Sport

Ultimele pregătiri pentru Vrancea Trophy

Dan Chiriac
28 mai 2013 258 vizualizări
Organizatorii au stabilit ultimele detalii legate de turneul de tenis care se va desfăşura la Focşani, în perioada 30 iunie- 6 iulie

„Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea”, turneu de tenis de mare tradiţie, revine la Focşani cu ediţia a opta, după o întrerupere de un an. Competiţia sportivă cu cea mai mare anvergură din Vrancea este oferită iubitorilor de tenis de Consiliul Judeţean şi Federaţia Română de Tenis, care mai au alături ca parteneri CS Unirea, Tenis Club Focşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea şi Primăria Focşani. Sponsorii naţionali ai Circuitului FRT PRO 2013, din care "Vrancea Trophy” face parte, sunt Federaţia Romană de Tenis, Aqua Carpatica, Intersport, Head, iar partenerii oficiali locali sunt Pensiunea Monte Carlo, Hotel Unirea, Restaurant Corso şi Octogon. Lista eventualilor susţinători ai turneului este deschisă, organizatorii turneului invitând toţi posibilii parteneri interesaţi să li se alăture. "Vrancea Trophy - Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea, unul dintre cele 9 turnee futures din circuitul masculin FRT PRO CIRCUIT în 2013, îşi va consolida statutul de pol de interes al tenisului din România pe o piaţă tot mai competitivă în domeniu. Relevant în acest sens este faptul că turneul de la Focşani, de 10.000 de dolari, are loc în aceeaşi săptămână cu turneul Challenger de la Timişoara, de 30.000 de dolari. În acest context, acceptarea, de către fosta mare campioană Florenţa Mihai, desemnată directorul de turneu al anului în Europa, în 2012, a invitaţiei de a fi directorul turneului de la Focşani, conferă "Vrancea Trophy - Trofeul Consiliului Judetean Vrancea" prestigiu şi autoritate între competiţiile internaţionale de tenis organizate în România”, transmit organizatorii evenimentului. "Vrancea Trophy va începe pe 29 iunie şi se va încheia la 6 iulie pe terenurile din Complexul Sportiv „Milcovul” Focşani. Intrarea spectatorilor la partidele turneului fiind liberă, organizatorii invită pe iubitorii de tenis să vină în număr cât mai mare pentru a lua parte la un spectacol sportiv de înaltă calitate realizat de sportivi profesionişti din toată lumea, cat şi de juniori valoroşi, actuali şi viitori componenţi ai echipei naţionale a României. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.