Sport

Finala dorită de toţi

Ziarul de Vrancea
28 iun 2013 480 vizualizări
In ultimul act al Cupei Confederaţiiilor se vor întalni, maine noapte, Brazilia şi Spania

Ibericii au tremurat din greu la meciul cu Italia, caştigat cu 7-6 la lovituri de departajare
Reprezentativa Spaniei s-a calificat în finala Cupei Confederaţiilor, în urma victoriei în faţa selecţionatei Italiei, cu scorul de 7-6, după executarea loviturilor de departajare. La finalul celor 90 de minute de joc şi a prelungirilor, scorul a fost egal, 0-0. Italia a dorit enorm revanşa, după ruşinea din finala Euro 2012 şi aceasta s-a văzut pe teren, fotbaliştii azurii conducand ostilităţile în timp ce spaniolii ţineau posesia balonului. Marile ocazii au aparţinut "squadrei", iar singurul iberic care s-a făcut remarcat a fost portarul Iker Casillas (o fi văzut Mourinho meciul?), providenţail la şutul lui Maggio.Iar apărarea italiană a stins orice încercare spaniolă de apropiere de poarta lui Buffon. Echipa lui Vicente del Bosque s-a mai trezit din letargia tiki-taka în partea secundă. În min. 58, campioana Europei şi a lumii a expediat primul şut cadrat din tot meciul, Jesus Navas, din afara careului. Însă pe final, tabloul jocului s-a schimbat radical, spaniolii renunţand la posesie şi acţionand pe contraatac. Fundaşul Piqué putea tranşa jocul în min. 85, reluand peste poartă o minge pasată de Navas. În prelungiri, contrar uzanţelor, s-a jucat pe contre. Spaniolii au reclamat un henţ în careu la Chiellini, iar cu cinci minute înainte de final, Xavi a trimis o torpilă, care l-a pus la mare cumpănă pe Buffon. La loviturile de departajare, s-a tras aproape perfect pană la 6-6 (Candreva, Aquilani, de Rossi, Giovinvo, Pirlo, Montolivo / Xavi, Iniesta, Piqué, Ramos, Mata şi Busquets), iar străluciţii portari Casillas şi Buffon n-au avut ce face. Fundaşul italian Bonucci a ratat la cea de-a şapte serie de şuturi, pentru ca Jesus Navas să aducă victoria Spaniei. Au jucat echipele:
Spania: Casillas - Arbeloa, Piqué, Ramos, Alba - Busquets - Pedro ('79 - Mata), Iniesta, Xavi, D. Silva ('53 - Navas) - Torres ('94 - Javi Martinez).
Italia: Buffon - Barzagli ('46 - Montolivo), Bonucci, Chiellini, Maggio - Pirlo, de Rossi, Giaccherini - Candreva, Marchisio ('80 - Aquilani) - Gilardino ('91 - Giovinco).
Cupa Confederaţiilor se încheie maine noapte cu finala mică, Uruguay - Italia (ora 22:00, la Salvador) şi marea finală, Brazilia - Spania (01:00, la Rio de Janeiro), ambele transmise pe TVR 1.

Declaraţiile selecţionerilor

Vicente del Bosque (Spania): "A fost un meci excelent din partea ambelor echipe, un meci nobil, curat, plin de sportivitate, disputat în condiţii climatice foarte dificile. Italienii au fost mai buni în prima repriză, însă noi am echilibrat balanţa în partea secundă a jocului, apoi am fost superiori în prelungiri, iar la loviturile de departajare am avut noroc. Executanţii loviturilor de la 11 metri au fost aleşi de secundul Toni Grande, deoarece este mai reflexiv. Trebuie să ne refacem după acest joc, avem doar trei zile pentru recuperare. Este foarte bine că jucătorii au încă acel vis de copil de a înfrunta Brazilia pe Maracana, din acest punct de vedere, emoţia este garantată. Brazilia a cucerit cinci Cupe Mondiale şi trei Cupe ale Confederaţiilor. Va juca pe Maracana, în faţa propriului public, iar pentru noi este un mare vis. Duminică începe o nouă istorie, la 0-0 vom vedea cine va avea iniţiativa".
Cesare Prandelli (Italia): "Cand ajungi la loviturile de la 11 m, totul este posibil. Am făcut un meci mare, un joc foarte bun, de un capăt la altul. Ne-am creat numeroase situaţii de gol şi am fost tot timpul pe punctul de a-l caştiga. Spania este încă în faţa noastră, deoarece sunt ani de zile de cand merge înainte cu acest proiect. Acest meci a reprezentat un test important pentru noi, fără nicio îndoială, pe care l-am trecut, în ciuda rezultatului. Acum ştim cum trebuie să jucăm, în termeni tehnico-tactici, şi este necesar să continuăm în aceeaşi manieră. Am dovedit că avem calitatea necesară pentru a ne lupta cu cei mai buni".




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.