Sport

Serena a tremurat la greu

Ziarul de Vrancea
4 iun 2013 174 vizualizări
Primele semifinaliste ale turneului feminin de tenis de la Roland Garros, au fost stabilite ieri: Sara Errani şi Serena Williams Italianca Sara Errani (nr. 5) a învins-o cu scorul de 6-4, 7-6, pe poloneza Agnieszka Radwanska, favorita numărul 4, după o partidă dramatică în care deznodămantul a fost greu de anticipat pană la mingea finală. Poloneza a început mai greu acest meci, iar italianca a realizat un break la zero la scorul de 1-1, în timp ce adversara ei se întrecea în greşeli neforţate.

Avand un palmares net favorabil pană acum (6-1), Radwanska şi-a revenit şi a reuşit să egaleze la 3, după ce Errani a ratat cinci mingi de break. În final, Sara a reuşit să se impună în primul set, cu 6-4 după 44 de minute. În setul secund, Radwanska, aflată în premieră într-un sfert de finală la Roland Garros, a condus cu 3-1, urmand la serviciu. Însă italianca s-a apărat cu străşnicie şi a fost foarte inspirată la fileu, egaland situaţia. Ea a avut şansa break-ului şi la 4-3 şi la 5-4 (unde a fost trădată de servicii) şi, în final, a avut caştig de cauză într-un tie-break plin de suspans.
Adversara Sarei în cea de-a doua sa semifinală consecutivă de Roland Garros este (se putea altfel?) Serena Williams. Şi totuşi, pentru prima dată în acest turneu, Serena a tremurat din greu pentru victorie, în faţa unei jucătoare unsă cu toate alifiile, Svetlana Kuzneţova. După primul set, se profila istoria ultimelor partide ale Serenei: 6-1. Dar în setul doi, rusoaica, fostă caştigătoare la Roland Garros şi fost lider mondial. Dar în actul secund, prea sigură pe ea, americana a început să greşească, Kuzneţova a condus cu 3-0 şi, cu toată revenirea, Serena n-a putut salva setul: 6-3 pentru Svetlana. Dificultăţile s-au propagat şi în setul decisiv, început cu un break al rusoaicei . La 2-0, Svetlana a ratat al doilea break şi şansa unei victorii uriaşe, pană cand Serena a redevenit... Serena şi a caştigat cinci game-uri consecutive. Scorul setului a fost 6-3 pentru americană şi, după cum a reacţionat în momente extrem de dificile, Serena nu prea îi poate lăsa şanse Sarei Errani. Astăzi, se dispută celelalte două partide din sferturile de finală: Maria Şarapova - Jelena Jankovic şi Viktoria Azarenka - Maria Kirilenko.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.