Sport

La Wimbledon, a stat ceasul

Ziarul de Vrancea
27 iun 2013 534 vizualizări
După Nadal şi Şarapova, a fost randul lui Federer să fie eliminat din turneul londonez, fiind surprins de tupeul ucraineanului Serhi Stahovski * după eşecurile Simonei Halep şi Alexandrei Cadanţu, Romania nu mai are reprezentanţi pe tablourile de simplu

Seria surprizelor a continuat la Wimbledon, al treilea mare şoc fiind reprezentat de eliminarea unui alt "monstru sacru", după Rafael Nadal şi Maria Şarapova. Este vorba de Roger Federer, care s-a văzut limpede că nu se află în apele sale în întalnirea disputată miercuri seara cu ucraineanul Serhi Stahovski (116 WTA). S-au găsit destui care să lege acest eşec de avertismentul dat lui Federer pentru talpa portocalie a pantofilor, care a stricat albul imaculat de la Wimbledon. Cert este că Federer, după cum el însuşi a recunoscut, a vrut să caştige, dar ucraineanul care nu demult se bătea în Cupa Davis cu Hănescu şi Copil a impus un ritm căruia "marele ceasornic", obişnuit să dicteze, nu i-a putut face faţă. Scorul a fost 6-7, 7-6, 7-5, 7-6 pentru Stahovski, iar Federer părăseşte un turneu de Grand Slam înainte de sferturi pentru prima oară după nouă ani. Şi pentru prima dată în decursul deceniului va ieşi din top 4 ATP! Stahovski, fost număr 31 în 2010, este al doilea jucător din afara Top 100, care îl răpune pe Federer după 11 ani, precedentul fiind realizat de croatul Mario Ancic. Eliminarea lui Federer a încheiat o seară incredibilă la Wimbledon, în care  Şarapova a fost învinsă de o portugheză aproape anonimă (Michelle Larker), iar Azarenka şi Tsonga au abandonat.
Tot în seara de miercuri, cea mai bine clasată romancă, Sorana Cîrstea (23 WTA) a dezamăgit din nou, fiind învinsă în două seturi cu tie-break de argentinianca Camila Giorgi (93 WTA), în două ore şi opt minute. Pe cat de talentată, pe atat de capricioasă şi labilă, Sorana a irosit şansele avute: a avut trei mingi de meci în primul tie-break, a condus cu 5-2 în setul doi, iar în tie-break-ul final a cedat cu 6-8, de la 6-4. Seria decepţiilor a continuat şi ieri, Simona Halep şi Alexandra Cadanţu fiind şi ele eliminate în turul II. Simona, după zece victorii consecutive, a acuzat dureri în partea dorsală în timpul meciului cu chinezoaica Li Na (nr. 6 mondial), a pierdut primul set cu 2-6, dar a revenit senzaţional în cel de-al doilea, caştigat cu 6-1, în ciuda faptului că a necesitat din nou îngrijiri medicale în două randuri. Jucătoare eminamente speculativă, Li Na a impus un ritm de joc drăcesc în setul final, cu mingi alternate, căruia Simona nu i-a putut face faţă: scor 6-2, 1-6, 6-0 pentru Li Na. Alexandra a avut două seturi foarte echilibrate cu veterana japoneză Kimiko Krumm (43 de ani, revenită la Wimbledon după 17 ani), a cărei experienţă de joc a fost valorificată în finalul celor două seturi adjudecate cu 6-4, 7-5. Astfel s-a încheiat experienţa romanească la Wimbledon 2013, în turneele de simplu.
La dublu masculin, Horia Tecău şi Max Mirnîi au trecut în runda inaugurală de cuplul Dominik Meffert/Philip Oswald (Germania/Austria), scor 4-6, 7-5, 6-3, 6-4. Horia Tecău, triplu finalist la Wimbledon, şi Max Mirnîi, vor juca în turul doi cu perechea australiană Samuel Groth/Chris Guccione, care au eliminat cu 7-6, 7-6, 6-3 cuplul Steve Johnson / Andreas Siljeström (SUA / Suedia). Horia va juca şi la dublu mixt, împreună cu indianca Sania Mirza, cuplul fiind calificat direct în turul II.
Ieri, în turneul de simplu masculin, s-a înregistrat al 11-lea abandon din această întrecere. Francezul Michaël Llodra a părăsit terenul, după ce a pierdut primul set cu 5-7 în faţa italianului Andreas Seppi. Alte rezultate din turul II:
Masculin: Tomas Berdych (Cehia) - Daniel Brands (Germania) 7-6, 6-4, 6-2; Bernard Tomic (Australia) - James Blake (SUA) 6-3, 6-4, 7-5; Kevin Anderson (Africa de Sud) - Michal Przysiezny (Polonia) 6-4, 7-6, 6-4; Juan Martin del Potro (Argentina) - Jesse Levine (Canada) 6-2, 7-6, 6-3.
Feminin: Madison Keys (SUA) - Mona Barthel (Germania) 6-4, 6-2; Dominika Cibulkova (Slovacia)  - Maria-Teresa Flor (Spania) 6-0, 6-1; Samantha Stosur (Australia) - Olga Pucikova (Rusia) 6-2, 6-2; Petra Martic (Croaţia) - Karolina Pliskova (Cehia) 7-6, 6-1; Sabine Lisicki (Germania) - Elena Vesnina (Rusia) 6-3, 6-1; Klara Zakopalova (Cehia) - Annika Beck (Germania) 7-6, 6-3; Ţvetana Pironkova (Bulgaria) - Barbora Zahlavova (Cehia) 7-5, 6-3; Serena Williams (SUA) - Caroline Garcia (Franţa) 6-3, 6-2.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.