Sport

Nemţii sau germanii?

Ziarul de Vrancea
24 mai 2013 714 vizualizări
Bayern München şi Borussia Dortmund susţin, astăzi, pe stadionul din Wembley, finala Ligii Campionilor la fotbal * partida este transmisă în direct, de la ora 21:45 de trei posturi romaneşti: TVR 1, DigiSport 1 şi DolceSport 1.

Toată lumea aştepta în acest an, clasica finală spaniolă în finala Ligii Campionilor, Real Madrid - FC Barcelona, dar s-a întamplat altceva. Cele două echipe spaniole au fost depăşite de tandemul Bayern - Borussia, astfel că finala de pe Wembley se joacă între două echipe germane. Deşi sunt multe strambături din nas, finala Bayern - Borussia este un meci foarte interesant, fiindcă ambele formaţii practică un joc ofensiv şi au suficiente virtuţi tehnice pentru a sfărama toate ideile preconcepute despre fotbalul german: tancuri, panzere şi toate de acest gen.
Bayern este favorita finalei, prin tradiţie şi palmares. Dacă adăugăm vechile trofee ale Cupei Campionilor Europeni, ajungem la patru victorii pentru bavarezi: trei consecutive, în perioada 1974-1976, cu trupa de graţie a lui Beckenbauer, Breitner, Rummenigge şi - nu în ultimul rand - tunarul Gerd Müller, în opinia multora cel mai speculativ atacant al tuturor timpurilor. A patra a fost finala din 2001, caştigată pe "San Siro" din Milano, la lovituri de departajare contra Valenciei. Bavarezii au mai pierdut cinci finale în 1982 (cu Aston Villa), 1987 (cu FC Porto), în 1999 (neuitatul 1-2 cu Manchester United, prin două goluri marcate în timpul adiţional), în 2010 (cu Inter Milano) şi anul trecut (tot la lovituri de departajare cu Chelsea). Echipa din München mai are caştigată Cupa Cupelor în 1967 şi Cupa UEFA în 1996. Borussia este mai săracă din acest punct de vedere, a caştigat Liga Campionilor în 1997, 3-1 în finala cu Juventus de la München şi mai are în vitrină Cupa Cupelor, obţinută în 1966.
De la trecut, în prezent. Ambele echipe au intrat direct în grupele Ligii Campionilor. 
Pană în ultimul act, Bayern a pierdut două meciuri în acest sezon al competiţiei, ambele surprinzător. Primul eşec a fost un 1-3 în deplasare cu modesta BATE Borisov, în faza grupelor. Al doilea eşec s-a consemnat în optimi, chiar pe ''Allianz Arena'', 0-2 cu Arsenal Londra, după 3-1 pe terenul ''tunarilor'', astfel că bavarezii au mers mai departe graţie numărului de goluri marcate în deplasare. Golgeterii echipei din München sunt Müller 8, Pizarro 4, Kroos 3, Robben 3, Schweinsteiger 2, Alaba 2, Mandzukic 2, Gomez 2, Shaqiri, Ribéry şi... Piqué (Barcelona - autogol). 
Borussia a pierdut doar în semifinale, cu Real, 0-2 la Madrid, după un categoric 4-1 în tur. Cele două formaţii se întalniseră şi în faza grupelor, cand Dortmund a plecat neînvinsă din ambele partide (2-1 acasă, 2-2 pe ''Santiago Bernabeu''). Golurile Borussiei au fost reuşite de Lewandowski 10, Reus 4, Götze 2, Santana 2, Schieber, Schmelzer, Hummels, Blaszczykowski şi Arbeloa (Real Madrid).
Finala de pe Wembley este a patra din istoria Ligii Campionilor care se dispută între două echipe din aceeaşi ţară, după Real - Valencia (2000), Milan - Juventus (2003) şi Manchester United - Chelsea (2008). Indiferent cum se va încheia, Germania va obţine al şaptelea trofeu CCE ^ Liga Campionilor, fiind devansată de Spania (13 trofee), Italia şi Anglia (cate 12).
Referitor la finala de astăzi, cei doi antrenori au puţine probleme. Jupp Heynckes va sta pentru ultima oară pe banca echipei Bayern, urmand a fi înlocuit cu Josep Guardiola. Tommy Kroos este principala absenţă a echipei bavareze, fundaşul stang Badstüber fiind accidentat mai demult. Jürgen Klopp, tanărul şi promiţătorul tehnician al Borussiei nu va putea conta pe Mario Götze, care oricum este deja transferat, chiar la Bayern.



Echipele probabile
Bayern: Neuer  - Lahm, van Buyten, Boateng, Alaba  -Schweinsteiger, Javi Martinez - Robben, T. Müller, Ribéry - Mandzukic.
Borussia: Weidenfeller - Piszczek, Bender, Hummels, Schmelzer -Gündogan, Subotic - Blaszczykowski, Reus, Grosskreuz - Lewandowski.

Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.