Sport

Progresul Focşani a terminat campionatul pe locul cinci

Dan Chiriac
17 mai 2013 576 vizualizări
Focşănenii au trecut peste greutăţile financiare şi au ajuns între primele cinci echipe din ţară

Echipa de futsal Progresul Focşani a terminat campionatul intern pe locul cinci. Deşi a fost foarte aproape de o calificare în careul de aşi, focşănenii au cedat pană la urmă în faţa celor de la Smart Ionescu Bucureşti. Diferenţa dintre cele două echipe a fost foarte mică şi a fost făcută doar de experienţa celor patru jucători de la bucureşteni care au jucat în echipa naţionala a Romaniei. Cu mulţi jucători tineri şi cu multe greutăţi financiare, focşănenii au dat o replică foarte bună. De altfel, reprezentanţii celor de la Smart i-au felicitat pe focşăneni şi au spus că nu se aşteptau la o replică atat de puternică, mai ales că, în sezonul regulat, bucureştenii au caştigat ambele jocuri disputate. Progresul Focşani este singura echipă care a pierdut meciul din sferturi în trei jocuri, lucru care le-a asigurat poziţia a cincea în clasament. “Este o performanţă foarte bună pentru echipa noastră, care a avut multe probleleme în acest cmapionat. Cu bani puţini am ştiut să ne gestionăm şi să facem o figură frumoasă. Am fost la un pas să ne calificăm în semifinale, dar cred că şi acest loc cinci este o reuşită pentru noi. Am fost egalii unei formaţii care se va bate pentru locul doi în acest campionat”, ne-a spus Petrache Gurguiatu, directorul tehnic al focşănenilor. Progresul Focşani a pierdut joi seara partida a treia din cadrul play-off-ului ligii întai la futsal. Echipa condusă de antrenorul Elivs Ilaş şi directorul tehnic Petrache Gurguiatu a cedat cu 7-4 în faţa celor de la Smart Ionescu Bucureşti. Focşănenii au fost conduşi cu 4-0, dar au revenit pană la 4-3. Bucureştenii s-au distanţat la 7-4 în repriza a doua, iar focşănneii nu au avut puterea să egaleze. Portarul Borş a jucat tot meciul, în condiţiile în care titularul Sava a fost suspendat. Progresul Focşani a terminat campionatul pe poziţia a cincea. Lotul echipei focşănene i-a curpins în acest campionat pe Borş, Sava, Olăraşu, Nistoroiu, S.Sava, Dumitriu, Stanciu, Chivu, Ungureanu, Ilaş, Alecsandrescu, Sandu, S.Popa. Conducerea tehnică a fost asigurată de Petrache Gurguiatu, Elvis Ilaş şi Orlando Donciu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.