Sport

Hănescu se războieşte cu spaniolii

Ziarul de Vrancea
21 mai 2013 439 vizualizări
în turneul de la Nice, Victor l-a învins pe Albert Ramos şi îl aşteaptă pe Montañes * au început calificările la Roland Garros

Tenismanul Victor Hănescu, locul 55 ATP, s-a calificat, ieri, în turul doi al turneului de la Nice (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Hănescu l-a învins, în primul tu, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4, după două ore şi 43 de minute, pe spaniolul Albert Ramos (63 ATP). Pană acum, în faţa lui Ramos, Victor caştigase un singur meci din trei. Victor s-a impus în 2011, în manşa inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal al turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid (6-3, 6-2), în timp ce ibericul caştigase în 2010 la turneul challenger de la Prostejov (3-6, 6-4, 6-2 în optimi), în 2011 la Bucureşti (6-4, 6-3 în primul tur) şi în 2012 la Casablanca (6-2, 6-4 în optimi). În turul doi, Victor Hănescu îl va întalni pe spaniolul Albert Montañes (81 ATP), care a fost direct acceptat în această fază a competiţiei. Hănescu şi Montañes s-au întalnit de nouă ori în circuitul profesionist, Victor avand cinci victorii: 2005 la Sopot, în 2007 la Amersfoort şi Bucureşti, în 2008 la Indian Wells şi US Open. Montanes s-a impus în 2001 la Freudenstadt, în 2007 în calificări la Roma, în 2005 la US Open şi în 2009 la Paris. În primul tur al competiţiei, s-au mai înregistrat rezultatele: Carlos Berlocq (Argentina) - Leonardo Mayer (Argentina) 6-2, 6-1; Edouard Roger-Vasselin (Franţa) - Alejandro Falla (Columbia) 7-5, ab; Rikardas Berankis (Lituania) - John Isner (SUA, nr. 8) 6-2, 6-2; Robin Haase (Olanda) - Marinko Matosevic (Australia) 6-1, 6-4; Serhi Stahovski (Ucraina) - Rogerio Silva (Brazilia) 6-2, 6-3; Fabio Fognini (Italia) - Marco Cecchinato (Italia) 1-6, 6-1, 6-2. Primii trei capi de serie sunt, în ordine, Tomas Berdych (Cehia), Gilles Simon (Franţa) şi Sam Querrey (SUA).

* Monica Niculescu, locul 49 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-7, 6-3, 7-6, pe Marina Erakovic (Noua Zeelandă, 91 WTA), după un meci maraton de aproape trei ore, în primul tur al turneului de la Strasbourg, cu premii în valoare de 235.000 de dolari. Setul decisiv a fost cel mai dramatic, Monica obţinand mingile decisive la 5-5. În turul următor, Monica Niculescu, o va întalni pe georgianca Anna Tatişvili (83 WTA), care a eliminat-o cu 6-7, 7-5, 6-4 pe Caroline Garcia (Franţa). Dintre rezultatele primului tur de la Strasbourg spicuim: Lucie Hradecka (Cehia) - Garbiñe Muguruza (Spania) 6-4, 6-3; Virginie Razzano (Franţa) - Tamira Paszek (Austria) 6-1, 6-4; Camila Giorgi (Italia) - Marion Bartoli (Franţa) 6-3, 6-2 (!!); Eugénie Bouchard (Canada) - Silvia Soler (Spania) 6-3, 6-3 (!); Magda Linette (Polonia) - Olga Pucikova (Rusia) 6-4, 7-6; Alizé Cornet (Franţa) - Mathilde Johansson (Suedia) 6-3, 6-2.
* Trei tenismeni romani, Adrian Ungur (107 ATP), Marius Copil (134 ATP) şi Victor Crivoi (216 ATP) sunt prezenţi pe tabloul masculin al calificărilor de la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Adrian Ungur (al cincilea pe tabloul calificărilor) a reuşit să treacă de primul tur, dispunand cu 6-3, 7-3 de slovacul Andrej Martin.  În turul doi al calificărilor, Adrian Ungur îl va întalni pe israelianul Amir Weintraub (224), care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-3, de Ti Chen (Taiwan), poziţia 201 în clasamentul mondial. Marius Copil îl are ca adversar în primul tur pe belgianul Arthur de Greef, pierzand şi el, scor 4-6, 5-7.
* Perechea Florin Mergea/Phillip Marx (Romania/Germania) a ratat, marţi, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Düsseldorf, dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro, Mergea şi Marx au fost învinşi, în runda ianugurală, cu scorul de 7-5 6-7, 2-10, după o oră şi 32 de minute, de cuplul Treat Huey/Dominic Inglot (Filipine/Marea Britanie), cap de serie numărul 3.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.