Sport

Şahiştii au două competiţii la final de săptămană

Dan Chiriac
4 iul 2013 389 vizualizări
Acestea se desfăşoară la Sala Polivalentă şi în Grădina Publică, însă concurenţii trebuie să vină la concurs cu tablă, piese şi ceas de şah

Zilele Municipiului Focşani vor oferi prilejul şahiştilor din municipiu să participe la două competiţii organizate cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal 2007. Sâmbătă, 6 iulie, concursul de şah rapid va avea loc la Sala Polivalentă, între orele 12.00 – 20.00. Înscrierile vor fi făcute până sâmbătă, ora 12.00, când va avea loc şi şedinţa tehnică. La această competiţie pot participa jucători seniori sau juniori (legitimaţi sau neligitimaţi). Se va juca în sistem elvetian 9 runde, timpul de joc pentru fiecare jucător la o partidă fiind de 16 minute. Nu sunt percepute taxe de participare pentru această competiţie. Participanţii vor primi din partea Primăria Municipiului Focşani, în ordinea clasamentului, diplome şi premii. O precizare importantă din partea organizatorilor: jucătorii se vor prezenta la concurs cu tablă, piese şi ceas de şah, act de identitate (copie sau original). Duminică, 7 iulie, între orele 10.00 – 13.00, în Pavilionul şahiştilor din Grădina Publică se va desfăşura concursul de şah blitz. Înscrierile pot fi făcute până duminică, ora 10.00, când va fi şedinţa tehnică. La această competiţie pot participa jucători seniori sau juniori (legitimaţi sau neligitimaţi), se va juca în sistem elvetian 9 runde, timpul de joc pentru fiecare jucător la o partidă fiind de 10 minute. Nu se percepe taxă de participare. Participanţii vor primi din partea Primăria Focşani, în ordinea clasamentului, diplome şi premii. Jucătorii se vor prezenta la concurs cu tablă, piese şi ceas de şah, cu act de identitate (copie sau original). Relaţii suplimentare şi înscrieri: Grigore Aurelian-director de turneu, tel.: 0727-754520; 0763-697935; email a_grig1960@yahoo.com. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.