Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:E zi mare la Botoşani

Ziarul de Vrancea
19 mai 2013 558 vizualizări
Formaţia FC Botoşani a promovat matematic în Liga I, în urma victoriei pe care a obţinut-o, sambătă, scor 4-0, în meciul din deplasare cu Sportul Studenţesc, în etapa a XXVII-a a Ligii a II-a. Golurile au fost marcate de Cîrjan, Vraciu 2 şi Acsinte.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, FC Botoşani are 50 de puncte. Formaţia de pe poziţia a doua, CS Otopeni avand 41 de puncte. Pe locul trei se află Săgeata Năvodari, cu 39 de puncte. În Seria a II-a, pe primele poziţii se află Corona Braşov - 44 de puncte şi ACS Poli Timişoara - 43 de puncte, în timp ce pe locul trei se află Damila Măciuca, cu 38 de puncte.

La Oltchim, rămane Steluţa

Antrenorul danez Jakob Vestergaard a părăsit Romania, campioana Oltchim Ramnicu Valcea urmand să fie condusă la ultima competiţie a sezonului, Cupa Romaniei, de secundul Steluţa Luca.  "M-am întors în Danemarca, după un an captivant în Romania. Le mulţumesc tuturor pentru suport. Am avut un final perfect, cu HCM Baia Mare şi medaliile de aur. Acum, e timpul pentru familia mea şi grădinărit, înainte de a începe munca la FC Midtjylland!", este mesajul de sambătă al antrenorului Jakob Vestergaard, care a preferat să se întoarcă în Danemarca după caştigarea medaliilor de aur în Liga Naţională.  De asemenea, a plecat acasă şi antrenorul secund Mette Klit, astfel că echipa Oltchim va fi condusă la ultima competiţie, Cupa Romaniei (20-22 mai, la Oradea), de Steluţa Luca, care a fost şi ea antrenor secund în acest sezon. 


Dorinel a retrogradat în Rusia

Tehnicianul echipei Mordovia Saransk, Dorinel Munteanu, a declarat sambătă, după remiza cu Terek Groznîi, scor 1-1, în urma căreia formaţia sa a retrogradat în liga secundă rusă, că este o zi neagră pentru fotbal în Saransk. "Nu am avut norocul de care aveam nevoie şi ar fi trebuit să ni se acorde un penalty astăzi. Este o zi neagră pentru fotbal în Saransk", a spus Munteanu. "Nu am intenţionat să retrogradăm pe nimeni, aveam propriile noastre obiective pentru acest meci şi am încercat să le realizăm", a declarat, de cealaltă parte, antrenorul formaţiei Terek, Stanislav Cercersov. Mordovia a promovat în primul eşalon din Rusia în sezonul trecut şi nu a reuşit să se menţină, astfel că va reveni în liga secundă. Formaţia Mordovia Saransk, antrenată de Dorinel Munteanu, a remizat, sambătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Terek Groznîi, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Rusiei. Golul gazdelor a fost marcat de Mukhametshin, în minutul 57. Pentru Terek a înscris Mitrişev ('73). Daniel Opriţa a fost integralist la Mordovia Saransk.

O, Copos, cat de darnic eşti!

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Cops, îi invită pe suporteri, printr-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, să desemneze structura prin care să devină proprietarii clubului giuleştean. "Am luat decizia de a renunţa la toate participaţiile mele în SC FC Rapid SA. Drept urmare anunţ public că cesionez gratuit toate cele 5.500.000 acţiuni către rapidişti, inclusiv investiţiile făcute în Baza Pro Rapid, mărcile înregistrate, brandurile, siglele, palmaresul, culorile deţinute de Rapid etc. îi invit aşadar să pe suporteri îşi desemneze structura care să preia de la noi participaţiile în Rapid - fie ea Liga Suporterilor, fie o altă structură", se arată în comunicatul semnat de George Copos. Vineri, la sosirea la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, George Copos a fost întampinat de un grup de aproximativ 50 de fani rapidişti care au cerut condamnarea sa la închisoare în cadrul Dosarului Transferurilor.

Steaua Rusiei

Echipa ŢSKA Moscova a caştigat pentru a patra oară titlul în Rusia, după remiza înregistrată sambătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Kuban Krasnodar, la care Gigel Bucur a jucat pană în minutul 78. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, ŢSKA Moscova are 64 de puncte, cu şase mai multe faţă de campioana din 2012, Zenit Sankt-Petersburg, care mai are două jocuri pană la terminarea sezonului. Zenit poate egala la puncte formaţia ŢSKA, dar chiar şi în această situaţie nu va trece pe primul loc, deoarece echipa din Moscova are un număr mai mare de victorii. ŢSKA Moscova a mai caştigat campionatul Rusiei în 2003, 2005 şi 2006.

Danilovic a fost înjunghiat

Unul dintre cei mai buni baschetbalişti europeni din anii '90, sarbul Predrag Danilovic, a fost spitalizat după ce a fost înjunghiat, în noaptea de vineri spre sambătă, într-o cafenea din Belgrad, au anunţat surse medicale şi din cadrul poliţiei. Danilovic, în varstă de 43 de ani, a suferit "răni ce îi pun viaţa în pericol", a declarat directorul poliţiei sarbe, Milorad Veljovic, citat de postul de radio B92. "Poliţia încearcă să afle circumstanţele incidentului", a adăugat el. Fostul sportiv, spitalizat cu răni la abdomen, la cap şi la braţe, a fost operat şi se află în prezent în stare stabilă, conform unei surse de la Centrul de Urgenţe de la Belgrad. Predrag Danilovic a caştigat două titluri continentale, cu Partizan Belgrad (1992) şi Virtus Bologna (1998). Cu naţionala Iugoslaviei, el a fost de patru ori campion european şi o dată vicecampion olimpic (1996). Danilovic s-a retras din activitatea de sportiv în anul 2000 şi în prezent este preşedintele echipei Partizan Belgrad.

Accident mortal la motocros

Un sportiv bulgar, în varstă de 22 de ani, a murit, duminică, în timpul unui concurs de motocros organizat în localitatea braşoveană  Zărneşti. Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ciprian Sfreja, sportivul bulgar Dobromir Dobrov a murit în timpul concursului, la o săritură pe trambulină, iar la o manevră greşită motocicleta s-a răsturnat peste el.  Sportivul a fost ressuscitat mai multe minute de medicii unei ambulanţe private, care se afla la locul respectiv, însă nu a putut fi salvat, tanărul suferind multiple leziuni în zona toracelui şi a capului.   Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov a deschis o anchetă în acest caz. Sportivul participa la cea de-a treia ediţie a Campionatului European de Motocros, organizat la Zărneşti, în judeţul Braşov. După producerea accidentului, a doua manşă a competiţiei a fost anulată.

Lacrimi şi fumigene

Mijlocaşul echipei Paris Saint-Germain, David Beckham, care se retrage din activitate la finalul sezonului, s-a despărţit cu ochii în lacrimi de publicul de pe Parc des Princes, la finalul meciului de sambătă seară cu Brest, scor 3-1, după ce a primit trofeul de campion al Franţei. David Beckham a părăsit cu ochii în lacrimi gazonul de pe Parc des Princes, aplaudat de jucătorii ambelor echipe şi aclamat de public.  PSG a sărbătorit, sambătă seară, caştigarea campionatului Franţei, împreună cu fanii pe propria arenă, eveniment care nu a fost marcat de incidente precum s-a întamplat la festivităţile de luni din piaţa Trocadero. Mai mulţi suporteri au aruncat cu fumigene, nu au respectat reguli elementare de siguranţă şi au invadat spaţiul rezervat presei, acest comportament al lor ducand şi la anularea unei minicroaziere a campionilor pe Sena. După meciul cu Brest, titlul a fost sărbătorit cu focuri de artificii, aplauze şi ovaţii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.