşti. Alţi foşti sportivi romani incluşi în Hall of Fame sunt Iolanda Balaş (atletism), Eduard Pană şi Doru Tureanu (hochei pe gheaţă), Nadia Comăneci, Bela Karoly, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Octavian Bellu, Daniela Silivaş, Simona Amanar şi Lavinia Miloşovici (gimnastică).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.